Din nou interimat la guvernare: pe 5 februarie 2020 a fost adoptată moţiunea de cenzură depusă de PSD şi UDMR după ce cabinetul Ludovic Orban îşi asumase răspunderea în Parlament pentru alegerea primarilor în 2 tururi de scrutin. Împotriva acestei corijări în sens democratic a legislaţiei au votat şi cei câţiva deputaţi şi senatori rămaşi la Pro România, şi alţi contestatari răzleţi, până la un total de 261, binişor peste minimul de 233 necesar pentru blocarea legislaţiei electorale modificate.

Guvernul liberal a devenit – aşadar – interimar, până la instalarea, prin vot parlamentar, a următorului. Însă, imediat după adoptarea moţiunii, în cursul consultărilor iniţiate de preşedintele Klaus Iohannis pentru desemnarea unui nou prim-ministru, UDMR şi Grupul celorlalte minorităţi etnice l-au informat pe şeful statului că nu susţin o viitoare formulă executivă generată de PSD. Cu alte cuvinte, coaliţia ad-hoc de blocare a alegerii primarilor în 2 runde, conjuncturală, nu s-a transformat într-una politică, de durată, aptă să propună un premier şi să voteze o echipă. Minorităţile şi alţi doritori de-un singur tur la locale ar reveni într-o majoritate condusă de liberali.

Drept urmare, nou candidat la şefia cabinetului a fost anunţat cel deja-vechi, acelaşi Ludovic Orban. S-au creat – însă – condiţiile pentru forţarea alegerilor parlamentare anticipate, dorite de Iohannis, de PNL şi USR-PLUS, acceptate şi de UDMR. PSD s-a tot opus, la fel şi alţii. Când se va vota în Parlament pentru cabinetul Orban 2, de fapt aceeaşi echipă primă, deja avansată oficial pentru investire, liberalii şi useriştii se vor abţine, încât rezultatul să fie negativ (ar fi prea de tot ca, de spaima anticipatelor, guvernul PNL să fie înscăunat cu numeroasele voturi ale… PSD!) şi să se poată avansa spre ultimul pas către anticipate: încă o desemnare de premier şi încă o respingere, situaţie în care Constituţia îi permite preşedintelui să dizolve Adunarea Legislativă şi să convoace consultarea populară.

În această situaţie, descrisă pe scurt, proliferează acuzaţiile reciproce, ipotezele şi calculele care mai de care mai trăsnite, falsurile şi enormităţile. Partidele se suspectează între ele şi fac mutări neaşteptate. Sunt lansate zvonuri alarmiste şi mari „dezvăluiri”: cum că nici unii, nici ceilalţi nu şi-ar dori cu-adevărat ce susţin, declaraţiile fiind făcute doar ca să se creadă că emiţătorii lor vor ce spun c-ar vrea şi-n realitate resping; sau că la mijloc ar fi o „ocultă” înţelegere între PNL şi PSD pentru blocarea localelor în 2 tururi, dar şi pentru generale anticipate.

Gândirea conspirativă aşa funcţionează: construieşte scenarii ascunse, invizibile cu ochiul liber. Dacă ce se-ntâmplă n-are logică, e legitim să cauţi explicaţii mai puţin transparente (deşi n-ar trebui excluse nici precipitarea, deruta, comportamentul dezordonat, lipsa de inspiraţie sau prostia, care generează şi ele, neconspirativ, haos „inexplicabil”), însă ce rost are să mai imaginezi ticluiri „oculte” când situaţia e clară ca lumina zilei?! Cum să se fi negociat o înţelegere, un „blat” PNL-PSD, între partide aflate – la vedere! – în relaţii nu doar de adversariat, ci de duşmănie efectivă, manifestată prin diatribe publice cotidiene, când liberalii n-au atât de mult de câştigat din devansarea scrutinului parlamentar cât din localele cu 2 tururi, conform tuturor prognozelor, care indică înfrângeri extinse ale PSD în faţa coalizărilor din confruntările finale?! O enormitate contrazisă de formaţiunile suspectate, dar reluată mereu, fără nici o dovadă, doar-doar va „prinde” aşa, ca ipoteză dăunătoare ambelor.

Pentru a da oarecare plauzibilitate bazaconiei, e amintită vechea Uniune Social-Liberală, alianţa PNL-PSD din februarie 2011-februarie 2014, proclamată drept „toxică” şi care-ar rămâne o mare „vină” iniţiatorilor astăzi anti-pesedişti. Însă – cum am mai reamintit – USL a fost soluţia salutară de împiedicare a perpetuării regimului Traian Băsescu, care-şi pregătise succesoarea şi-a încercat s-o impună la conducerea partidului său de-atunci. PDL-ul n-a acceptat, s-a „răzvrătit” şi, părăsit de mulţi dintre fidelii lui Băsescu, s-a apropiat de PNL, care rupsese la rândul său alianţa cu PSD-ul incapabil să respecte proiectul de guvernare paritară şi corectă. Aşadar, nici mai-vechii liberali, nici PNL-ul extins prin fuziunea cu PDL n-au de ce să repudieze etapa USL. Însă contestatarii, în special actualii susţinători mediatici ai… USR-PLUS, continuă să „rostogolească” falsul în spaţiul public, se cam vede în ce scop…

În context – alt fals: că formula cu 1 tur ar fi fost adoptată de PNL. A fost – de fapt – inventată pe vremea preşedintelui Traian Băsescu şi a PDL-ului său guvernamental, astfel încât alegătorii celorlalte 2 partide mari, PNL şi PSD, să nu mai apuce să-i respingă printr-un vot final. Pentru ca mai târziu, în Comisia de Cod electoral constituită în perspectiva alegerilor din 2016, să vină rândul PSD să refuze solicitarea fermă a PNL de revenire la firescul celor 2 tururi, căci (pseudo-)social-democraţii ajunseseră să se teamă ei de eşecul în faţa unor alinieri ostile. Preşedintele liberal al Comisiei şi-a dat atunci demisia, fără ca decizia impusă de PSD să poată fi contracarată. Şi totuşi, falsul e reluat de unii-alţii, inclusiv de voci de pesedişti care cred că, pasând mincinos responsabilitatea, arată mai onorabil în poză.

Bineînţeles, scenariile conspirative, neconfirmate de fapte, vor fi uitate. Cad repejor în ridicol şi falsurile, şi enormităţile. Incontestabilă e doar realitatea perioadei: o majoritate certă a populaţiei, verificată de 2 ori electoral în 2019 şi estimată de către institutele de sondare a opiniei publice în continuă creştere, îşi doreşte progrese democratice şi dezvoltarea mai rapidă a României. Cine nu-nţelege… cu neînţelegerea va rămâne!…■