Home Externe Exces de zel din partea Teheranului

Exces de zel din partea Teheranului

0
Exces de zel din partea Teheranului
Foto: Agerpres / EPA
3 minute de lectură
Foto: Agerpres / EPA

După zile de proteste în urma creșterii prețurilor la carburanți cu peste 50%, care i-a scos în stradă pe cetățenii iranieni din peste 20 de orașe, bilanțul neoficial este de cel puțin 106 victime în rândul manifestanților, conform grupului Amnesty International, și de cel puțin cinci decedați în rândul forțelor de securitate, iar autoritățile au declarat că peste o mie de demonstranți au fost arestați.

Precum la alte manifestații care au fost înăbușite în anii din urmă (cea din 2017-2018 a avut un bilanț de 26 de morți și de peste 7.000 de arestări), nu s-a făcut economie de forță, cum nici iranienii furioși nu s-au ferit de la incendierea băncilor, benzinăriilor sau chiar a clădirilor guvernamentale. Dar, așa cum susține Raha Bahreini de la Amnesty, pentru Al Jazeera, forțele de represiune „refuză chiar să returneze trupurile celor decedați familiilor lor” sau „obligă familiile să-și îngroape cei dragi în pripă și fără o autopsie independentă”.

În pofida declarațiilor președintelui Hassan Rouhani, care a promis că această majorare, implementată ca măsură împotriva „traficanților de țiței” care exportă ilegal către țările învecinate, va fi în beneficiul a 18 milioane de familii sărace, realitatea este că tot populația de 80 de milioane – care consuma în jur de 90 de milioane de litri pe zi – va resimți șocul acesta. De altfel, chiar la începutul acestei luni, se anunțase descoperirea unor zăcăminte considerabile de țiței la Namavaran.

Tot ca de obicei, Ayatollah Ali Khamenei, ținta unora dintre strigătele manifestanților, a insinuat că violențele din stradă nu sunt decât o uneltire a dușmanilor Iranului, iar purtătorul de cuvânt al ministerului de externe a reacționat sever la „ipocrizia” autorităților americane (responsabile de sancțiunile care au afectat economia țării), în frunte cu secretarul de stat Mike Pompeo, care s-a declarat în favoarea protestelor. Deja apropiată de poziția SUA în ceea ce privește Iranul, Germania a făcut apel autorităților de la Teheran să se angajeze într-un dialog cu protestatarii și să respecte legitimitatea plângerilor acestora.

Regimul nu numai că nu ar fi putut să percuteze măcar de data aceasta la această neliniște socială, dar a și mers mai departe decât până acum în demersul său de a-i împiedica pe protestatari să se organizeze și să se informeze. Conform Oracle Internet Intelligence, Iranul a cunoscut acum oprirea internetului de cea mai mare durată de până acum, de cel puțin 78 de ore.

Marți, 19 noiembrie, președintele Rouhani declară „victorie”, iar un purtător de cuvânt al guvernului divulgă că o tentativă de a bombarda instalațiile de petrol de pe țărmul Golfului Persic a fost oprită. Poate singura concluzie ar fi că nu ne putem aștepta de la regimul iranian la vreun gest imprevizibil, nici de acum încolo. Dar cum rămâne cu „poporul”? ■

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here