La urne pentru Europa, adică pentru România!

„Mai multă” ori „mai puţină” Europă acasă?!

50
5 minute de lectură

Campania pentru alegerile europarlamentare din 26 mai 2019 a confirmat: predominantă a fost confruntarea politică internă, nu dezbaterea asupra viitorului Uniunii.


Nici precedentele scrutinuri pentru Strasbourg n-au privilegiat temele continentale. Mai vechiul dezinteres, până la urmă explicabil, al electoratului de peste tot, nu doar de la noi, faţă de gestionarea efectivă, tehnică a instituţiilor comunitare, greu de urmărit de către omul obişnuit, luat cu treburile vieţii cotidiene, îi făcea pe cetăţeni să voteze în funcţie de priorităţile politice locale.

Atmosfera de pe Vechiul Continent e de astă-dată diferită: evoluţiile-involuţiile din ultimii ani, în primul rând fenomenul „Brexit”-ului, apoi tendinţele „iliberale” din anumite state, de încălcare a principiilor etice fondatoare, precum şi avântul mişcărilor populiste, naţionaliste, „suveraniste” de peste tot au făcut ideea de „Europa” şi problemele Uniunii mult mai vizibile, cu polemici între adepţi şi contestatari, cu mari mobilizări civice şi cu apeluri ale politicienilor responsabili şi ale elitelor intelectuale de susţinere a marelui proiect integrator.

Şi în România s-a vorbit din ce în ce mai mult despre Europa, despre sabotarea, respectiv apărarea valorilor sale definitorii: libertăţi, justiţie independentă şi celelalte trăsături ale democraţiei. Asumate atunci când ne-am alăturat blocului comunitar, ele au fost subminate continuu de actuala guvernare de la Bucureşti, încât scrutinul european e prima ocazie de după cel intern din decembrie 2016 de a proba la urne răsturnarea opţiunilor politice ale românilor, care susţin statul de drept. Chiar dacă nu e vorba acum despre un vot pentru compoziţia Legislativului local, o nouă majoritate se va putea forma după 26 mai, în condiţiile unor rezultate concludente.

Cu alte cuvinte, tocmai proeuropeismul a hrănit – paradoxal – miza internă a alegerilor din 26 mai 2019, transformate într-o confruntare a democraţilor cu „iliberalii”, a celor care vor să avem parte de „mai multă” Europă cu cei care-şi doresc „mai puţină”…

Profiluri de campanie

Europa a fost – aşadar – invocată în campanie, dar marea bătălie s-a dat pentru exercitarea puterii în ţară. Coaliţia încă majoritară a încercat să-şi oprească declinul, în timp ce opoziţia, în creştere, a plusat.

Pentru principala formaţiune de guvernământ – un fiasco: peste tot pe unde au descins pentru adunări electorale, liderii PSD – câţi au mai rămas în jurul şefului care falimentează partidul – au fost întâmpinaţi cu proteste. Tot mai multă lume e revoltată de proasta gestiune a treburilor ţării şi de modificarea nedemocratică a regulilor justiţiei, în aşa fel încât ei, protipendada PSD-ALDE, să nu ajungă la condamnări pentru corupţie. Electoratul urban fiind în mare măsură pierdut, au fost aduşi la mitinguri oameni de la ţară. Încercând să protejeze adunările PSD şi să-i ţină la distanţă pe contestatari, Poliţia şi Jandarmeria au exagerat. Imaginea unui partid perdant a fost evidentă. Strategia de contracarare s-a limitat la teme naţionaliste: „Europa” ne-ar trata incorect, ne-ar vinde produse toxice, de pildă… peşti otrăviţi (?!), pe când noi avem… roşii gustoase, „româneşti”; iar marele complice al „conspiraţiei” străinilor ar fi „străinul” Klaus Iohannis. Incapabili de mai mult, liderii PSD au părut – pe deasupra – dezorientaţi, nu s-au coordonat, preşedintele partidului a avut traseele lui, pe când şefa executivului vizita alte zone, încurcând toponimele, pentru ca, până la urmă, mitingul principal al campaniei, bucureştean, să fie contramandat. PSD nu mai poate spera să se salveze decât cu sprijinul electoratului rural, beneficiind de o prezenţă scăzută la urne în oraşe şi eventual comiţând fraude la numărarea voturilor. Şi o ciudăţenie: comentariile publice cultivă ideea că atingerea pe 26 mai a cotei de 30% – tot mai improbabilă… – ar constitui pentru PSD un rezultat bun, însă… ar fi cu o treime mai puţin decât cele 45 de procente din 2016, adică o prăbuşire dezastruoasă în doar doi ani şi câteva luni!

Partenerii din ALDE au preferat o campanie ultradiscretă: au stat mai mult ascunşi, sperând ca măcar o parte dintre votanţii PSD, dezamăgiţi, să migreze spre ei, nu spre opoziţie.

Foto: Getty Images

Iar UDMR a făcut un gest aparent incoerent: deşi susţinătoare a majorităţii parlamentare, mergând pe o linie asumat-„orbanistă” (de la Orban Viktor, premierul Ungariei), „iliberală”, cu un rol activ în malformarea legislaţiei anti-corupţie, a anunţat că susţine referendumul convocat de preşedintele Iohannis în paralel cu europarlamentarele. Electoratul UDMR, etnic minoritar, respinge populismul şi naţionalismul guvernării de la Bucureşti, spre deosebire de maghiarii din Ungaria, care, ca majoritari, acceptă politica similară a Budapestei. De-aici – clivajul apărut după 2017 între UDMR şi votanţii săi tradiţionali, deci pericolul unui „divorţ” care s-ar putea traduce în absenteism sau în opţiunea pentru formaţiuni alternative, ceea ce ar însemna ca UDMR să nu atingă pragul electoral de 5%. Sub presiune, liderul Kelemen Hunor a susţinut referendumul, ceea ce trebuie interpretat ca formă de ademenire a electoratului la celălalt vot, pentru acces în Parlamentul de la Strasbourg.

Perspectivele principalelor partide de opoziţie, PNL şi Alianţa 2020/ USR-PLUS, sunt încurajatoare: creşteri în sondaje şi o atmosferă de susţinere peste tot în ţară. Liberalii – turneu electoral triumfal. Alianţa 2020 – simpatice idei tinereşti, de felul mitingului-„picnic” din Bucureşti, sprijinit şi de liderul grupului parlamentar al ALDE-Europa, Guy Verhofstadt, care s-a lepădat între timp de formaţiunea antidemocratică a lui Călin Popescu-Tăriceanu.

De reamintit în context şi excluderea PSD de la întâlnirea socialiştilor europeni de la Sibiu, pe 9 mai, „în marja” reuniunii informale a Consiliului European…

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele