Noua Comisie Europeană va fi cea mai politică de până acum

Ca să mulțumească guvernele, Ursula von der Leyen va adapta regulile

19
7 minute de lectură

Charlemagne

Foto: Agerpres / Xinhua

URSULA VON DER LEYEN nu a fost prima alegere pentru președinția Comisiei Europene. Nu a candidat pentru această funcție în timpul campaniei electorale europene, din mai, în calitate de „candidat principal”, reprezentant al unei grupări politice. Doar pentru că liderii naționali nu s-au înțeles asupra unei alternative, ei au recurs la actualul fost ministru al apărării din Germania, o creștin-democrată de centru. Parlamentul European, proaspăt divizat după alegeri, cu greu a fost convins și a aprobat candidatura ei cu o majoritate de numai nouă voturi. Săptămâna viitoare, când își va prezenta echipa propusă de 26 de comisari (unul din fiecare stat membru, minus Marea Britanie, care va ieși, în curând, din UE) și, mai ales, după ce își va prelua funcția, la 1 noiembrie, în aer vor pluti întrebări privind autoritatea ei.

Ea nu se poate aștepta nici la o lună de miere. Dna von der Leyen va prelua oficial conducerea UE la miezul nopții, în 31 octombrie, exact în momentul în care Marea Britanie trebuie să părăsească UE. Acest fapt ar putea să determine o primă zi foarte plină. Apoi, există maldărul de probleme de rezolvat: un declin economic iminent, dispute asupra următorului buget pe șapte ani al UE, probleme nerezolvate în zona euro, sciziuni privind migrația și legea și ordinea, războaie comerciale și o lume mai mare și cu totul descurajantă. Gestionarea tuturor acestora va depinde, în mod special, de câtă politică este dispusă și capabilă.

Funcția de președinte al Comisiei a evoluat. Executivul UE împletește roluri de „gardian al tratatelor” (executant de reguli și arbitru în dispute), inițiator al legislației și îndeplinitor al deciziilor luate de Parlamentul European și guvernele naționale. Cândva, aceasta părea puțin mai mult decât un secretariat glorificat. Roy Jenkins, care a ocupat această funcție din 1977 până în 1981, o numea „munca imposibilă.” „Într-adevăr, e dificil să o numești post”, scria biograful lui, în 1983: „Președintele are un număr de responsabilități contradictorii, dar nicio putere. Oricât ai încerca să-ți imaginezi, nu ai putea spune că [el] se aseamănă cu prim-ministrul Europei”.

Faptul acesta s-a schimbat. Tratatele succesive l-au făcut pe președinte mai răspunzător față de Parlamentul European, mai puternic peste comisarii de rând și i-au dat mai multe puteri să stabilească agenda de lucru. Cea mai recentă fază a acestui proces s-a produs în 2014, când a apărut convenția „candidatului principal”, oferind votanților șansa să aprobe un potențial președinte, votând familia partidului acestuia sau al acesteia. Jean-Claude Juncker „a câștigat” pentru că Partidul Popular European de centru-dreapta s-a clasat primul și a susținut că acesta este un mandat pentru a constitui o „comisie politică”. A însemnat însă o listă de priorități mai urgente, mai mult control de la centru, noi vicepreședinți la conducerea grupurilor de comisari și o voință mai mare de aplicare a judecăților politice în detrimentul celor strict tehnice – permițând, de exemplu, Italiei să încalce regulile bugetului, pentru a liniști relațiile cu guvernul său eurosceptic.

Dna von der Leyen, care este un tip de om dedicat și modest, nu poate cere un mandat prea amplu din partea parlamentului. De aceea, suntem tentați să presupunem că ea va renunța la „comisia politică”, se va subordona mai mult liderilor naționali și va readuce poziția de vârf a UE la rădăcinile sale mai tehnocrate.

Foto: Agerpres / Xinhua

Felul în care stau lucrurile acum sugerează contrariul. De la început, dna von der Leyen a căutat să-și pună amprenta politică pe următoarea comisie. A insistat să existe mai multe femei comisar. Douăsprezece dintre cei 26 nominalizați până acum sunt femei; România, statul membru restant, a propus un bărbat și o femeie, dintre care dna von der Leyen poate să aleagă. Așadar, următoarea comisie va fi feminină în proporție de 44% sau 48%. Iar dna von der Leyen intenționează să dea vicepreședinților puteri și resurse mai mari. Socialistul olandez Frans Timmermans și liberala daneză Margrethe Vestager au fost desemnați pentru răspunderi de mare importanță privind schimbarea climei și economia digitală; un politician din Europa Centrală, poate Věra Jourova, din Republica Cehă, va obține, de asemenea, un rol de vicepreședinte cu greutate.

Acele numiri în așteptare indică alte trei trăsături emergente ale comisiei doamnei von der Leyen. În primul rând, ea nu dorește să schimbe, ci să extindă politizarea erei Juncker. În al doilea rând, noua comisie va avea o abordare de stânga asupra multor probleme majore. În primele sale 100 de zile, dna von der Leyen va pune pe masă „un nou acord de mediu”, noi protecții ale salariilor minime, măsuri transparente de plată și o nouă strategie privind etica inteligenței artificiale; de asemenea, ea a făcut apel la politici fiscale „mai prietenoase cu creșterea economiei” (adică mai relaxate) în zona euro. În alt treilea rând, dna von der Leyen este hotărâtă să aducă la unison acele state membre răsăritene care se simt tratate incorect în cadrul UE; să facă declarațiile conciliante necesare cu privire la încălcările statului de drept în țări precum Polonia și Ungaria și să îndemne la o resetare în ceea ce privește disensiunea generată de  acceptarea și distribuirea imigranților care traversează Marea Mediterană.

Nu pe gustul tuturor

Toate acestea i-au alarmat pe unii. În februarie, Stef Blok, ministrul olandez de externe, susținea: „O Comisie care se mândrește că este politică își subminează propria obiectivitate”. În viziunea sa, rolul principal al instituției este de a fi un arbitru neutru între statele membre, ceea ce nu poate face dacă ia poziții, în mod constant, asupra lucrurilor. Este, într-adevăr, îngrijorător faptul că noua președintă pare înclinată, din motive diplomatice, să diminueze așteptările de libertate și democrație pe care le are UE pentru statele sale membre.

Cu toate acestea, nu prea are sens să tânjim după o vârstă de aur a deciziilor tehnocrate, presupus imparțiale. Europa lui Jenkins a fost un loc mai simplu, mai omogen, mai armonios. Prin contrast, dna von der Leyen moștenește un club lăbărțat, divers, ros de diferențe și bombardat cu evenimente. Măsurile propuse de Comisia domniei sale, probabil, trebuie să dispună de sprijin din partea a trei, patru sau chiar a cinci grupuri de partide din fragmentatul Parlament European. Funcția domniei sale, la fel ca și cea a dlui Juncker, va fi, probabil, definită de modul ei de reacție la crizele neprevăzute. Oricine poate dezaproba deciziile politice pe care le ia. Dar dreptul ei de a le lua este clar. ■


Prezentul articol a apărut în secțiunea Europa a ediției tipărite a The Economist, sub titlul „No place for a technocrat” („Niciun loc pentru un tehnocrat”).

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele