Înainte, toți oamenii vorbeau o singură limbă și poate că ar trebui ca istoricii, în măsura în care vor afla ceea ce s-a întâmplat în Turnul Babel, să stabilească în ce limbă se vor înțelege europenii după Brexit și în care își vor redacta documentele oficiale.
Haideți să luăm câteva exemple la întâmplare. Eurostat – biroul european de statistică – comunică publicului în limba engleză situaţia principalilor indicatori comunitari, de la inflație şi şomaj, la producţie industrială şi PIB-uri. La fel procedează şi Banca Centrală Europeană, dar şi Comisia Europeană. Oare până la rezolvarea chestiunii cu Turnul Babel, acestea vor fi redactate în limba Republicii Franceze, pentru că această ţară a impus sistemul metric, sau în cea a Germaniei, fiindcă aceasta l-a dat Europei pe Marx?
O soluție de compromis, dacă va fi învins păcatul trufiei, și nu se va ține cont de Turnul Babel, ar fi recuperarea limbii internaționale esperanto. Da, numai că această limbă este un idiom ce conține rădăcini și termeni de vocabular din engleză, franceză, italiană, spaniolă, germană, rusă, cu unele cuvinte din arabă, turcă, greacă și ebraică. Iar, în atare condiții, ar trebuie repudiați din limbă termenii englezești după Brexit, în locul lor putând să intre cuvinte rusești. Sau chiar așa de ce să se mai complice europenii după ieșirea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană cu esperanto? Nu e mai bine să vorbească direct limba rusă?
Dacă totuși, după un scor strâns în Parlamentul European, se va decide neadoptarea limbii ruse pentru redactarea documentelor comune, din cauza dificultății alfabetului, și europenii rămași în Uniune vor considera că trebuie să apeleze tot la engleză, problema care se pune ar fi dacă nu cumva Marea Britanie nu va fi atât de mărinimoasă, încât să permită folosirea limbii naționale într-un alt spațiu etnic, fără impunerea unei taxe. Un spațiu cu care, spre deosebire de India și Singapore, nu mai împarte aceleași valori, taxa justificându-se.
Ceea ce aş vrea să adaug e un soi de post-scriptum. Am „testat” cele zise anterior pe reţelele de socializare şi mi s-a spus că aduc în atenţie o falsă temă, deoarece există limba franceză, vorbită de 80% dintre funcţionarii Comisiei ca prima, a doua sau a treia limbă, iar Juncker nu s-a sfiit să ţină un discurs doar în această limbă.
De asemenea, Franţa apreciază că ar fi un lucru firesc să devină franceza limba în care se comunică în UE. Da, numai că, potrivit unei analize politico.eu, engleza se află în postura de a-și consolida dominația în instituțiile europene după Brexit, spre nemulțumirea francezilor.
Potrivit portalului, odată ce Marea Britanie părăsește UE, doar două țări membre relativ mici vor avea engleza ca o a doua limbă oficială (alături de irlandeză și malteză). Numai că funcționarii din state care nu vorbesc limba franceză, cum ar fi Polonia, Italia sau Cehia sunt dornici să vadă engleza ca principalul mijloc de comunicare în UE, din postura de lingua franca.
Mario Monti, fostul prim-ministru italian și comisar european, a declarat că engleza ar trebui să devină principala limbă oficială a UE, după ce Regatul Unit va părăsi blocul. Vorbind la Media Press Association din Londra, el a spus că franceza ar trebui să fie lăsată deoparte și engleza să aibă un rol mai important.
După Brexit, există o mare tentaţie de a continua ca engleza să fie limba de referință, a declarat şi Sylvie Guillaume, europarlamentar francez și vicepreședinte al Parlamentului European. Chiar și președintele francez, Emmanuel Macron, a recunoscut, într-un discurs, că Victor Hugo, scriitorul francez, care „credea că limba franceză va fi limba Europei, ar putea fi astăzi puțin dezamăgit”.
Engleza a fost mult timp în ascensiune ca principală limbă de lucru a UE – mai ales după ce ultimul val de extindere a adus oficiali și diplomați din țările Europei Centrale și de Est, care au studiat limba lui Shakespeare, dar nu și limba franceză.
Utilizarea limbii engleze în UE – uneori numită „Globish” – a devenit atât de răspândită, încât mai multe instituții s-au eficientizat, la nivel de costuri, pe seama utilizării ei exclusive.
Parlamentul European a încetat să mai trimită un traducător pentru fiecare limbă vorbită de eurodeputații săi în timpul unor misiuni străine. Instituția i-a considerat prioritari pe traducătorii în limba engleză, dacă europarlamentarii care participă la misiune o vorbesc.
În fine, nici măcar francezii, notorii pentru cerbicia, cu care „naționalizează” toate cuvintele și expresiile englezești, nu au încercat să traducă termenul „Brexit”. Cuvântul figurează ca atare în dicționarele franțuzești.
Limba engleză nu părăsește, deci, UE, așa cum nici Marea Britanie nu iese de facto din Europa. Legăturile naturale, spontane, sunt prea puternice pentru a fi rupte birocratic. ■
