Datorită enormului succes pe care l-a înregistrat serialul „Urzeala Tronurilor”, expresia „winter is coming” a căpătat notorietate globală. Iarna, ca anotimp al primejdiilor mortale, ca perioadă a marilor confruntări civilizaționale, a ofensivei brutalului și a sălbăticiei împotriva umanității civilizatoare. Puțină lume știe însă că această simbolistică a iernii amenințătoare, simbol al barbariei și al distrugerii, îi aparține lui Oswald Spengler și cunoscutei sale lucrări „Declinul Occidentului”. Apărută cu primul volum în 1918 , lucrarea lui Spengler avertiza asupra decadenței occidentale, asupra degradării culturii în civilizație, ca ultim stadiu de evoluție. Toată această angoasă este sintetizată de Spengler în expresia „winter time”, parafrazată peste aproape o sută de ani, de cei de la HBO, în deja prea bine cunoscuta expresie „winter is coming”.

Trecând din planul ficțiunii cinematografice în cel al realității geopolitice, tema declinului Occidentului este din nou intens dezbătută. Civilizația occidentală este din nou în fața unui prag, trebuind să gestioneze în același timp mai multe provocări. Occidentul a pierdut controlul asupra unei globalizări care a îmbogățit în egală măsură și Restul, nu numai Vestul. Inteligenta participare la globalizare a generat ieșirea din sărăcie a peste două miliarde de oameni, în special din China, India sau din alte țări asiatice. Toate aceste țări, sărace acum 40 de ani, dar bogate astăzi, sunt în egală măsură competitori economici ai Vestului. Iar pe măsură ce potența lor economică a tot crescut, aceste state vor și mai multă influență politică, vor să aibă un cuvânt tot mai mare în politica mondială, devenită astăzi globală. Sistemul internațional nu mai este copleșitor dominat de Atlantic, fie că ne referim aici la americani sau la europeni. El este, în egală măsură, influențat și de Pacific. Restul echilibrează Vestul în mult mai complicata ecuație de politică globală, iar asta este o realitate nouă, la care occidentalii trebuie să se adapteze.

Occidentul trebuie să facă față și diferitelor forme de revizionism ideologic și geopolitic. Prin sintagma anterioară, înțelegem în primul rând contestări ideologice de tipul celor generate de actori non-statali de tip Al Qaida sau Statul Islamic. „Sfârșitul istoriei” rămâne doar o speranță teoretică, neconfirmată de realitatea internațională. „Indivizi superpotenți” și organizațiile lor pedepsesc Vestul pentru îndrăzneala de a încerca universalizarea valorilor politice occidentale, precum democrația, libertatea, drepturile omului și, mai ales, mult-hulita egalitate a femeii cu bărbatul. Pe de altă parte, occidentalii se confruntă cu revizionismul geopolitic al unor țări care se simt astăzi mult mai în formă decât în trecut, și aici exemplul clasic este cel al Rusiei. Remilitarizându-și politica externă, folosind războiul, clasic sau hibrid, drept principal instrument al politicii de stat, Moscova este din ce în ce mai antioccidentală, mai revizionistă și mai iredentistă ca oricând altcândva în ultimii 30 de ani.

Nu în ultimul rând, Vestul trebuie să facă față consecințelelor nefaste generate de propriile greșeli strategice, consecințe ale unei nu prea inspirate modalități de manifestare a puterii sale dominante din perioada unilateralistă ce a urmat prăbușirii comunismului. Între 1991 și 2001, Occidentul, în special SUA, s-a bucurat de zece ani de absolută dominație internațională. Cu o Chină încă slabă și o Rusie încă nesigură, din cauza destrămării URSS, din lipsă de oponent occidentalii au derapat în zona aroganței strategice. Lipsa lor de tact sau parțiala deprofesionalizare, prin mutarea unui mare număr de specialiști din zona politică în cea de afaceri, a dus la luarea unor decizii pripite, cu consecințe negative, majore, ce se resimt mai ales în ziua de azi. Masivele fluxuri migraționale dinspre Orientul Mijlociu sau Africa de Nord sunt și consecința diferitelor experimente militare sau geopolitice din aceste regiuni. Nu în ultimul rând, Occidentul se face vinovat de proasta gestionare a propriilor sale probleme economice, din lăcomia elitelor, dar și din comoditatea politicienilor, trăind mult prea mult timp pe datorie. Cât timp banii au fost ieftini și disponibili în interiorul lumii occidentale, politicienii s-au putut lăuda, în mod ipocrit, cu o falsă bună guvernare. Mitul a fost însă spulberat de criza economică a anilor 2008/2009, iar consecințele negative se văd până în ziua de astăzi. Căci ce altceva este revolta„Vestelor galbene”, dacă nu un cost al unei proaste gestionări a economiei Franței în anii neoliberalismului.

Toate aceste considerente anterioare generează o singură, dar mare întrebare: va fi capabil Occidentul să depășească acest prag, să identifice cele mai bune soluții la aceste megaprobleme, astfel încât bunăstarea, dar și securitatea să nu fie puse în discuție? Răspunsul ni-l oferă tot istoria și istoricii. Tema declinului occidental este una recurentă, iar după fiecare perioadă de regres civilizațional, generată de propriile greșeli, combinate cu contestarea altor actori geopolitici, a urmat o perioadă de reafirmare internațională. Anii ’20 și’30 îl confirmau pe Spengler. Occidentul gemea sub efectele crizei economice, regimuri autoritare și militariste îi contestau teritoriile și valorile, îi omorau locuitorii. A fost amenințat cu războiul atât de Hitler, cât și de Stalin. Și cu toate astea, Vestul a avut suficient spirit critic, suficientă forță intelectuală, dar și civică pentru a depăși toate aceste grele încercări. Inovând, inventând, reorganizându-se economic și politic, cooperând regional și internațional, sacrificându-se acolo unde a fost cazul, de fiecare dată, Occidentul a depășit pragul cu care s-a confruntat. Și nu văd niciun motiv pentru care, de această dată, ne-am putea teme că va da greș. Lumina va continua să vină și dinspre Occident. „Ex Occidente lux!”