Chiar dacă nimeni nu-l folosește în România pentru a descrie situația internațională, situație greu de înțeles, și țara noastră se confrunta cu un mediu internațional mult mai periculos decât în trecut. Și România trebuie să facă față unei game tot mai largi de amenințări, unele de intensitate ridicată. În vara acestui an s-au împlinit zece ani de la agresiunea rusă împotriva Georgiei. Dacă comparăm luna iunie 2008, premergătoare războiului din Caucaz, cu luna iunie 2018 putem ușor constata degradarea situației internaționale.

Acum zece ani nu aveam încă o Rusie care folosea forța sa militară ca principal instrument de politică externă. Acum zece ani România încă nu se confrunta cu revizionism la nivel de mari puteri sau puteri regionale (da, nu este numai Rusia) sau cu acțiuni deschise de contestare a Occidentului, mai ales a celor două instituții foarte importante, NATO și UE. Acum zece ani Bucureștiul nu avea pe agendă nici războiul cibernetic, nici pe cel informațional, nu trebuia să se confrunte cu multiple forme de hărțuire, inclusiv militară, sau cu creșterea în intensitate a acțiunilor de spionaj. Acum zece ani lumea era un loc mai calm, mai simplu. Din păcate, începând cu 2008, vacanța s-a terminat. România ar trebui să fie din nou foarte îngrijorată pentru securitatea sa națională. Este din nou „cumpănă mare pământului nostru și nouă”!

Ar trebui, dar nu se întâmplă asta, chiar dacă câteva măsuri minimale au fost luate. Cea mai importantă este alocarea a 2% pentru bugetul MApN și cheltuirea unei părți importante a acestui buget mărit pentru modernizarea capabilităților Armatei. Dar dincolo de acest aspect, ne confruntăm cu un grav și periculos proces de autodistrugere atât a politicii de securitate națională, cât și a instituțiilor cu responsabilități în domeniu. Această autodistrugere îmbracă mai multe forme, prin ignorarea problemelor de securitate națională, prin discreditarea politicii, dar și a instituțiilor și prin politizarea lor.

Spre deosebire de alte state central-europene, românii, mai ales clasa politică, ignoră degradarea continuă a mediului internațional. Din cauza unor carențe educaționale, atât de ordin general, cât și particular, mai ales lipsa culturii relațiilor internaționale, clasa politică din România nu este prea preocupată de ce se întâmplă dincolo de granițele noastre. Nu avem la îndemână niciun element important, fie el document de partid sau declarație politică, din care să tragem concluzia că ai noștri politicieni au înțeles că ne aflam deja într-un foarte periculos mediu internațional. În timp ce polonezii și balticii cred că se confruntă cu pericole existențiale, pregătind populația de război, românii sunt mai mioritici ca oricând. În timp ce Rusia organizează cele mai importante aplicații militare din ultimii 30 de ani, cu peste 300.000 de soldați, în România asistăm la distrugerea sistematică a sistemului de securitate națională. Ignoranța noastră este aproape suverană.

Politica de securitate națională este distrusă și prin discreditarea constantă atât a ideii de securitate națională, cât mai ales a instituțiilor. Iar la acest punct cazuistica, din păcate, este mult prea numeroasă pentru a o putea include pe toată. Rând pe rând, instituții importante ale sistemului de securitate națională au fost, în mod mincinos și manipulator, târâte în dezbaterea politică. Premierul, care este în același timp și vicepreședinte al CSAT-ului, își exprimă public, dar nejustificat neîncrederea în SPP, cam în același timp în care ONU laudă activitatea acestei organizații. Dacă prim- ministrul României nu are încredere în SPP, de ce ar trebui ca un simplu cetățean să crediteze această instituție? Același guvern, pentru a intimida instituțiile de securitate națională, fără avizul CSAT, lucru ilegal, hotărăște unilateral să taie bugetele serviciilor de informații, afectându-le grav capacitatea operativă în a combate spionajul, terorismul sau crima organizată transfrontalieră.

În fine, politica de securitate națională este distrusă și prin politizare, prin utilizarea instituțiilor de securitate națională fie pentru scopuri de partid, fie pentru unele interese individuale. Iar la acest capitol, în urma evenimentelor nefericite din 10 august, avem o întreagă dezbatere publică asupra modului în care anumite instituții din MAI au fost, sau nu, folosite în lupta politică. Dar chiar dacă temerile noastre vor fi infirmate, simplul fapt că discutăm de folosirea Jandarmeriei, a Poliției sau a DIPI în interes personal sau de partid face rău acestor agenții guvernamentale și ideii de securitate națională. Pentru că în democrație scopul politicii de securitate națională este acela al protejării cetățeanului de pericole, și nu al slujirii liderului suprem.