Fondul de investiții, un mecanism financiar riscant

45
6 minute de lectură

Fondul de Dezvoltare și Investiții continuă să fie atipic. După ce a fost creat prin controversata Ordonanță 114/2018, statul face acum eforturi disperate pentru a-l face să funcționeze. La sfârșitul lunii aprilie a.c., guvernul a decis să capitalizeze fondul printr-un împrumut de la Trezorerie. Suma împrumutată este de 300 de milioane de lei, iar dobânda este de 1%.


Este de remarcat că ne aflăm în fața câtorva aberații economice. În primul rând, vorbim despre folosirea rezervei financiare, pentru că de fapt la acest lucru se referă împrumutul din Trezorerie. De fapt, este o mișcare de tipul următor: un fond administrat de Comisia de Strategie și Prognoză (care altfel nu are angajați calificați pentru a lua și a da împrumuturi) primește un împrumut de la stat (din bufferul financiar) și dă banii mai departe către administrațiile locale, adică tot către stat.

Ion Ghizdeanu, președintele Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză

De ce este nevoie de un circuit atât de complicat pentru a finanța primăriile? Pentru că, în ultimă instanță, despre asta este vorba: bani pentru primării. Pe de o parte, se consumă rezerva financiară, pentru că este evident că la buget nu mai sunt bani și pentru primării. Pe de altă parte, prin traseul fondului de investiții se încearcă să se ofere aparența unei soluții de piață. Există și dobânzi la care se mișcă banii, dar, în esență, adevărul crud este că fondul nu este decât un mod de a aloca bani primăriilor.

Doar că acest circuit financiar poate fi extrem de periculos pentru finanțele publice. Deocamdată, s-au mutat numai 300 de milioane de lei către fond. Dar plafoanele instituite prin lege sunt mult mai generoase. Ordonanța stabilește că alocările vor putea fi de 10 miliarde de euro în următorii 20 de ani. Făcând o medie, rezultă 500 de milioane de euro pe an. Desigur, cifrele sunt orientative, iar actul normativ prevede ca administratorul, Comisia de Prognoză, să solicite câți bani dorește de la Trezorerie pentru a-i oferi mai departe administrațiilor locale.

Deocamdată, Comisia de Prognoză a fost „mărinimoasă” cu rezerva financiară. Nu a luat decât 300 de milioane de lei, dar timpul nu este pierdut. Va fi interesant de văzut câți bani vor scoate din rezervă pentru a-i oferi primăriilor. Dar probabil că ar trebui ca administratorii să se gândească de două ori înainte de a solicita banii, pentru că este posibil ca la un moment dat instituțiile statului și opinia publică să îi întrebe cum au cheltuit banii publici.

Administratorii fondului par acoperiți de lege. Adică, pot lua bani de la Trezorerie (chiar cu dobândă de 1%) și îi pot da mai departe la primării. Criteriile de acordare sunt foarte largi. Mai întâi, alocările trebuie să răspundă unor așa-zise priorități înscrise în ordonanță. Adică, pentru sănătate, educație, apă și canalizare, rețele de utilități, infrastructura de transport, salubrizare sau rețea de iluminat public. Nu există primărie în România care să nu se încadreze în astfel de priorități.

Odată depășit acest „obstacol major”, primăriile mai trebuie să facă o solicitare de finanțare. Pentru a o primi, trebuie să îndeplinească o serie de condiții: să aibă autorizație de construcție (dar, pentru o primărie, ce poate fi mai simplu), să aibă cel mult două proiecte finanțate de fond și să nu aibă un excedent bugetar mai mare decât suma solicitată de la fond. Adică, sunt finanțate autoritățile locale care au deficit, nu cele cu excedent. Este destul de simplu, nu-i așa?

Așadar, în loc să fie folosite fonduri europene sau în loc ca administrațiile locale să dea piept cu piața, adică să emită obligațiuni, ele primesc bani gratis din rezerva financiară a României. Desigur, însă, o atragere de fonduri de pe piața financiară presupune o procedură mult mai complicată. Adică, un prospect de emisiune în care să fie prezentată situația financiară a administrației locale și studiile pe baza cărora se face investiția. Chestiuni complicate. Este mult mai simplu să depui o cerere la Comisia de Prognoză și să iei banii. Cine mai urmărește rambursarea lor, cheltuirea lor în scopul declarat nu se mai știe. Deocamdată. Nu ne rămâne decât să sperăm că, la un moment dat, cineva îi va întreba pe funcționarii de la fond pe ce au cheltuit banii.

Fondurile primite de Comisia de Prognoză sunt purtătoare de dobândă, respectiv 1% pe an. O dobândă ridicolă față de orice standard actual. Adică, și față de împrumuturile statului de pe piața internă, și față de cele de pe piețele internaționale. Desigur, diferența de dobândă este suportată de contribuabili. Dar acesta este cel mai mic risc. Riscul major este ca bufferul să fie topit fără ca rezultatele din realitate să fie semnificative și fără ca administrațiile locale să mai ramburseze banii. Sumele luate de Comisie din Trezorerie vor fi rambursate din bugetul alocat acestei instituții. Dar cine garantează că administrațiile locale vor avea venituri pentru a-și achita împrumutul luat de la stat? Nimeni.

Suntem în fața unei inginerii financiare. Sub pretextul că se dorește ca banii din rezerva financiară să fie utilizați pentru dezvoltarea localităților, s-a imaginat un program riscant. Este posibil ca în câțiva ani să rămânem și fără bani în rezerva bugetară, și fără investiții, iar datoriile administrațiilor locale să fie preluate la datoria publică. Este un model pe care România l-a mai practicat în urmă cu două decenii. De aceea, toate suspiciunile apasă asupra fondului de investiții și asupra Comisiei de Prognoză.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele