Eurobarometrul nu minte: Guvernul Dăncilă e ilegitim

112
6 minute de lectură

Barometrul postelectoral realizat în cele 28 de state UE confirmă motivul prezenței mari la urne în România: nevoia disperată de a da o palmă puterii politice interne. Pe 26 mai, de două ori mai mulți români decât media europeană (20%, față de 9%) au fost la vot pentru a-și exprima dezaprobarea față de guvern. Alegătorii s-au folosit de singura pârghie democratică aflată la îndemână, oferită de alegerile pentru Parlamentul European!

Nu doar la motivul mobilizării au spart românii canoanele. La capitolul cauzelor care au influențat comportamentul de vot, românii depășesc media europeană și în ceea ce privește aprecierile asupra stării economiei și îmbunătățirii acesteia, situației drepturilor omului și democrației, lipsei măsurilor de combatere a șomajului în rândul tinerilor, nesiguranței alimentare.

Ca o notă deosebită, remarc, totuși, că 73% dintre alegătorii români sunt deștepți: ei consideră că țara noastră a beneficiat de pe urma apartenenței la Uniunea Europeană. Tot o notă deosebită, dar tragică: 42 din 100 de români se gândesc să plece din țară. Cel puțin, așa interpretez eu faptul că 42% dintre respondenți indică printre beneficiile apartenenței la eurosistem faptul că UE oferă oportunități de angajare. Dacă adaug faptul că principala creștere a participării la vot pe 26 mai s-a înregistrat pe grupurile de vârstă sub 25 de ani și între 25 și 39 de ani, se pot trage două concluzii: 1. Există speranță. 2. Nu există speranță.

Planeta nesimțiților și îngerii de gumă

Să mă explic. Dacă pasul următor nu este o guvernare responsabilă, oamenii au mers degeaba la urne în mai. Este drept că buletinul de vot a fost încărcat energetic cu speranță, dar fiecare săptămână care trece cu Dăncilă în Palatul Victoria este un tren accelerat către depresie. Aplicată la scară națională, depresia este o lovitură în moalele capului, adică te ține o perioadă pe tușă, te lasă cu sechele, genunchii tremură din când în când și nu știi când te paște recidiva.

Oamenii au mers la urne imaginându-și că după ce „trântesc” PSD urmează încă o etapă benefică pentru țara lor. Adică se va întâmpla ca în Grecia. Acolo, premierul socialist a avut un acces de bună-creștere și a priceput că guvernarea sa a fost delegitimată. Chiar dacă Syriza a pierdut euroalegerile, nu parlamentarele, Alexis Tsipras a anunțat anticipate. Pe care, firește, le-a pierdut. C-așa-i în tenis! Unda de șoc nu s-a simțit și în România, deoarece șefilor bolșevici mai bine le spargi casa și le furi butelia decât să-i scoți de la oala cu smântână. Căci așa consideră ei țara: un uger gras, conectat direct la burțile unor inițiați. Puțini.

A le spune unor îmbuibați că uneori trebuie să ai obraz, căci nu doare foarte tare, e ca și când ai invita-o pe Viorica Dăncilă că facă un eseu pe tema dilemelor cosmice. Și nu vrea nimeni să albească așteptând.

De ce ne trebuie mandat imperativ

Nu mai contează de ce au nimerit în laboratoarele strategice ale PSD atâția nesimțiți, ci mai degrabă faptul că n-au habar cum să-și salveze clienții din capcana prostiei, în care s-au vârât singuri. Manualul de marketing politic spune că publicul poate fi amăgit dacă-și dorește, iar dacă nu dorește, poate fi sedus. Dar pe pesediști nu-i duce capul. Le iese doar șmecheria. Consecințele? Dramatice!

Pentru mizeria pe care românii sunt nevoiți să o trăiască zi de zi în timp ce li se împachetează sărăcia în diamante false – căci asta e tot ce știe PSD să facă – , îndepărtarea de la guvernare este prea puțin. Și nu mă refer aici la dosarele penale pe care le-aș deschide pe toate capitolele bugetare. Este treaba altora să o facă, dacă nu cumva au fost absorbiți de inerție. Ci la scoaterea definitivă din viața publică a tuturor celor care încalcă un pact al bunului-simț. Este o utopie frumoasă, pe care o putem transforma în obiectiv materializabil. Însă o concordie națională a bunului-simț este posibilă doar dacă legiferăm morala. Adică, mandatul imperativ. Îmi spun diverse personaje că un regim democratic este incompatibil cu noțiunea de mandat imperativ. Poate fi corect, dar România are câteva tare care i-au schimbat arhitectura genetică. Noi nu ne putem compara cu țări care nu derapează prin tradiție de la statul de drept. Dar nici să spui că a tulbura mandatul unui deputat numai deoarece a mințit electoratul este o prostie! În unele state din SUA, membrii Colegiului Electoral care nu votează conform instrucțiunilor alegătorilor sunt sancționați. E America înapoiată? Categoric, nu! E un reper!

În plus, avem în Constituție un articol considerat de PSD o glumă bună – cea în care se spune că suveranitatea aparține poporului, care o exercită prin organe reprezentative rezultate în urma alegerilor sau prin referendum. Cum rămâne cu asta?

Chiar dacă nu explică pe înțelesul tuturor ce înseamnă „orice mandat imperativ este nul”, există încă o parte a aceluiași articol 69 din Legea fundamentală care spune că „în exercitarea mandatului, deputații și senatorii sunt în serviciul poporului”.

Vă rog să vă gândiți ce vă doriți, cine trebuie să controleze Parlamentul României, niște agramați corupți și țicniți sau poporul care muncește și care are câteva idei despre ce înseamnă progres? Cine să guverneze, o mână de faraoni pitici sau niște nebuni frumoși care nu sunt nici trași cu cheia, nici trădători, nici incompetenți, cu foaia de parcurs a însănătoșirii unei națiuni? Da? Știam eu! ■

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele