Liber schimb.

Prețurile multor mărfuri nu se mișcă așa cum cred economiștii că ar trebui

Atunci când firmele aleg să schimbe calitatea unui produs, și nu prețul acestuia, apar probleme

192
8 minute de lectură

CU DOI ani în urmă, amatorii de ciocolată din Marea Britanie au simțit gustul amar al deciziei de a părăsi Uniunea Europeană. Cum lira sterlină s-a prăbușit, firmele globale care vindeau pe piața britanică s-au trezit că au aceleași costuri de producție ca înainte, dar mai puțini bani pentru fiecare produs vândut. În loc să mărească prețul unui baton de ciocolată, unele au ales să micșoreze batonul de ciocolată la același preț. Faimoasele caneluri de pe batoanele de Toblerone au devenit vizibil mai puțin numeroase (deși Mondelez, producătorul batoanelor, a spus că nu Brexitul a fost cauza pentru asta). Alte produse au suferit aceeași „micșorflație”: rolele de hârtie igienică și tuburile de pastă de dinți au devenit mai mici. Amenințarea Brexitului a făcut ca fenomenul să fie mai vizibil, dar el este surprinzător de comun. Statisticienii și decidenții politici trebuie să țină cont de aceasta.

Orice student din primul an la economie se familiarizează repede cu graficele pentru cerere și ofertă, în care prețul e pus pe o axă, iar cantitatea pe cealaltă. În condițiile unei scăderi a cererii, graficele arată că firmele pot fie să vândă mai puține produse la același preț, fie să reducă prețul, ca să stimuleze vânzările. Dar vânzările online, care permit colectarea mai ușoară a datelor detaliate despre prețuri, arată cât de slab reflectă modelele teoretice dinamica pieței din lumea reală. Așa cum se adeverește, prețurile bunurilor de consum se comportă ciudat.

O lucrare în curs de publicare a lui Diego Aparicio și Roberto Rigobon, de la Massachusetts Institute of Technology, ajută la demonstrarea acestui lucru. Firmele care vând mii de produse diferite nu le oferă la mii de prețuri diferite, ci le dispun în zece sau douăzeci de categorii de preț. Dacă vizitați website-ul firmei de modă H&M, veți găsi o cantitate uriașă de produse la prețul de 9,99 de lire sterline: pălării, eșarfe, bijuterii, centuri, poșete, bretele, cravate de satin, îmbrăcăminte pentru câini și multe altele. O altă mare colecție de produse costă 6,99 de lire sterline, iar alta, 12,99. Atunci când comercianții schimbă prețul unui produs, ei tind nu să îl modifice un pic, ci să-i schimbe, mai degrabă, categoria de preț, punându-l într-una dintre cele preexistente. Autorii au botezat acest fenomen „stabilirea cuantică a prețurilor” (mecanica cuantică s-a dezvoltat prin observarea faptului că proprietățile particulelor subatomice nu variază în jurul unui continuu, ci se încadrează în stări discrete).

La fel de surprinzător ca și modul cuantic în care se ajustează prețurile este și cât de rar se mișcă ele, de fapt. Comercianții, sugerează Aparicio și Rigobon, par să proiecteze produsele în așa fel încât acestea să se încadreze în categoriile lor preferate de prețuri. Dată fiind o mutație suficient de mare a condițiilor de piață, cum ar fi creșterea costurilor cu forța de muncă, formele reproiectează adesea un produs, ca să se încadreze în preț mai degrabă, decât să modifice prețul. S-ar putea ca ele să facă un proces de producție să fie mai puțin intensiv din punctul de vedere al costului muncii – sau să taie puțin dintr-un baton de ciocolată.

Băncile centrale încep să vadă consecințele acestui fapt. Inflația nu răspunde la condițiile economice la fel de mult ca odinioară. (Ca să luăm un exemplu, deflația din timpul Marii Recesiuni a fost surprinzător de blândă și de scurtă și, după aproape trei ani de șomaj sub 5%, inflația americană se târăște încă sub rata-țintă de 2% a Federal Reserve). Într-un raport anual recent publicat, Banca pentru Reglementări Internaționale, un club al băncilor centrale, se gândea la faptul că stabilirea cuantică a prețurilor și a fenomenele conexe contribuie la explicarea acestor tendințe.

Totuși, aversiunea firmelor de a crește prețurile poate fi la fel de mult o consecință a inflației plate, ca factor care contribuie la aceasta. Atunci când prețurile la toate produsele se ridică mult an după an, ca în anii ʼ70 și ʼ80, firmele pot să regleze ușor costul real, ajustat la inflație, al produselor lor, fără să-i îndepărteze pe cumpărători. O creștere de 5,5% a costului unei halbe, după ani de creșteri de 5%, nu îi face pe băutorii de bere să caute alte cârciumi, așa cum i-ar face o majorare de 0,5%, după ani fără nicio modificare de preț. Așadar, scăderea inflației poate face ca prețurile să devină mai „rigide”. Pentru a compensa acest lucru, firmele recurg, în schimb, la alte căi pentru a impune costurile asupra cumpărătorilor – cum ar fi să micșoreze produsele sau să modifice calitatea acestora.

BRISTOL, ENGLAND - JANUARY 26:  Shoppers browse stalls in St Nicholas Market on January 26, 2017 in Bristol, England. Figures released for 2016 show that Bristol had the UK's fastest-growing economy outside of London and its house prices are the fastest-growing in the country. According to the Hometrack UK Cities House Price Index, property rose by 9.6 per cent in Bristol in 2016.  (Photo by Matt Cardy/Getty Images)

Piața forței de muncă este afectată și ea. Salariile sunt de o rigiditate notorie, mai ales în sens descrescător. Într-o lume cu inflație redusă, firmele pierd capacitatea de a ajusta plata prin creșterea salariilor la niveluri sub inflație, cu consecințe macroeconomice serioase. Economiștii spun că salariile rigide provoacă șomaj în timpul recesiunilor. Confruntate fiind cu o cerere redusă, firmele care nu pot să reducă salariile pentru a-și menține cota de profit atunci când reduc prețurile, reduc atunci producția – și concediază din angajați.

Firmele flexibile au însă alte opțiuni: versiunea menținerii forței de muncă prin mica reducere a dimensiunii batonului de ciocolată. Unele firme reduc costurile prin sporirea productivității per angajat, adesea împingându-i pe muncitori să muncească mai mult. În mod elocvent, creșterea producției per muncitor tinde acum să scadă în timpul unor perioade de creștere, și să crească în timpul unor recesiuni, exact opusul tendinței de acum 40 de ani, când inflația era mare. Firmele pot să răspundă la presiunile de pe piață prin reducerea beneficiilor care sunt disponibile pentru lucrători: Asda, un supermarket, a anunțat, recent, planuri de reducere a alocațiilor pentru concedii ale lucrătorilor britanici. Sau firmele pot să le ofere angajaților orare de muncă mai sinuoase. Studii publicate în 2017 sugerează că cel puțin 20% dintre salariile angajaților sunt reprezentate de capacitatea de a varia orele de lucru ale acestora de la o săptămână la alta. Avantajul este că, în timpurile prospere, firmele optează, adesea, să-i gratifice pe angajați cu bonificații de lucru și cu prime excepționale, în loc să le dea măriri de salarii care nu pot fi retrase ușor în timpul unor recesiuni.

Principiul nesiguranței

Dacă se produce pe o scară destul de mare, practica modificării calității produsului, în locul modificării prețului, poate să creeze haos în privința datelor economice esențiale. Agențiile de statistică fac eforturi pentru a factoriza modificările calității produselor, dar dacă ajustările sunt neașteptat de comune sau de subtile, atunci cifrele atenuate ale inflației ar putea ascunde ușor un tablou economic mai turbulent. Băncile centrale care urmăresc marile fluctuații ale inflației sau ale creșterilor salariale, ca semnale de avertizare, ar putea să reacționeze la cifre care au o relație mult mai redusă în raport cu condițiile de afaceri decât odinioară.

În plus, substituirea calității în locul prețului, ca modalitate principală prin care firmele reacționează la modificarea condițiilor de pe piață afectează în mod negativ posibilitatea de a menține inflația redusă și stabilă. Inflația face ca prețurile relative să fie mai puțin informative, consideră economiștii, făcând mai dificil a decide ce să cumperi și cum să cheltuiești. În loc de claritate, inflația scăzută a generat un soi diferit de confuzie: e vorba de batoane de ciocolată mai mici, ca și de concedii pierdute.


Acest articol a apărut în secțiunea Finanțe și economie din ediția tipărită a The Economist, sub titlul „Economia la preț redus”

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele