În timp ce instanțele sunt târâte în dispută, nu există încă vreun semn de propunere alternativă la înțelegerea respinsă

ESTE NEOBIȘNUIT ca diplomații europeni să fie obsedați de subtilitățile constituționale britanice. Însă, în ultima vreme, au urmărit Westminster-ul cu o rară atenție – și cu îngrijorări tot mai mari. Unii se bucură de haosul guvernării lui Boris Johnson, după ce a pierdut șase voturi ale Camerei Comunelor, majoritatea parlamentară, un mic grup de deputați conservatori și doi miniștri. Dar mulți sunt alarmați și de încăpățânarea cu care domnul Johnson insistă asupra părăsirii UE pe 31 octombrie, „facem asta sau murim“, însemnând cu sau fără acord.

Un exemplu privește noua lege care îl obligă pe domnul Johnson să urmărească acordul UE în vederea extinderii termenului-limită al Brexit-ului, decât să accepte un Brexit fără acord. Afirmația sa că ar prefera să fie „mort într-un șanț“ decât s-o facă este văzută de mulți drept o amenințare la adresa statului de drept. Cel de-al doilea este suspendarea timpurie a Parlamentului, mișcare pe care mulți o suspectează că ar fi fost făcută doar pentru a evita examinarea în plus a guvernului de către legislatură. Pe 9 septembrie, Înalta Curte a Scoției a părut să susțină această perspectivă, decretând că recomandarea domnului Johnson către regină, de a suspenda Parlamentul astfel încât să pregătească o nouă agendă legislativă, a fost ilicită – în consecință, acuzând prim-ministrul de păcălire a monarhului.

Guvernul contestă hotărârea la Curtea Supremă, care va audia cazul săptămâna viitoare, alături de apeluri ale unor cazuri similare din Anglia și Irlanda de Nord. Hotărârea engleză a fost aceea că suspendarea a fost o chestiune politică, nu de încredințat justiției, iar Curtea Supremă ar putea să cadă de acord. Unii avocați sugerează că ambele hotărâri ar putea fi aprobate, deoarece legile scoțiene diferă de cele englezești.

Afirmațiile conform cărora domnul Johnson a indus-o în eroare pe regină au reverberat la Bruxelles. Săptămâna viitoare se împlinesc 30 de zile de când domnul Johnson s-a întâlnit cu Angela Merkel, care părea să fi stabilit acest termen-limită pentru a găsi o alternativă la frontiera irlandeză, pe care prim-ministrul dorește s-o elimine din acordul de retragere al Theresei May. Însă nu a fost făcută nicio propunere engleză.

Când domnul Johnson a avut o întâlnire cu Leo Varadkar în Dublin săptămâna aceasta, a susținut că lucrează la o înțelegere și a numit căderea înțelegerii un „eșec al politicii de stat“. Yellowhammer, analiza guvernamentală a Brexit-ului no-deal, publicată pe 11 septembrie, vorbește despre potențiale deficite de mâncare, combustibili și medicamente, cozi de TIR-uri și riscul neliniștii civile. Însă șeful guvernului irlandez a susținut că absența frontierei ar însemna no-deal, adăugând că a fost imposibil a înlocui o garanție legală că nu va exista frontieră rigidă în Irlanda cu o simplă promisiune.

Diplomații au semnalat că discuții de două ori pe săptămână au acum loc cu David Frost, consilierul pe problema UE al domnului Johnson. La sfârșitul lui august s-a vorbit chiar despre ajustarea frontierei prin restrângerea sa la produse agroalimentare sau stabilirea unei limite de timp. UE ar accepta de asemenea cu bucurie să aplice frontiera numai în Irlanda de Nord, nu în întregul Regat Unit. O frontieră exclusiv pentru Irlanda de Nord se afla deja ca propunere în înțelegerea doamnei May. A fost înlocuită de o frontieră de-a lungul întregului Regat Unit, deoarece Partidul Democrat-Unionist, care i-a oferit ca sprijin majoritatea sa, a cerut să nu mai fie puncte vamale noi în Marea Irlandei. Din moment ce domnul Johnson nu mai are acum majoritate parlamentară, partidul se află într-o poziție slăbită. Unii dintre consilierii domnului Johnson ar dori revenirea la o graniță numai în Irlanda de Nord.

Însă UE și-a rigidizat poziția asupra Brexit-ului din trei motive. Primul ar fi că domnul Johnson a adăugat cerințe noi. El dorește să renunțe la promisiunile de a menține condiții de concurență echitabile pentru reglementări și să distanțeze Marea Britanie de viitoarele cooperări în apărare. Aceste promisiuni se află în declarația politică despre viitoarea relație, nu în argumentul de retragere, însă acest dat înapoi încă trimite un semnal indezirabil. UE este clară asupra faptului că, fără garanția unor condiții de concurență echitabile, nu poate oferi Marii Britanii un acord de liber schimb în stil canadian, din cauza fricii de a fi discreditată competitiv.

Cel de-al doilea motiv este pierderea controlului parlamentar de către domnul Johnson. La fel ca în cazul doamnei May mai devreme anul acesta, negociatorii UE se tem că orice concesie care ar putea fi oferită tot va face înțelegerea Brexit să fie respinsă în Westminster. Ei au remarcat că deputații sunt mai pricepuți în a spune la ce sunt contra decât la ce sunt pro. Ei știu că mulți deputați conservatori se opun acordului de retragere al doamnei May chiar și fără frontieră. Și percep posibilitatea crescândă a unor alegeri timpurii pe care domnul Johnson nu este deloc sigur că le va câștiga.

Cel de-al treilea motiv este legea care obligă prim-ministrul să caute o amânare dacă nu se ajunge la nicio înțelegere până pe 19 octombrie. Cu toate amenințările domnului Johnson că o va ignora, liderii UE se așteaptă ca, fără a fi ajuns la o înțelegere consensuală, ei să fie cu siguranță rugați să prelungească termenul-limită. Și, deși mulți s-au săturat de Brexit și ar avea nevoie de un motiv întemeiat pentru încă o amânare, nimeni nu este susceptibil să acorde veto, fie și pentru că  UE dorește să evite orice vină pentru căderea înțelegerii. În același timp, sugestiile că domnul Johnson ar putea irosi o prelungire cu amenințările sale de comportare ostilă, a refuza nominalizarea unui comisar sau a întreba un lider prietenos să blocheze sunt puțin probabil să se materializeze cu adevărat. Dacă nu are loc nicio înțelegere, atunci UE dorește să dea de înțeles că este din cauza alegerii britanicilor, nu din necesitate.

Un argument similar a fost ridicat contra afirmațiilor recurente ale domnului Johnson, conform căruia UE îi va oferi ceea ce își dorește numai în ultimul moment, dacă credibilitatea sa amenință să ajute la picarea înțelegerii. UE nu funcționează cu un pistol la tâmplă, spune un diplomat, adăugând că, în cazul acesta, arma este oricum îndreptată către însuși domnul Johnson. Este adevărat că nimeni nu își dorește o ieșire fără acord, ceea ce ar dăuna exportatorilor europeni, precum și Marii Britanii. Însă liderii UE prețuiesc și mai mult interesele Irlandei, integritatea pieței unice și legile care o fundamentează, precum și nevoia de a nu fi percepuți drept cedând intimidărilor.

Ce se va întâmpla când Consiliul European se va întâlni la Bruxelles pe 17 octombrie? Pare limpede că nu vor exista alegeri britanice în prealabil, astfel încât liderii UE știu că îl vor înfrunta pe domnul Johnson pentru prima (și, cu ceva speranță, ultima) oară. Unii diplomați se tem că el ar putea realiza o propunere numai la meeting, în speranța de a împinge summitul către consens, în loc de a risca un deznodământ de ieșire din UE fără acord. Însă, fără pregătiri adecvate, summiturile nu sunt locuri potrivite pentru a desfășura negocieri detaliate. În schimb, este posibil ca liderii să propună prelungirea termenului-limită de 31 octombrie până spre sfârșitul lui ianuarie – și de a aștepta atunci alegerile…

Echipa domnului Johnson încă susține că Brexit-ul va avea loc pe 31 octombrie. Dar până la o înțelegere este cale lungă, iar intervenția Parlamentului înseamnă că atunci un no-deal Brexit pare de asemenea improbabil. Prim-ministrul pare dornic de a se lupta în alegeri, în care se vede pe sine drept un campion al oamenilor împotriva unui establishment anti-Brexit, o categorie în care adepții Brexit pot acum include instanțele, alături de parlament, serviciul public, Banca Angliei și alții.

El ar putea câștiga pe o asemenea platformă, deși sondajele sunt volatile. Dar dacă el este acolo, el va înfrunta aceleași cerințe ca la Bruxelles. Doar dacă va veni cu o alternativă credibilă, legală, la bariera irlandeză care poate trece prin Westminster, atunci va obține un acord pentru Brexit. Dar tot va fi o misiune dificilă. ■

Acest articol a apărut în secțiunea Marea Britanie a ediției tipărite a The Economist, sub titlul „Watchers in the dark“.