O aeronavă a ratat aterizarea în Florida ajungând în râul St. Johns

1 minut de lectură

O aeronavă Boeing 737, care a efectuat o cursă dinspre baza militară Guantanamo Bay, Cuba, având la bord 143 de persoane, a ieșit de pe pistă în dimineața aceasta, în momentul aterizării, avionul ajungând în râul St. Johns din Florida, au anunțat autoritățile.

Avionul se află în apă de mică adâncime, astfel că nu există pericolul unei scufundări. Nu s-au înregistrat victime, a anunțat Biroul Șerifului, citat de CNN.

Aeronava charter operată de Miami Air International a efectuat o cursă între Guantanamo Bay, Cuba, și baza militară Jacksonville.

Pasagerii au povestit că aeronava a aterizat în condițiile unei furtuni extrem de violente. Aproximativ 20 de pasageri au primit tratament pentru răni ușoare.

„Avionul a atins pista și a ricoșat imediat înapoi în aer. Era evident că pilotul nu deține controlul total asupra aeronavei. După ce am ricoșat a doua oară, am ajuns în apă. Nu ne puteam da seama unde suntem. Nu știam dacă suntem într-un râu sau în ocean“, a spus unul dintre pasageri, Cheryl Bormann, precizând că a simțit miros de combustibil.

Marc Faur
Format ca artist plastic, Marc Faur a debutat în presă în anul 2001 ca jurnalist de externe la Agenția de știri Mediafax. Cariera sa profesională include publicații precum Realitatea Romanească și Libertatea. A mai colaborat la diferite reviste și a condus un periodic destinat iubitorilor și practicanțior de arte marțiale, Ki, Martial Sports & Philosophy.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele