Nouă proiecte sunt primele beneficiare din 2019 ale schemei de ajutor de stat

Cele nouă proiecte care vor primi ajutor de stat au o valoare totală de 379,1 milioane de lei, ajutorul aprobat pentru finanțarea acestora fiind în valoare de 151,1 milioane de lei, precizează un comunicat de presă al Ministerului Finanțelor Publice.

„Semnarea celor nouă proiecte se încadrează în politica Guvernului de încurajare a investițiilor cu impact major în economie. Așa cum am subliniat în repetate rânduri, anul 2019 va fi anul dedicat investițiilor. De aceea, am prevăzut în buget cele mai mari alocări de la deschiderea schemei până în prezent, astfel încât, toți cei care vor sa investească în economia românească să o poată face. Vreau să-mi exprim întreaga disponibilitate și deschidere pentru un parteneriat cu mediul de afaceri în beneficiul românilor”, declara Eugen Teodorovici, ministrul finanțelor publice, cu ocazia ceremoniei de semnare a acestor acorduri.

Proiectele aprobate vor crea 882 noi locuri de muncă, au o valoare totală de 379,1 milioane de lei, ajutorul aprobat pentru finanțarea acestora fiind în valoare de 151,1 milioane de lei. Aceste proiecte vor contribui cu 175,4 milioane de lei la dezvoltarea regională, prin taxele și impozitele suplimentare plătite.

Compania care va beneficia de cea mai mare finanțare este Maspex România SRL care va primi ajutor de stat pentru două dintre proiectele sale (două linii de producție a sucurilor – 23 milioane lei; și extinderea activității de îmbuteliere a apei minerale naturale plată și carbogazificată – 22,5 milioane de lei), suma totală primită cifrându-se la 45,5 milioane lei, în vreme ce proiectul cu cea mai mare finanțare primită este cel al firmei Coskunoz MA SRL, în valoare de 39,2 milioane lei, pentru dezvoltarea unei fabrici de subansamble pentru industria auto.

Beneficiarii celor nouă acorduri de finanțare sunt:

– COSKUNOZ MA SRL – proiectul de investiții vizează înființarea unui nou amplasament de producție pentru fabricarea de părți pentru structura principală a autovehiculului, respectiv subansamblu șasiu, pentru industria auto de la nivel național și internațional, iar valoarea ajutorului de stat aprobat este de 39,2 milioane de lei.

– MASPEX ROMÂNIA SRL – proiectul vizează extinderea activității prin dotarea cu două linii de producție sucuri și echipamentele aferente fluxului de producere sucuri, iar valoarea ajutorului de stat aprobat este de 23 milioane de lei.

– MENNEKES ELECTRIC SRL – proiectul vizează investiția de tip greenfield pentru producerea de cabluri de încărcare pentru mașinile electrice, iar valoarea ajutorului de stat aprobat este de 17,6 milioane de lei.

– HERAEUS ROMANIA S.R.L. – proiectul vizează extinderea capacității actuale de producție pentru plăci cu circuite imprimate pe substrat ceramic, iar valoarea ajutorului de stat aprobat este de 9,3 milioane de lei.

– ELECTROPRECIZIA ELECTRICAL MOTORS SRL – proiectul vizează extinderea capacității de producție a Electroprecizia Electrical Motors, iar valoarea ajutorului de stat aprobat este de 7,5 milioane de lei.

– CIA Aboliv S.A. – proiectul vizează extinderea capacității existente ca urmare a creșterii pe piața internă de produse crud uscate, iar valoarea ajutorului de stat aprobat este de 3,8 milioane de lei.

– NYMPHAEA RESORTS SRL – proiectul vizează construirea unei noi structuri de primire turistică cu funcțiuni integrate de cazare, alimentație și agrement, de tip hotel 4* în municipiul Oradea, iar valoarea ajutorului de stat aprobat este de 22,1 milioane de lei.

– ROSSINI SLEEVE TECHNOLOGIES S.R.L – proiectul vizează extinderea capacității de producție de tuburi baze din fibră de sticlă și materiale compozite (sleev-uri) pentru piața imprimării flexografice și rotocalc a ambalajelor flexibile cu ajutorul tiparului, iar valoarea ajutorului de stat aprobat este de 6,1 milioane de lei.

– MASPEX ROMÂNIA S.R.L – proiectul vizează extinderea activității de îmbuteliere apă minerală naturală plată și carbogazificată, prin achiziția de echipamente, iar valoarea ajutorului de stat aprobat este de 22,5 milioane de lei.

Ministerul Finanțelor Publice administrează schema de ajutor de stat, instituită prin H.G. nr.807/2014, care are ca obiectiv dezvoltarea regională prin stimularea investițiilor cu impact semnificativ în economie prin finanțarea activelor corporale și necorporale aferente proiectelor de investiții.

În Legea bugetului de stat nr. 50/2019 sunt prevăzute credite de angajament pentru acordarea de ajutoare de stat în valoare de peste 1,6 mld. lei, ceea ce presupune finanțarea unor proiecte de investiții de cel puțin 4 mld. de lei.

Cererile de acord pentru finanțare se depun și se analizează în sesiune continuă. În situația în care bugetul alocat schemei se epuizează, MFP va asigura la rectificarea bugetară sumele necesare, astfel încât toate proiectele eligibile să primească finanțare pentru implementare.

Pentru a facilita accesul la finanțare pentru cât mai multe proiecte de investiții cu impact major în economie, MFP a adoptat o serie de modificări de flexibilizare și simplificare a schemei de ajutor de stat 807/2014, una dintre cele mai importante este diminuarea plafonului minim al proiectelor de investiții eligibile la 1 milion de euro.

Comentarii