Detaliile sunt tulburi, însă planul lui Putin pentru schimbări constituționale pare făcut pentru păstrarea puterii pe termen lung

CE URMĂREȘTE VLADIMIR PUTIN? Pe 15 ianuarie, președintele Rusiei a luat observatorii Kremlinului prin surprindere. În discursul său despre starea națiunii, a anunțat o schimbare radicală a constituției ruse și un referendum privind modificările (încă foarte neclare) propuse. Această bombă a fost imediat urmată de o alta. Prim-ministrul, Dmitri Medvedev, a demisionat împreună cu întregul său cabinet. La momentul în care The Economist a plecat spre tipar, motivele pentru eliminarea dlui Medvedev și înlocuirea sa cu un tehnocrat obscur erau precum o ghicitoare învăluită în mister.

Pentru a înțelege ce e posibil să se întâmple, să începem cu un simplu fapt. În ultimii 20 de ani, regimul dlui Putin a omorât prea mulți oameni și a deturnat prea multe miliarde, pentru a fi plauzibil faptul că el ar putea să renunțe vreodată în mod voluntar la puterea efectivă. Conform constituției actuale, el nu poate candida din nou la președinție când îi expiră mandatul în 2024, deoarece nu sunt permise mai mult de două mandate consecutive. Așa că toată lumea a presupus întotdeauna că, într-un fel sau altul, el va umbla la reguli pentru a rămâne șeful haitei. A mai făcut asta. Primele sale două mandate ca președinte s-au scurs între 2000 și 2008. Limitat pentru prima dată, el a devenit prim-ministru pentru patru ani, timp în care dl Medvedev a fost în mod clar un președinte castrat. În 2012, dl Putin a revenit la o președinție care și-a recâștigat dintr-odată puterea și a fost reales pentru un alt mandat în 2018. Singura enigmă a fost întotdeauna către ce job se va muta în 2024.

Încă nu știm. O opțiune, în mod clar, este ca dl Putin să se întoarcă la funcția de prim-ministru; un argument că acest lucru ar urma să se întâmple este declarația sa că noile aranjamente pe care le dorește vor face postul mai important, cu puteri depline de a numi cabinetul (cu condiția confirmării de către parlament, care este controlat de partidul Rusia Unită al dlui Putin), în loc de a lăsa președintele să îi aleagă. O altă opțiune, și mai probabilă, este ca dl Putin să caute să își mențină puterea prin continuarea ca șef al unui organism vag definit, însă puternic, numit Consiliul de Stat, despre care (ca să vezi) dl Putin a declarat în discursul său că ar trebui să primească mai multe puteri, cu ocazia reformei constituționale.

În realitate, detaliile nu contează prea mult. Rusia e o dictatură care e travestită în democrație. Succesul electoral al dlui Putin se datorează în mare parte anilor de creștere economică (o perioadă acum încheiată din cauza corupției, lipsei de competitivitate, sfârșitului boom-ului petrolier și sancțiunilor occidentale de după anexarea Crimeii din 2014) și popularității recâștigării de către el a controlului asupra imperiului din era sovietică. Însă se datorează poate chiar mai mult controlului de către stat al televiziunii, interzicerii candidaților populari ai opoziției, cooptarea unor partide de opoziție îmblânzite și arestării și intimidării celor mai puțin îmblânziți. Uciderea oponenților politici nu promovează în vreun fel o adevărată competiție pentru putere.

Dacă dl Putin este președinte, prim-ministru, șef al Consiliului de Stat sau președinte onorific al a Asociației Naționale de Bridge (postul prin care Deng Xiaoping a condus China pentru mulți ani după ce s-a retras din funcțiile sale mai cunoscute), face o diferență mult mai mică decât ar însemna într-o democrație reală. Nu știe nimeni ce formă finală va avea noua constituție. Dl Putin ar putea decide, precum mulți despoţi înaintea sa, că o nouă constituție duce la resetarea limitelor mandatelor. Sau, cum a făcut Xi Jinping în China anului 2018, ar putea să elimine limitele mandatelor (el zice că nu dorește să facă asta). Dl Xi nici nu s-a deranjat cu un referendum, promovând schimbarea care îi va permite să conducă pe termen nedefinit, printr-un slugarnic Congres Național al Poporului în care a primit 2.959 de voturi din 2.964. Un alt model e oferit de Kazahstan, unde Nursultan Nazarbayev, care a devenit primul președinte al țării după independență, în 1990, s-a retras din funcție anul trecut – doar ca să rămână în continuare ca lider al partidului de la putere și deținător al titlului de „Lider al națiunii”.

America ar fi protestat altădată față de astfel de forţări ale regulilor. Sub Donald Trump, nu face acest lucru; președintele american nu își ascunde admirația pentru liderii autoritari. Nici UE nu va face probabil decât să mormăie ceva când dl Putin se va lipi de tron. Este speriată de o Chină în ascensiune și este dependentă de gazele rusești. Autocrații lumii vor urmări evenimentele de la Moscova cu interes, ca să vadă dacă dl Putin le poate oferi idei utile pentru prelungirea propriei rămâneri la putere. Pentru democrații de pretutindeni, singura consolare e că nici conducătorii pe viață nu trăiesc pentru totdeauna. ■

Acest articol a apărut în secțiunea Lideri a ediției tipărite, sub titlul „Cum se pregătește Vladimir Putin să conducă pe vecie”