În Argentina, guvernul muribund al lui Mauricio Macri își imită opozanții

Forța împrejurărilor

38
7 minute de lectură

Încetarea de plăți selectivă și controalele valutare din Argentina sunt ca în vremurile grele de odinioară.

Foto: Getty Images / Guliver

ARGENTINA NU a fost invitată la conferința de la Bretton Woods din 1944, când a luat ființă Fondul Monetar Internațional (FMI), și nu s-a alăturat acestuia până în 1956. Dar de atunci și-a tot făcut simțită prezența. La sfârșitul lunii august, o echipa FMI a vizitat Buenos Aires pentru a evalua cum stau lucrurile înainte de a hotărî dacă îi mai acordă guvernului argentinian, condus de Mauricio Macri, încă o parte din împrumutul-record de 57 miliarde de dolari (peste 10% din PIB-ul Argentinei pe 2018) convenit anul trecut. Dar după plecarea echipei din oraș, peisajul s-a schimbat.

Guvernul Macri a declarat că ar amâna rambursările în valoare de 7 miliarde de dolari a obligațiunilor pe termen scurt deținute de investitorii instituționali și ar căuta să reprogrameze datoriile pe termen mai lung, de peste 50 de miliarde de dolari. De asemenea, ar cere împrumuturi noi, extinse, de la FMI, care să ajute Argentina să returneze banii pe care deja îi datorează. Pe măsură ce piețele digerau aceste vești, pământul s-a mișcat din nou. La 1 septembrie, guvernul a impus controale valutare, interzicându-le argentinienilor să cumpere mai mult de 10.000 de dolari pe lună, forțând exportatorii să își schimbe câștigurile în peso și punând noi restricții asupra capacității companiilor de a cumpăra devize străine.

„Acesta nu este un port în care ne imaginam că vom ajunge”, a spus Hernán Lacunza, noul ministru de finanțe al lui Macri. În definitiv, președintele s-a orientat exact în sensul opus după venirea sa la putere în decembrie 2015, căutând să înlăture multe din impedimentele greoaie pentru forțele de piață impuse de predecesoarea sa, Cristina Fernández de Kirchner. Cele mai timpurii și extraordinare succese ale sale au fost abolirea controalelor asupra schimburilor valutare și unificarea ratei de schimb în Argentina. În prezent, Argentina are, din nou, o piață neagră pentru dolari, la fel cum a avut sub conducerea Dnei Fernández.

Motivul pentru această inversare dramatică a politicii este o inversare la fel de dramatică a succeselor politice. Pe 11 august, Argentina a organizat alegeri primare (la care au participat toate partidele, în condiții de vot universal și obligatoriu). Macri a pierdut, în mod decisiv, în fața unei liste a opozanților avându-i pe Alberto Fernández, un veteran susținător al lui Peron, în calitate de președinte, și pe dna Fernández, în calitate de vicepreședinte (între cei doi nu există nicio legătură). Vestea că victoria celor doi în următoarele alegeri prezidențiale de luna viitoare este deja sigură i-a alarmat pe creditorii Argentinei, care s-au temut că ei nu vor onora datoriile țării și că vor îngrădi fluxurile de capital. Peso-ul a căzut cu 25%, indicele principal al bursei de valori s-a prăbușit, iar costul asigurării împotriva intrării în incapacitate de plată s-a triplat. Nici ratele dobânzilor urcate până la cer, nici vânzările de către banca centrală a rezervelor de dolari nu ar putea opri prăbușirea monedei naționale. Întrucât guvernul nu a putut convinge străinii să dețină mai mulți peso, a fost obligat, în schimb, să îi oprească pe argentinieni să cumpere prea mulți dolari.

Chiar dacă Dl Fernández ar câștiga clar în octombrie (evitând o alegere în turul al doilea), el nu va depune jurământul de credință până în decembrie. Însă cuvintele sale au deja forța să miște piețele și să modeleze economia. Afirmația sa din 30 august că Argentina s-ar afla într-o „încetare virtuală de plată” a adâncit lichidarea portofoliilor investitorilor din piață (Standard & Poor’s, o agenție de rating, a declarat că a existat o încetare de plată temporară, selectivă, la anumite obligații ale Argentinei). Creditorii nu vor renegocia creanțele lor cu guvernul șchiopătând al lui Macri, temându-se că dl Fernández ar putea să forțeze concesii mai mari, mai târziu. Aceeași îngrijorare s-ar putea să taie elanul FMI. De ce ar trebui el să acorde Argentinei miliarde de dolari în plus, când viitorul ei președinte îl acuză că ajută la crearea unei „catastrofe sociale” a prețurilor, șomajului și sărăciei tot mai mari?

Consilierii lui Fernández afirmă că retorica campaniei sale nu ar trebui luată prea în serios. „Alberto se comportă acum ca un candidat… făcând apel la mase; el va guverna foarte diferit”, afirmă cineva din cercul său restrâns. Guillermo Nielsen, principalul său consilier economic, a publicat o agendă de lucru în zece puncte, mai moderată, care lasă un oarecare loc pentru optimism. Se recunoaște nevoia unui surplus bugetar. Și se are în vedere un „pact social” între sindicate și mediul de afaceri, pentru îmblânzirea inflației prin moderarea cereri salariale – măriri de prețuri. Un guvern peronist sub conducerea lui Fernández ar putea găsi că este mai ușor să țină sub control sindicatele decât o face guvernul actual. Potrivit lui Federico Sturzenegger, fostul guvernator al băncii centrale a Argentinei, administrația lui Macri a evitat acest tip de tranzacții, deoarece „nu dorea să așeze vechii jucători politici la masa deciziilor”.

Următorul guvern ar putea chiar să ia în considerare atât de necesarele reforme ale legilor muncii și ale ajutoarelor sociale, potrivit lui Emmanuel Alvarez Agis, un alt consilier care a lucrat cu Néstor Kirchner, regretatul soț al Dnei Fernández și predecesorul ei în calitate de președinte. „Viitorul depinde de construirea coalițiilor, pentru schimbare, nu de guvernarea doar dintr-o parte sau alta”, a afirmat el.

Dl Nielsen afirmă că următorul guvern va negocia cu FMI mai degrabă, decât să îi întoarcă spatele. Dat fiind că a împrumutat deja circa 80% din cele 57 de miliarde de dolari oferite, Argentina va avea nevoie de noi credite din partea Fondului pentru a o ajuta să le ramburseze pe cele vechi. De asemenea, dl Nielsen a descris China ca o posibilă „vestă de salvare financiară”. Se știe că dna Fernández, care a rămas remarcabil de tăcută în timpul campaniei, dorește investițiile chinezești, care ar putea fi atrase de infrastructura Argentinei, de rețelele 5G și de proiectele din energia regenerabilă.

Dacă aceasta este amploarea influenței dnei Fernández asupra următorului guvern, investitorii străini vor fi ușurați. La fel vor fi și anumiți argentinieni. „Mulți dintre noi nu am putea vota pentru Cristina și Alberto Fernández”, spune o pensionară, care aștepta la banca sa, săptămâna aceasta, să schimbe peso în dolari. „Dar cine poate să aibă încredere în vreunul dintre politicienii noștri, după toate astea?… Am încredere doar în punga mea.” ■


Acest articol a apărut în secțiunea Finanțe și economie a ediției tipărite a The Economist, sub titlul „Force of circumstance” / Forța împrejurărilor

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele