Ia, acest testament fabulos, care poate fi și profitabil pentru societate

Tocmai reînvierea tradițiilor și a meșteșugurilor românești ar fi singura soluție pentru a ajuta ca oamenii să se reîntoarcă la sate.

133
10 minute de lectură

Cristina Chiriac

Ia este un testament al neamului românesc, dar are, îm continuare, și relevanță economică. Un univers tradițional, care poate fi exploatat, dar care are nevoie de susținere financiară și de programe speciale pentru revigorare.

Ca orice lucru valoros, a fost ascuns ochiului, sufletului și, doar la o anumită vârstă, aceea a maturității, am reușit să o redescoperim, și încă n-am descoperit tot, suntem încă în fază incipientă. Ia românească este ca o hartă pe care sunt ascunse foarte multe simboluri, cred că suntem, cumva, un fel de căutători și, cândva, probabil că alte generații, nu cred că generația aceasta, ci generațiile viitoare vor reuși să facă mai mult decât ceea ce am făcut noi. Noi suntem deschizători de drumuri acum.

Ia e foarte personală, oarecum descrie o femeie. E diferită, pentru că toate femeile sunt diferite, pentru că au un nivel de educație, de cultură, o condiție socială diferită, percepții și gânduri diferite și atunci, automat, toate iile sunt diferite. Nu s-a reușit, până la ora actuală, o cartografiere a iilor pe zone, la nivel de sat. Există câteva trăsături, linii trasate în mare, dar nici nu cred se va reuși, pentru că ia este ca un fel de perpetuum mobile, care se schimbă de la o zi la alta și care s-a tot schimbat. Am avut curiozitatea să încerc să văd cum au arătat costumele populare acum 100 de ani din Câmpulung Muscel, de acum 90 de ani, de acum 80 de ani, și am văzut cum costumul popular a evoluat odată cu viața, s-a adaptat tendințelor rurale, urbane, în funcție de cum a evoluat și societatea argeșeană.  Cred că ia va evolua în continuare, pentru că, din ce în ce mai mult, nu ne mai mișcăm doar la nivel de sat sau de oraș, ci deja acum suntem jucători pe o piață internațională și atunci este normal ca această evoluție să fie continuă.

Mai mult decât veșmânt

Ia a constituit, pentru mulți ani de zile, pentru o vreme îndelungată, cel mai important mijloc de rezistență a familiei și nu glumesc când spun lucrul acesta, pentru că, de exemplu, femeile, meșterițele care știau să coasă costume populare vindeau sau făceau troc cu cele care munceau la la câmp, de exemplu. A fost ca un fel de apă vie pentru orice familie, a fost mijloc social economic și cultural pentru că ea era folosită în momentele cele mai importante din viața familiei – naștere, căsătorie, moarte. Astăzi, o parte dintre aceste meșteșuguri s-a pierdut, pentru că nu mai există școli profesionale sau școli care să te învețe acest meșteșug, femeile care, astăzi încă, mai practică acest meșteșug sunt destul de în vârstă, și sunt tot mai puține alte femei dornice să învețe, pentru că nu este o muncă ușoară.  Pe vremuri, realizarea unei ii dura chiar și șase luni de zile, pentru că se cosea la două fire, și ia reprezenta, practic, certificatul de excelență al fetei respective, și cu cât era mai greu de realizat o ie, cu cât era mai bogată și mai originală, și simbolistica mai deosebită, cu atât însemna că fata aceea sau femeia aceea are niște aptitudini mai deosebite. Astăzi, ia este văzută altfel, este văzută ca un icon fashion, este purtată de femeile cu stare, cu un nivel financiar ridicat, însă, din păcate, uităm că acest meșteșug trebuie perpetuat. Pentru că, pe lângă faptul că este un obiect vestimentar extrem de important și ușor recognoscibil, ea reprezintă o parte din trecutul acestui neam. Când spui ie, spui româncă.

Soluția: o lege a meșteșugarilor

Noi am pus bazele unui parteneriat internațional pentru protejarea patrimoniului cultural imaterial, pentru că India și Egiptul se confruntă cu aceleași probleme culturale pe care le avem și noi. Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin a redactat un proiect de lege al meșteșugarilor și al industriilor creative pe care l-a trimis deja către ministerul pentru antreprenoriat și comerț, IMM-uri, și s-a solicitat formarea unei comisii din care să facă parte specialiști, astfel încât să se găsească cea mai bună soluție pentru a crea cadrul legislativ și a proteja, până la urmă, acest meșteșug. Mai mult, încă de acum patru ani, tot din dorința de a promova meșteșugurile și meșteșugarii, Asociația Națională a Antreprenorilor a inițiat Festivalul România autentică, pentru  promovarea meșteșugarilor autentici din România. E un festival care nu beneficiază de niciun fel de finanțare, este făcut doar pe bază de voluntariat și parteneriate.

Din păcate, soarta meșteșugarilor este incertă.  Cea mai mare dezamăgire a lor este faptul că nu au cui să transmită pe mai departe acest meșteșug, nu mai sunt oameni interesați să învețe, mai mult, nu sunt nici foarte mulți cumpărători interesați să poarte, de exemplu, opinci. Pentru aceasta este nevoie de o educație a maselor astfel încât oamenii să înțeleagă că, de exemplu, cumpărând o pereche de opinci, poate n-ai să le porți decât de două ori în viața ta, dar astfel reușești să faci un bine unui om care trăiește din această meserie și care, cu demnitate, alege să nu îngroașe rândurile asistaților social.

Competiția neloială a kitschului

Cum putem promova meșteșugurile? În primul rând, cred că se impune să facem o diferențiere a obiectelor. Din păcate, vorbim despre obiecte autentice făcute de meșteșugari și kitsch-uri realizate în diferite țări cu doi lei. Din ultima discuție pe care am avut-o cu una dintre asociațiile care se ocupă de păstrarea tradițiilor din Horezu tocmai mi se spunea că, mai nou, acele celebre farfurii cu cocoșul de Horezu sunt făcute în Bulgaria, aduse în România și vândute cu cinci lei. Nu ai cum să vinzi o farfurie cu cinci lei, atât timp cât numai timpul de realizare și pictura, măiestria acelui meșteșugar ar valora de cinci ori sau,, poate de zece ori mai mult. În esență, cred că e bine pentru noi este să avem tradiții și valori autentice, nu să susținem un comerț stradal, tarabele, doar gândindu-ne că astfel continuăm tradiția. Nu așa se continuă tradiția. Tradiția se continuă cu oameni care promovează valorile românești, așa cum au fost ele lăsate zestre acestui neam.

Nevoia de certificare

Ce trebuie făcut? În primul rând, la ora actuală, oricine poate să comercializeze orice fel de obiect, orice farfurie pe care trântește doi cocoși și are pretenția că este autentic românească. Nu există un organism care să certifice faptul că produsele acestea sunt făcute în România. Cel mai simplu raționament al oricărui om care susține meșteșugarii din România este acesta: atât timp cât susținem că promovăm valorile și tradițiile românești, acele obiecte să fie realizate în România. Nu în China, nu în India, pentru că așa se întâmplă și cu ia românească care e făcută în China, așa se întâmplă și cu cănile pe care scrie made in Romania, dar sunt făcute tot în China și cu celebrele farfurii de Horezu, și cu magneții care ilustrează Castelul Bran etc. Dacă vrem să susținem arta populară, atunci să susținem, în primul rând, meșteșugarii români.

Cred că ar trebui să adaptăm modelul european al produselor certificate. Ar fi nevoie de un organism care să certifice ia, calitatea ei, și în momentul în care o societate comercială este recunoscută ca fiind promotor al unei nișe, să fie acreditată. Pentru că, la ora actuală, meșteșugurile se transmit din tată în fiu. În mod normal, ar trebui să existe acel titlu de „meșteșugar de aur“, pentru că el vine din tată în fiu. Am înțeles că lucrul acesta este greu de realizat la ora actuală pentru că tinerii aleg să plece în străinătate, dar avem asociații, societăți comerciale care angajează forță de muncă și care se preocupă cu păstrarea valorilor românești. Măcar acestea ar trebui cumva certificate, pentru că, altfel, vom ajunge să vindem zeci de mii de produse realizate în China și deghizate în obiecte populare românești, ceea ce nu este corect.

Există, din păcate, un dezinteres al autorităților pentru meșteșuguri și industrii creative, astfel încât nu cred că avem vreo șansă de a crea o axă specială pentru susținerea acestor mici producători. Au fost diferite programe, la diferite ministere. A fost un program la Ministerul Culturii și Identității Naționale și altul la la Ministerul IMM-urilor, dar acestea sunt nesemnificative. Adică, dacă organizezi un târg pentru meșteșugari o dată pe an, nu cred că îl ajuți prea mult pe acel meșteșugar. Mai mult, cred că orice problemă, și aici nu mă refer neapărat la meșteșugari, poate fi rezolvată numai în situația în care există un cadru legislativ. Ideal ar fi, și asta a fost propunerea Asociației, să existe o singură lege care să reglementeze activitatea atât a industriilor creative, cât și a meșteșugarilor. Trebuie să se facă diferența între meșteșugar, artizanat și artă populară. Nu se face, la ora actuală, nici măcar această diferență. O să ajungem să gândim că orice bluză brodată este o ie minunată. Și nu-i așa, din păcate. Pentru că ia înseamnă energie, înseamnă pasiune, înseamnă pâinea de mâine a unei familii, e mai mult decât antreprenoriat social.

Cred că singura soluție pentru a ajuta ca oamenii să se reîntoarcă la sate sau tinerii să rămână în locurile în care s-au născut este tocmai reînvierea tradițiilor și a meșteșugurilor românești.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele