Home Stiință Jeff Bezos a prezentat vehiculul cu care Blue Origin va ajunge pe Lună

Jeff Bezos a prezentat vehiculul cu care Blue Origin va ajunge pe Lună

0
Jeff Bezos a prezentat vehiculul cu care Blue Origin va ajunge pe Lună
1 minut de lectură

Fondatorul Amazon, Jeff Bezos, a prezentat o machetă la scară reală a unui modul de aselenizare, parte a planului companiei sale Blue Origin de transport al echipajelor umane și al echipamentelor pe Lună până în 2024, relatează BBC.

Vehiculul Blue Moon va transporta instrumente științifice, sateliți și rovere și va fi echipat cu un motor nou de rachetă numit BE-7.

„A venit timpul să ne întoarcem pe Lună, de tata aceasta pentru a rămâne“, a spus Bezos.

Fondatorul Amazon a prezentat planurile companiei sale aerospațiale Blue Origin la Washington Convention Center, în fața unui public alcătuit din potențiali clienți și oficiali de la NASA.

Modulul Blue Moon poate fi alimentat cu suficient combustibil pentru a parcurge drumul între Pământ și Lună. Vehiculul va putea să plaseze sateliți pe orbita Lunii, să transporte materiale și până la patru rovere autopilotate până pe suprafața satelitului natural al Pământului.

Obiectivul Blue Origin este să aselenizeze la Polul Sud al Lunii, unde a fost depistată gheață în cratere. Apa poate fi folosită la extragerea hidrogenului ce ar putea servi drept combustibil pentru alte misiuni mai îndepărtate în Sistemul Solar.

În Martie, administrația Donald Trump a anunțat că intenționează să trimită din nou astronauți pe Lună până în 2024.

În prezentarea sa, Bezos a spus că Blue Origin va putea să respecte acest termen, însă doar datorită faptului că a început să lucreze la modulul lunar încă din 2016.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here