Îngrijorările despre viitor îi tulbură pe cetățenii UE din Marea Britanie – și pe britanicii din Europa

CEA MAI MARE dispută în ultimele faze ale proiectului de lege privind retragerea din UE a fost, săptămâna asta, referitor la cetățenii UE din Marea Britanie. Camera Lorzilor a aprobat un amendament care le dă dreptul automat de a rămâne, împreună cu un document liniștitor. Dar atunci când The Economist mergea la tipar, Camera Comunelor, dominată de Conservatori, respingea toate modificările aduse legii, lăsându-i pe mulți cetățeni UE îngrijorați despre viitorul lor. Au motive să fie îngrijorați.

După referendumul din 2016, cetățenii UE din Marea Britanie au fost reasigurați că nu se va schimba nimic și că nu vor deveni obiect de târguială. Promisiuni similare li s-au făcut și britanicilor din UE. Acordul de retragere este menit să protejeze ambele grupuri. Totuși, UE a exprimat îngrijorări în privința tratamentului cetățenilor săi, mai ales după ce, în decembrie, Boris Johnson a ales să îi critice pentru că tratează Marea Britanie ca și cum ar fi propria lor țară.

Cifrele sunt semnificative. Circa 3,5 milioane de cetățeni UE trăiesc în Marea Britanie, iar 1,2 milioane de britanici trăiesc în UE. Contrar legendei, majoritatea lor muncesc – inclusiv 80% dintre britanicii din Europa, de pildă. Mulți au familii complexe, transfrontaliere, adesea cu soți/soții sau copii vitregi non-UE. Toți vor fi afectați de ambiția lui Johnson de a opri mișcarea liberă a oamenilor, când se va încheia perioada de tranziție, pe 31 decembrie.

Cetățenii UE care vor să rămână în Marea Britanie vor trebui să ceară „statut de rezidență”. Grupurile de lobby (și Camera Lorzilor) voiau pentru cetățenii UE drept automat de a rămâne, verificat printr-un document. Programul de statut de rezidență necesită dovada rezidenței și, în mod crucial, cunoașterea existenței acesteia. Cei de la Home Office (Ministerul de Interne, n.tr.) insistă că lucrurile merg bine: ei au aproape 2,8 milioane de cereri, iar refuzurile sunt doar foarte puține.

Totuși, grupul 3m (3 milioane n.tr.) care face lobby pentru cetățenii UE, citează cazuri de întârzieri neexplicate. Nu mai puțin de două cereri din cinci au primit, adesea în mod incorect, doar „statutul de prerezidență”, adică limitat în timp. Grupul se teme și despre ce se va întâmpla după data de încheiere a programului, în iunie 2021. Kuba Jablonowski, de la Universitatea Exeter, spune că niciun program nu reușește să acopere totul 100% și că lacunele în statisticile oficiale înseamnă că Home Office nu are idee despre cât de mulți sunt eligibili. Guvernul spune că solicitările târzii pot fi acceptate, dar doar cu o motivație bună. Faptul că a deportat imigranții de pe Windrush nu este deloc liniștitor.

Asta face și ca supravegherea programului să fie crucială. Petenții pot să ceară o revizuire administrativă (la un preț), dar în legislația primară nu se acordă dreptul la recursul la un apel în justiție. Absența documentelor fizice care să confirme statutul de rezident îi face pe cetățenii UE să se îngrijoreze foarte mult mai ales despre satisfacerea cerințelor unor angajatori sau proprietari de imobile pretențioși. Este în curs de creare o autoritate independentă pentru monitorizare, subordonată Ministerului Justiției, însă guvernul a schimbat legea, ca să poată să desființeze această autoritate, ceea ce a enervat Bruxellesul. Ca ultim recurs, Curtea Europeană de Justiție are un rol în apărarea cetățenilor săi, dar acesta expiră peste opt ani.

Cam pierduți în vacarmul legat de cetățenii UE sunt britanicii neglijați, care trăiesc în UE. Dat fiind că majoritatea sunt deja înregistrați (deși în Franța, care are cel de-al doilea număr, ca mărime, al lor, nu sunt înregistrați toți), ei ar trebui să se simtă în siguranță după Brexit. Dar ei vor pierde dreptul de a se muta în alte țări UE. Asta contează, deoarece, așa cum remarcă Jane Golding de la grupul de lobby Britanici în Europa, mulți avocați și din alte profesii lucrează peste granițele din UE. În funcție de rezultatul viitoarelor negocieri, calificările lor s-ar putea să nu mai fie recunoscute de alte țări UE.

Și acum, o nesiguranță finală, legată de viitorul regim al imigrației. O nouă lege a imigrației este necesară anul acesta. Guvernul așteaptă însă o părere din partea comitetului de consiliere în privința imigrației. Miniștrii sunt în favoarea unui sistem pe puncte, în stil australian, care nu le dă niciun fel de avantaje cetățenilor din UE. Unii au ridicat chiar dubii referitor la continuarea participării Marii Britanii la programul european Erasmus, de schimburi de studenți. Cetățenii UE se tem că ei ar putea să sufere din cauza unui mediu ostil pe viitor chiar și cu statutul de rezident. Ei evocă durerea de a fi considerați ca monede de schimb, deși, asemenea majorității britanicilor din Europa, ei nu au avut niciun cuvânt de spus în privința Brexit-ului.

[1] Windrush = referire la oamenii care au emigrat din Caraibe, în Marea Britanie, în 1948, pe nava britanică Empire Windrush.

Acest articol a apărut în secțiunea Marea Britanie din ediția tipărită a The Economist, sub titlul „Drepturile cetățenilor UE după Brexit”