Am aflat în preajma acestui referendum că biserica românească este lăcașul unor iliberali convinși care urzesc sfârșitul democrației, subjugarea femeii, alungarea liftei de păgâni, separarea de Occident și (după cum ne anunță Papaya Advertising) formarea Republicii Galaad a lui Margaret Atwood chiar aici pe plaiurile românești. Poate în verva aceasta iacobină ar trebui să luăm o pauză și să ne aducem aminte de rolul pe care creștinii români l-au avut în câștigarea libertății pe care spunem că tot ei vor să ne-o ia.
Prima revoltă populară la adresa referendumului a fost subită și viscerală – ce aveți voi de păzit la familia tradițională? Familia tradițională este cea în care femeile sunt abuzate, iar voi, creștinii tradiționali, sunteți cei care faceți copii și apoi îi abandonați.
În paralel, costul referendumului a apărut și el în spațiul public, și opozanții referendumului au început să aducă în discuție toate felurile mai bune în care acei bani ar fi putut fi cheltuiți. Discursul însă era aproape neschimbat față de discursul împotriva construirii Catedralei Mântuirii Neamului.
De aici, vina creștinilor pentru acest referendum era clară, iar atacul la referendum a devenit sinonim cu atacul asupra bisericii. Așa că pasul următor a fost scormonirea și scoaterea în spațiul public a celor mai jenante obloane ale comunităților creștine. Tot ce se poate găsi online, fie comunități antivaccin, fie antioccidentali putiniști și așa mai departe, poate să fie un semnal al lucrurilor pe care le crede biserica sau cel puțin cele trei milioane de semnatari ai petiției pentru referendum. Și dacă după ce vor face acest referendum ne vor impune creștinii toate celelalte lucruri?
Apogeul discursului de acest tip a venit sub forma clipului „Copiii Referendumului”, un clip video viral publicat de organizația Declic. Clipul folosește imagistica lui Margaret Atwood din cartea ei, Povestea Cameristei. În această carte, creștinii americani construiesc pe ruinele Statelor Unite „Republica Galaad”, o dictatură religioasă în care drepturile femeilor sunt abolite. În clip, România viitorului devine și ea o asemenea republică, clădită pe acest referendum. Ni se arată astfel o profesoară care le spune elevelor ei într-o intonație inspirată din cea comunistă despre „mobilizarea iegzemplară” a părinților lor în a restabili valorile tradiționale, despre cum ei „datorează totul” conducătorilor partidului, iar apoi le duce pe eleve să urmărească arderea pe rug a unor eretici.
Discursul despre creștini se poate rezuma în felul următor: creștinii au avut putere și influență asupra țării atunci când ei erau singuri în ea; acum minoritățile vin și-și cer drepturile, creștinii simt că li se ia puterea și atunci atacă sistemul liberal pentru a și-o recupera. La fel ca întreaga discuție despre căsătoria tradițională, acest raționament nu este nou, ci provine din țările vestice care au avut deja această dezbatere. Problema este însă că, spre deosebire de țările de unde provine, raționamentul este aplicat României fără ca el să se potrivească.
Pentru mai bine de un mileniu al istoriei Vestului, biserica a avut o putere și o influență politică aproape inegalabile, iar aceasta a început să se schimbe radical în ultimul secol. Deci, creștinii din Vest au văzut cu ochii lor diluarea influenței bisericii în stat. În România însă, biserica nu vine dintr-o poziție de putere, ci vine din decenii de persecuție.
Istoria bisericilor din România este marcată de povești de tortură ca ale lui Richard Wurmbrand și Nicolae Moldoveanu, de biserici arse și dărâmate, de preoți și pastori arestați pentru că au refuzat să colaboreze cu Securitatea. Neoprotestanții (cărora li se atribuie inițiativa acestui referendum și care, după demografia votanților, par să fie principalii truditori la acest referendum) au crescut ascunzându-și bibliile ca să nu fie turnați și trimiși la munci. Iar după revoluție, propaganda comunistă despre „pocăiți” n-a dispărut niciunde și copiii lor nu au fost feriți de bătăi și insulte în școlile românești. Nicolae Steinhardt, printre alții, este dovada că nici ortodocșilor care s-au opus sistemului nu le-a fost cu nimic mai bine.
De altfel, dacă dăm vina pe neoprotestanți pentru că au început acest referendum, trebuie să le „imputăm” tot lor și libertatea noastră. Revoluția română a pornit la Timișoara când reformații și baptiștii au ieșit în stradă în apărarea pastorului László Tőkés și apoi au rămas în stradă să strige că vor pluripartidism.
Acest referendum a fost o monumentală greșeală, dar ea singură nu poate explica febra discursului anticreștin care l-a acompaniat.
Acesta poate fi explicat numai de faptul că revolta oamenilor nu era adresată unor creștini pe care i-au cunoscut și cu care au interacționat, ci unui concept abstract, neînțeles, copiat din discursul altora. Aceasta se poate vedea cel mai evident în clipul celor de la Declic, în care biserica partidului avea în fundal o orgă. Ei și?, ați spune. Ei bine, dacă sunteți credincioși ortodocși, atunci înțelegi: biserică ortodoxă nu are orgă. Deci clipul îi asociază Partidului pur și simplu o biserică din filmele străine.
Creștinii din România s-au trezit în ultima lună într-o dezbatere care nu le aparține, atacând mișcări sociale și ideologii pe care le cunosc vag din relatări străine. Însă oponenții lor s- au trezit într-o situație la fel de jenantă, atacând o religie pe care o cunosc numai prin prisma criticilor și caricaturilor ei și sfidând niște oameni (nu pe CpF, ci pe toți cei patru milioane de votanți, și chiar bisericile lor) pe care nu și-au dat niciodată silința să-i cunoască sau a căror istorie le este străină.