Elevii care învață în școlile din Sectorul 6 vor primi măști medicinale

21
2 minute de lectură
Sursa foto: Pexels

Toți cei 40.000 de elevi din unitățile de învățământ preuniversitar din Sectorul 6 vor primi, începând de luni, măști medicinale, pentru a se stopa răspândirea virusului gripal, anunță, Primăria Sectorului 6, într-un comunicat de presă.

Conform sursei citate, prin Centrul de Sănătate Multifuncțional „Sfântul Nectarie” a început o amplă campanie, adresată părinților din Sectorul 6, ce are drept scop răspândirea virusului gripal.

Controlul medical amănunțit este gratuit pentru copiii cu domiciliul în Sectorul 6, pe bază de programare prealabilă la telefoanele 031.9593 sau 0726150250. Totodată, oricine poate veni cu bilet de trimitere de la medicul de familie și beneficiază de control gratuit, prin CASMB.

Părinții sunt așteptați împreună cu micuții lor și la Cabinetul de Pediatrie din cadrul Centrului de Sănătate Multifuncțional „Sfântul Nectarie”, situat în Bulevardul Uverturii nr. 81, Sector 6. Programul Centrului este de luni până vineri, între orele 08.00 – 20.00, precizează Primăria Sectorului 6.

Totodată, începând de luni, Primăria Sectorului 6 distribuie gratuit măști medicinale către locuitori.

„Acestea vor fi împărțite cetățenilor în sediile celor nouă puncte de informare și asistență aflate pe raza Sectorului 6: Bd. Iuliu Maniu/Valea Cascadelor – pe partea cu Parcul Păcii, Bd. Constructorilor/Calea Giuleşti – pe partea cu Calea Giuleşti, Parcul Drumul Taberei, Calea Crângaşi – ieşirea de la Metrou spre Bd. Constructorilor, Pasajul Lujerului, Bd. Timişoara/Str. Braşov, Piaţa Drumul Taberei, Piaţa Valea Ialomiţei, Piaţa Veteranilor. Tot aici, cetăţenii au acces gratuit şi la soluții dezinfectante pentru mâini”, conform comunicatului de presă.

Încă de săptămâna trecută, în unitățile de învățământ din Sectorul 6 au fost efectuate dezinfecții prin nebulizare și s-au alocat toate materialele suplimentare, solicitate de directorii unităților. De asemenea, au fost intensificate controalele medicale și triajului elevilor înainte de intrarea la ore, raportările urmând a fi transmise către Inspectoratul Școlar al Municipiului București și Direcția de Sănătate Publică.

În data de 16 ianuarie 2020 Centrul Național pentru Supravegherea si Controlul Bolilor Transmisibile a anunțat populația că a început sezonul de gripă în România.

Pentru a preveni îmbolnăvirea cu gripă, specialiștii recomandă igiena strictă a mâinilor, evitarea contactului cu persoane bolnave și evitarea locurilor aglomerate.

Urmăriți-ne și pe Facebook

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele