Emmanuel Macron pare să se predea. Sau este o retragere tactică?

Președintele Franței a încercat să îi cumpere pe cei care îl critică. Trebuie să facă mult mai mult.

100
(Photo by Sean Gallup/Getty Images)

Ediția tipărită | Lideri 

13 decembrie 2018

CE FEL DE lider se predă mulțimii? Oricare președinte francez din epoca modernă, ați putea replica. Pe 10 decembrie, strâns cu ușa, Emmanuel Macron s-a adăugat lungii liste de președinți care au fost deturnați de proteste din stradă. Sperând să liniștească mulțimile, el a promis că va spori plata celor cu venituri minime cu 8%, că muncitorii vor putea fi plătiți pentru ore suplimentare, iar primele de Crăciun nu vor fi impozitate și că va anula mărirea taxelor sociale la pensiile modeste. A fost a doua schimbare majoră de direcție într-o săptămână. Pe 6 decembrie, guvernul anulase creșterea taxelor pe carburant, care provocaseră protestele gilets jaunes (vestele galbene). Costul direct ar răzgândirii lui Macron este de circa 10 miliarde de euro, sau 0,4% din PIB-ul anual. Asta amenință să împingă deficitul bugetar al Franței dincolo de limita de 3% de la Maastricht și să pericliteze și mai mult speranțele Franței de a adânci zona euro. Ministrul de finanțe al lui Macron s-a angajat să găsească reduceri pentru a contracara cheltuielile suplimentare.

Pentru mulți, Macron arată acum ca un președinte care poate fi intimidat de pietre aruncate și de sondaje în degringoladă. Capacitatea sa de a promova reformele este serios, poate fatal, compromisă. Gilets jaunes, simțindu-i slăbiciunea, vor face, cu siguranță, acum presiuni mari. O a cincea sâmbătă succesivă de proteste este promisă pentru 15 decembrie. Într-un discurs televizat, Macron a admis că a fost lent în a realiza dificultățile întâmpinate de oamenii de rând. Ar fi fost mai convingător, dacă nu și-ar fi înregistrat discursul în cea mai fastuoasă sală de la Palatul Elysée, așezat la un birou aurit.

Și totuși, în aspecte importante, Macron s-a menținut ferm pe poziții. El a insistat că nu va reveni asupra deciziei anterioare de a desființa impozitul pe avere din Franța. Asta îi înfurie pe mulți protestatari, care îl numesc „președintele celor bogați”. Dar a avut dreptate. Deși Macron nu a reușit niciodată să îi convingă pe alegători asupra acestui lucru, impozitele de avere fuseseră ridicate la niveluri ridicole de predecesorul său socialist, François Hollande. Impozitul pe avere era îndeobște evitat și se obțineau puțini bani de pe urma lui, dar îi speria pe creatorii de bogăție mobili. Așa cum eliminarea acestui impozit a semnalat că Franța se deschide pentru afaceri, o răzgândire în această privință ar fi sugerat că își închide porțile din nou.

Și mai important, Macron nu a dat niciun semn că va amâna sau va renunța la reforma sa crucială a pieței muncii. Deși nu este perfectă, ea a eliminat unele reguli ce îi favorizează pe muncitorii care au deja slujbe, dar descurajează companiile să angajeze personal nou. Reforma pune un prag la compensațiile pentru concedierile abuzive și reduce puterea sindicatelor de a impune acorduri sectoriale pe orele de muncă, plată și orele suplimentare. Aceste modificări par deja să stimuleze angajarea forței de muncă. Dacă Macron ar fi bătut în retragere, investitorii ar fi concluzionat că Franța este la fel de imposibil de reformat ca și Italia.

Ca să aibă o șansă de a-și aplica restul agendei, Macron trebuie să îi convingă pe alegători că mutațiile de săptămâna aceasta nu sunt o capitulare, ci o retragere tactică. O mare parte din cei 10 miliarde de euro pe care îi acordă celor defavorizați este sub forma unei subvenții la salariu pentru muncitorii cu salarii mici, care le sporește veniturile, fără să le erodeze stimulentul de a lucra. Ideea este bună; într-adevăr, ar fi trebuit să o facă la începutul președinției sale.

Alte schimbări vor fi mai puțin populare, dar sunt la fel de necesare. Macron vrea să simplifice și să domolească creșterea sistemului nesustenabil de pensii al Franței. În mod inevitabil, asta va necesita ca muncitorii să lucreze mai mult sau să primească pensii mai mici decât se așteptaseră. O creștere economică mai accelerată ar putea să reducă povara și ar fi mai ușor dacă statul francez ar fi mai mic. Guvernul cheltuiește 56% din PIB în fiecare an, una dintre cotele cele mai înalte din lume. Guvernul deține participații și în aproape 100 de firme; majoritatea ar trebui să fie privatizate total.

Niciuna dintre aceste reforme nu poate fi lansată din spatele unui birou aurit. Macron trebuie să își suflece mânecile și să le explice oamenilor în termen simpli, nearoganți, de ce planurile sale vor face ca Franța să o ducă mai bine. Dacă nu va reuși să facă asta, va eșua. 

Acest articol a apărut în secțiunea Lideri din ediția tipărită a The Economist, sub titlul „Capitulare sau retragere tactică?”

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele