Zboruri Bucureşti-Paris, Paris-Bucureşti şi-n jurul Planetei

71
7 minute de lectură

Jurnal cultural

Mergem acum mai departe, de la Galateea, unde am zăbovit săptămâna trecută, către Piaţa Romană, la galeria omonimă, situată într-o veche reşedinţă de familie avută, cu faţada şi intrarea pe Bulevardul Lascăr Catargiu (fost Ana Ipătescu) şi cu latura din dreapta, la fel de elegantă, chiar către marea piaţă, unul dintre punctele „nodale” ale Bucureştiului, pe arcul de cerc dintre Lascăr Catargiu şi Dacia (ramura care duce către Căile Victoriei şi Griviţei; în adolescenţa mea veneam uneori dinspre Liceul „Nicolae Bălcescu” – de fapt „Sfântul Sava”, deprivat de numele „patronului” creştin, inacceptabil pentru regimul ateu de-atunci –, pe străduţele care debuşau pe-acolo către Piaţa Romană, înainte să se facă demolările şi lărgirea care au permis prelungirea către Vest a Bulevardului Dacia, care venea de la Piaţa Galaţi/ Vasile Lascăr şi se termina la Romană). Reamintesc: turneu de galerii la final de iarnă-început de primăvară…

Christian Paraschiv: o mini-retrospectivă

La Romană – Cristian Paraschiv, devenit Christian după ce s-a stabilit, în 1986, în Franţa. Galeria a anunţat expoziţia, intitulată PRO NOMOS (vernisaj: 5 februarie), ca operaţiune „în oglindă”, de fapt în prelungirea celei deschise, sub titlul NOMOS (1 decembrie 2018-2 martie 2019), în cadrul Sezonului Franţa-România, la galeria pariziană care-l reprezintă de mulţi ani, Enseigne des Oudin.

După marea sa retrospectivă din 2007, de la Galeria Etaj 3/4, din clădirea Teatrului Naţional (în vechea configuraţie), recuperare masivă, cu sute de lucrări, Christian Paraschiv a revenit frecvent cu expoziţii în ţară, mai ales cu noi elaborări, de pildă la galeriile bucureştene Victoria Art Center, Eastward Prospectus (recent rebotezată gaep sau gæp) ori tot aici, la Romană. Acum, el oferă încă o „revenire”, de astă dată prin „flash”-uri: eşantioane din cicluri mai vechi, de juneţe, de pildă din Strunga (expus în 1980 la Simeza), sau de după emigrare, începând cu Negrul este culoarea limbajului/ Le noir est le couleur du langage (cu prime expuneri pariziene imediat după 1986).

Piese presărate liber în cele 5 săli plus un culoar de trecere, într-o aparenţă de improvizaţie, fără intenţiile de recapitulare „monografică” din retrospectiva mare. Tehnici diverse, cum autorul obişnuieşte. Mai evidente decât alteori – „bazele” de meşteşug: câteva desene, între care 3 nuduri, şi picturi pe pânză, remarcabile, minuţios-realiste, cu câte o ieşire spre simbolismele oricum implicite în temele categoriale pe care Paraschiv le-a frecventat. Atrag atenţia suprafeţele pe care sunt colate decupaje din blană de oaie, cu prelucrări, adaosuri, ieşiri în relief, modulaţii sarcastic-ironice pe motiv mioritic. Lucrarea expusă şi cu alte ocazii, emblematică, în care pe blăniţa alb-gălbuie e imprimat adânc, cu – parcă – fier înroşit, simbolul chiar roşu al comunismului, secera şi ciocanul. În alt loc – o seceră adevărată peste care e plasată, în încrucişare, o crosă de golf!

Şi – în singura încăpere din dreapta, cum urci scările către Hochparter-ul galeriei, restul spaţiilor ramificându-se către stânga – un singur decupaj din fluxul devenit principal al operei lui Paraschiv: cel de explorare, exploatare, conservare a propriului corp şi a propriei biografii, prin colecţionarea şi expunerea în maniere foarte diverse, fie brute, brutale, uneori de-a dreptul şocante, fie în asamblaje de mare inventivitate, a „resturilor” biologice, ca şi a altor documente personale şi de familie, a „urmelor” pe care artistul le-a lăsat pe lume, într-o viaţă de om. La Galeria Romană – o masă joasă, suport pentru un set de recipiente cu „piele de cultură”, autorecoltată (!): fâşii de tegument „patinate” de scurgerea timpului, răsucite, în nuanţe maronii, ca a degetelor de fumători. Mai puteau fi identificate – de fapt – şi-n ansamblul compozit din dreapta, la un moment dat, în reproduceri fotografice, două dintre lucrările sale de „deconstruire” şi „reconstruire” a corpului, din module, expuse, în alte mizascene, la dimensiuni urieşeşti…

Lucian Muntean – cartograf

Plimbarea de la Piaţa Romană la sediul Institutului Cultural Român de pe Aleea Alexandru ia ceva mai mult timp decât drumurile scurte dintre galeriile deja vizitate; sau se poate lua metroul (o staţie) ori autobuzul (două), până la Piaţa Victoriei, de unde se-ajunge la destinaţie tot pe jos, pe aleea acoperită de vegetaţie din lungul Bulevardului Aviatorilor, „la Şosea” (în vechiul limbaj bucureştean). Pentru câte o expoziţie găzduită în holul ICR, în fosta reşedinţă a marelui industriaş Nicolae Malaxa, merită!

La capătul traseului de sfârşit de iarnă-început de primăvară – Lucian Muntean. I-am recenzat recent altă prestaţie, la un Centru Cultural „Mihai Eminescu” din Parcul Naţional (cel din jurul Stadionului omonim, fost „23 August”, apoi „Lia Manoliu”), şi-ntre timp a mai recidivat o dată, în cascadă, la Galeria 2 Art a Primăriei Sectorului 2 (fostă Dialog), cu o prelungire tocmai în Parcul Natural Văcăreşti (în martie). La ICR – Hărţi imaginare (vernisaj: 28 februarie).

Din nou – un proiect derivat din experienţa fotoreporterului. Călător, ca noi toţi, nu doar printre galerii, ci şi prin aer, în zboruri la mari înălţimi, în jurul Planetei, Lucian Muntean a observat şi el expresivele compoziţii ale parcelelor de dedesubt. Obişnuit să „încadreze” tot ce priveşte, de parcă ar lua fără odihnă „instantanee”, oriunde s-ar afla, jurnalistul şi artistul foto cu plăcerea experimentării şi a altor tehnici de lucru, de la desen, acuarelă, pictură la ceramica a cărei ardere a studiat-o şi a practicat-o cândva şi la orice-i mai surâde, obiectualisme, „instalaţii”, „acţiuni”, Lucian Muntean va fi fixat sau nu peisajele văzute de sus în imagini, dar iată-le pictate ulterior drept „hărţi imaginare”!

Distingem reliefuri sau liniile unor litoraluri şi albastrul apelor de mare sau contururile unor terenuri cu vegetaţii diverse ori cultivate agricol, într-un subtil regim de oscilaţii între figurativul cartografic şi abstractul unor mixaje libere de forme şi culori. „Hărţi”, da!, căci vedem de sus Pământul, fragmente de continente şi de ocean planetar; şi fireşte că „imaginare”, căci ochiul care le-a privit şi mâna care le-a recreat cu pensula pe pânză şi le-a „închipuit” astfel, alunecând în reveria plutirii. Situaţie – poate – insuportabil de „lirică”, de „poetică”, salvată de expresivitatea picturală a acestui atât de interesant, de surprinzător fotojurnalist, de fapt artist de mereu noi mobilităţi.


Tinerele şi talentatele Maria Bordeanu, Ana Bănică şi Codruţa Cernea, figuri consacrate ale generaţiei astăzi „de mijloc”, precum efervescentul Marcel Bunea, regretatul Liviu Russu şi româno-parizianul Christian Paraschiv, plus multilateralul Lucian Muntean – o bună „recoltă” de expoziţii pentru o plimbare de-o oră-două-trei prin galeriile din centrul Bucureştiului, în prag de primăvară, nu-i aşa?!

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele