Evaluarea lui Aramco se află și ea pe o pantă alunecoasă.
PIEȚELE DE PETROL ale lumii depind de Saudi Aramco, gigantul de stat din Arabia Saudită. La rândul său, Aramco depinde de Abqaiq. Țițeiul din câmpurile petrolifere legendare ale Arabiei Saudite ̶ Ghawar, Khurais, Shaybah ̶ ajunge la Abqaiq pentru a fi rafinat, făcându-și drum prin rețeaua sa vastă de conducte, sferoide și turnuri de stabilizare, înainte de a fi trimis la clienții din lumea largă. Anul trecut, aproape jumătate din producția Arabiei Saudite s-a scurs prin această rafinărie. Nu e de mirare că dușmanii regatului caută demult să o lovească.
În 14 septembrie, au reușit. Loviturile dronelor la Abqaiq și la câmpul petrolifer Khurais au distrus o producție de 5,7 milioane de barili pe zi, ceea ce reprezintă o cotă uriașă, de 60% din producția regatului, și 6% din petrolul global. Totuși, până la 17 septembrie, Abqaiq reluase rafinarea a două milioane de barili de petrol pe zi. Amin Nasser, directorul executiv al Aramco, a declarat că întreaga capacitate va fi reluată până la finele lunii și că atacul nu va afecta planurile de listare a unei părți din acțiunile Aramco în ceea ce se așteaptă a fi una dintre cele mai mari oferte publice inițiale (IPO) realizate vreodată.
Prețul petrolului Brent, care sărise, pentru o scurtă perioadă după atac, cu nici mai mult, nici mai puțin decât 20 %, a scăzut din nou la 64 de dolari, cu doar un dolar peste nivelul său din săptămâna anterioară atacului. Până în prezent, Aramco și-a menținut exporturile, prin accesarea rezervelor, dar stocurile sale erau deja la un minimum de 12 ani. Multe depind de posibilitatea sa de a-și îndeplini propriul termen limită pentru reluarea producției. Totuși, asigurările date de companie au fost întâmpinate cu scepticism de unii veterani ai industriei. „Chiar este cineva care să creadă una ca asta, după ce a văzut fotografiile cu imagini din satelit?” întreba un petrolist. Și chiar dacă Aramco își va relua repede operațiunile în totalitate, mari întrebări bântuie compania și piața petrolieră.
În ultimul an, prețurile la petrol au crescut și au coborât, fie împinse în sus de temerile că sancțiunile americane împotriva Iranului și a Venezuelei vor reduce oferta, fie împinse în jos de temerile legate de o încetinire a creșterii economice. În decembrie, Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), Rusia și alți producători de petrol au căzut de acord să reducă producția cu 1,2 milioane de barili pe zi. Arabia Saudită a redus mai mult decât promisese, ceea ce a împiedicat prăbușirea prețurilor la petrol la niveluri la care s-ar fi putut reduce altminteri. Chiar și așa, prețul la țițeiul Brent, la 13 septembrie, în ziua de dinaintea atacurilor, a fost cu circa 20% mai redus decât fusese la finele lui aprilie.
Confruntată cu aceste sfidări, Arabia Saudită și-a remaniat ierarhia petrolieră. Un nou ministru al petrolului, prințul Abdulaziz bin Salman, și un nou președinte al Aramco, Yasir Othman Al-Rumayyan, și-au preluat funcțiile în ultima lună. Stabilizarea prețurilor la petrol și grăbirea listării firmei Aramco la bursă par însă mai dificile ca niciodată.
Să începem cu IPO amânată a Aramco, care i-a atras pe investitori încă de când a fost anunțată, în 2016. În aprilie, posibililor investitori le lăsa gura apă la cifrele din primul său prospect de obligațiuni: venitul net de 111 miliarde de dolari al Aramco era aproape dublu față de cel al lui Apple, cea mai profitabilă firmă listată public din lume, și mai mare decât veniturile combinate ale ExxonMobil, Royal Dutch Shell, Chevron, Total și BP. Unii se îngrijorau și de faptul că producția sa este mult mai dependentă de o singură țară decât cea a principalilor săi concurenți. Nasser a încercat să domolească aceste temeri, insistând că producția este sigură. Vulnerabilitățile Aramco au fost însă puse în evidență, iar aceasta se poate reflecta în evaluarea pe care o va atrage.
Comercianții de petrol caută acum semne că clienții Aramco se uită după petrol în alte părți, spune Michael Tran, de la banca RBC Capital Markets. Cea mai mare nesiguranță este dacă va escalada conflictul din Golf, scoțând de pe piață milioane de barili din producția saudită. Dacă s-ar întâmpla aceasta, nu este clar, pentru moment, ce ar putea să îi înlocuiască.
Șisturile au transformat America în cel mai mare producător de petrol din lume, dar Donald Trump nu poate să sporească producția, deoarece el nu controlează companiile care extrag petrol din șisturi. Dacă vor crește prețurile la petrol, multe companii de șisturi vor returna, probabil, bani acționarilor, în loc să sporească producția, spune Chris Midgley, de la S&P Global Platts, o firmă de analize în domeniul energiei.
Toate acestea trimit la realități incomode pentru cele două superputeri energetice ale lumii. În ciuda discuțiilor despre America, în calitate de nou producător de vârf, bancherul central al pieței petroliere rămâne tot Arabia Saudită, cu capacitatea sa de a modifica rapid producția în sus sau în jos, ceea ce contribuie la menținerea mai stabilă a prețurilor. Piețele nu mai pot însă ignora amenințările la adresa livrărilor sale. Între timp, pretențiile americane de independență energetică nu au sunat niciodată mai fals. Chiar cu America pe cale de a deveni un exportator net de petrol, ea tot a importat 10 milioane de barili pe zi, anul trecut, deoarece, nu în ultimul rând, șisturile produc un țiței dulce și ușor, și multe dintre rafinăriile sale au nevoie de țiței greu și acid. Dacă prețurile la petrol cresc în alte părți, ele cresc și în America. Trump susține că „dominația energetică” a Americii face să fie mai puțin probabil ca țara să se încurce în conflicte externe. Nu pare să fie așa. ■
Acest articol a apărut în secțiunea Orientul Mijlociu și Africa din ediția tipărită a The Economist, sub titlul „Și acum, ce?“
