De ce nu afișează băncile dobânzile pentru toate clasele de risc?

57
4 minute de lectură

Unitate de fond mutual sau depozit bancar, ce să aleg? Deosebirea dintre plasamente este că fondurile de investiții afișează niște randamente din trecut, ce se constituie într-un exponent vizual puternic în prezent, dar nimic nu garantează că ele vor fi menținute. Instrumentele cu venit fix oferă un câștig cert, stipulat dinainte, într-un contract. Cu alte cuvinte, la un fond mutual se vede că, anterior, randamentul s-a plasat la un anumit nivel și, pe seama performanței din trecut, se încearcă câștigarea de noi clienți. La o bancă, dobânda fixă plătită deponenților nu depinde de evoluția activelor și deci nu comportă risc pentru client.

Dar, odată făcută precizarea, aș îndrepta un pic atenția către o clasă de mijloc care economisește, pentru a sublinia că acest aspect „de manual” se pare că nu mai reprezintă un comportament sănătos. E bine să se îndatoreze și ea, ca să nu se pună problema în ce categorie o include, deponent la bancă sau investitor în fond mutual. Clasa de mijloc din România este un bun astfel de exemplu, fiindcă avea economii, dar pe care le-a cheltuit ca să achiziționeze niște imobile pentru care s-a mai și împrumutat. Și, după cum sunt mai relaxați cei care au datorii, decât aceia care au economii, la fel se liniștesc și statele cu gândul că e mai bine să le ia oamenilor banii, decât să le păstreze încrederea.  

Iar dacă tot discutăm de depozite și dobânzi, ar mai fi o temă de abordat. Cine dorește să constituie un depozit bancar se uită pe internet, cumpără un ziar specializat sau întreabă, pur și simplu, la o sucursală bancară.

Cu cât e orașul mai populat, cu atât are mai multe posibilități de a-și depune banii. Iar când deține o sumă mai mare, ceva peste 50 000 de euro sau 200 000 de lei, încearcă să negocieze o dobândă mai bună, dar cu greu o obține.

De ce fac băncile cu mare greutate concesii de preț, deși e limpede că nu mai beneficiază de economisiri de import și au rămas la mâna pieței interne? Cum de își permit să strâmbe din nas și să nu remunereze bine economisirea, dacă multe dintre ele se confruntă cu mismatch-ul de maturitate, adică au atras bani cu lunile și i-au plasat cu anii în credite ipotecare?

O fac pentru că există un plafon de garantare de 100 000 de euro, stabilit la nivelul UE, care e valabil și în România. Deci persoanele fizice sunt ferite de falimentul băncii, în condițiile în care economisirile populației reprezintă, la noi, două treimi din totalul depozitelor bancare.

Mai mult, respectivul prag, care poate că nu-i prea mare în țări precum Marea Britanie, Germania, Franța, Olanda sau Belgia, pentru români e acoperitor. Însă aici intervine problema că riscul se diluează la nivel de entitate bancară și e judecat sistemic. Chiar dacă una e, ca bancă, să ai credite neperformante de 10%, și alta-i de 30%, ceea ce arată mai puțină pricepere din partea bancherilor, care ar trebui penalizați, într-un fel. Aceasta, în condițiile în care, la începutul crizei, un nivel de neperfomanță de 2% era considerat riscant în Occident.

Numai că, dacă te apuci acum să-i întrebi pe experți în ce măsură li se pare firească o astfel de situație, ei spun că acesta este noul trend. De unde se observă că percepția asupra riscului se dorește a fi diluată.

Așadar, n-are importantă cât de bine sau cât de prost ai gestionat o bancă, toate sunt la fel. Ceea ce reprezintă o consolidare a riscului sub aripa unei entități statale. În această ordine de idei, dar formulând altfel, opțiunea europeană pe care o are orice persoană ce economisește ar fi să nu aibă depozite peste 100 000 de euro. 

Și totuși s-ar putea stabili care bancă românească e mai riscantă. E suficient să ne uităm cum sunt plătite economisirile de peste 100 000 de euro, la termene mai mari de 6 luni.

Din păcate însă, când băncile afișează dobânzile pe propriul site, spun cât oferă la niște plafoane mici, mult chiar și sub nivelul garantat, și e foarte greu să discuți pentru sume mai mari de 100 000 de euro.

Acolo unde e evident că intervine un risc suplimentar, ar fi necesar să fie remunerat. În mod normal, băncile ar trebui să afișeze două categorii de dobânzi, pentru două clase de risc. Dacă n-o fac, înseamnă că nu sunt transparente.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele