Timp de 2 săptămâni şi-o zi, în perioada 1-15 octombrie 2019, s-a desfăşurat ediţia a 4-a a Bienalei Internaţionale de Ceramică de la Cluj: eveniment excepţional, de mari proporţii, „desfăşurat” – într-adevăr – în mai multe „locaţii” din miezul istoric şi turistic al oraşului, cu nucleul la Muzeul de Artă din Palatul Bánffy, de secol XVIII, din Piaţa Unirii, şi cu expoziţii complementare în apropiere, la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, în laterala şi mai vechii Pieţe a Muzeului, pe 2 nivele, precum şi la Casa Matei şi la Institutul Francez.
Participare, atmosferă, organizare
137 de expozanţi de pe mai multe continente, din Europa, din Asia, din Americi, sau 177, dacă-i socotim şi pe cei 40 de artişti letoni prezenţi în retrospectiva reuniunii similare, tot bienale, naţionale, din Riga şi din alte localităţi ale micului stat baltic, „în reţea”. 2-300 sute de persoane participante – puhoi! – la vernisajul principal (evaluare din ochi…). La procesul de selecţie lansat de organizatori au fost circa 400 de „aplicanţi”. Au ţinut să fie de faţă la programul de deschidere, de proiecţii şi dezbateri pe marginea evenimentului câteva zeci dintre autorii incluşi în expoziţia mare, sosiţi din Asia de Est sau de Sud-Est, din Japonia, China, Taiwan, Hong-Kong, 2 din India, câţiva din Statele Unite şi din Canada, 2 din Brazilia, restul, numeroşi, din Europa, de la Est la Vest şi-napoi, până-n Turcia, de unde-au descins 2 ceramişti, şi până-n Israel, 2 ceramiste şi 1 ceramist sosind de-acolo (dacă am fost destul de atent la provenienţele artiştilor). Varietatea lucrărilor selectate contribuie şi ea la impresia de foarte largă reprezentativitate a Bienalei clujene, de parcă toată ceramistica lumii şi-ar fi dat întâlnire la Cluj!
Atmosferă – aşadar – cosmopolită, de reuniune internaţională de clasă. Destinsă, altfel, artiştii şi publicul bucurându-se de minunăţiile expuse şi de şansa de-a fi împreună într-o asemenea ocazie. Crescând de la o ediţie la alta, până la dimensiunile actuale, Bienala clujeană a devenit un punct important pe harta internaţională a ceramisticii. Meritul e al micului, dar inimosului grup de organizare, acum în următoarea formulă: reputaţii ceramişti Arina Ailincăi, Andrei Florian şi Gavril Zmicală, Florin Gherasim, curator la Muzeul de Artă, Preda Ailincăi, editorul catalogului-album şi fac-totum, în funcţie de necesităţile ediţiei, susţinuţi şi de alţi colegi artişti şi profesori de artă, graficieni, traducători, sub „umbrela” Fundaţiei Ceramart. În anii în care nu se ţine Bienala Internaţională, echipa girează una …Naţională de Ceramică-Sticlă-Metal, cu start mai în urmă, ajunsă în 2018 la ediţia a 7-a, itinerantă, pe traseul Cluj-Bistriţa-Târgu Mureş. Gruparea din Capitala transilvană e puternică şi are o tradiţie de peste o jumătate de secol: câteva generaţii de artişti importanţi, de vizibilitate naţională şi internaţională, secţie specializată de „decorative” la Universitatea de Arte şi Design, expoziţii, cataloage şi albume, încât se vorbeşte de mult despre o veritabilă „Şcoală de ceramică de la Cluj”. Dacă privim şi către cea de la Bucureşti, şi ea proeminentă, cu multe nume de mare valoare, cu secţie omoloagă la UNArte, cu programe susţinute de expunere la Galateea şi la Mogoşoaia etc., dacă luăm în calcul şi contribuţiile altor grupuri sau artişti importanţi din Timişoara, Iaşi, Târgu Jiu, Oradea, Baia Mare, Târgu Mureş, de prin alte părţi, se conturează o imagine foarte consistentă a ceramisticii româneşti, în orizontul mai larg şi din ce în ce mai emancipat al „decorativelor”, care-au ajuns să-şi merite din plin poziţiile alături de disciplinele plastice „tradiţionale”.
Apropo de asta, am simţit – totuşi, totuşi! – la Cluj, de fapt nu doar acolo, ci şi cu alte ocazii „ceramistice” sau „sticlăreşti”, o notă specială: atmosfera seamănă cu cea de la alte mari reuniuni ale artelor vizuale, cu creatori, curatori, critici competitivi, boemi, mondeni ş.a.m.d.; însă pe „decorativi” îi apropie o mai mare solidaritate, în condiţii de mai puţin stridente – de obicei… – aroganţe, probabil în inerţia instinctului de „strângere a rândurilor” caracterostic tuturor categoriilor „marginale”. Pentru cine recunoaşte cu onestitate evidenţa, „marginalitatea” se va fi sfârşit, slavă Cerului, în timp ce „fumurile” poziţionărilor „centrale” n-au apucat (încă?!…) să se instaleze. Aşa încât… a fost minunat la ediţia a 4-a a Bienalei Internaţionale de Ceramică de la Cluj!
Trăsături, tehnici, exemple
În vastul Palat în careu al Muzeului de Artă, expoziţia principală a Bienalei a ocupat 2 laturi ale etajului, într-un lung „L” compus din 8 sau 9 – să fi fost 10?! – săli, majoritatea spaţioase. Senzaţie de univers luxuriant, adâncindu-se până departe, în profunzimea şirului de încăperi prelungite dintr-una-ntr-alta, fără să le vezi capătul. Abundenţă de lucrări, cum se-ntâmplă de obicei în cazul ceramicii, care e mai rar parietală şi are şi dimensiuni în genere medii şi mici, deci spaţiile centrale nu rămân niciodată libere, ca-n cazul standard al picturii, muzeele, galeriile, artiştii recurgând – în schimb – la „risipirea” pe suprafaţă a ofertei şi la „aglomerarea” în ring. Sigur, echipa Bienalei a amplasat totul profesionist, a urmărit afinităţile şi contrastele, a construit continuităţi şi-a ticluit surprize, a mizat când pe treceri line, când pe rupturi.
A rezultat o „desfăşurare” (reluând termenul) impresionantă. Dacă nu toate, măcar 3 sferturi dintre propuneri au fost spectaculoase, delicat-atrăgătoare sau hazliu-acroşante sau sfidător-provocatoare.
În tehnici foarte diverse, de la ceramici mai tradiţional-arse la combinaţii de tot felul, până la aspectul de ansamblu de beţişoare al cutărei lucrări (de Cristina Mato din Spania).
Corpuri compacte, de forme varii, sugerând soliditatea, şi foi, foiţe, şuviţe subţiri-subţiri, de-o stupefiantă fragilitate, de te mirai cum de-au putut fi transportate peste mări, ţări şi continente.
Multe figurativisme şi multe non-figurativisme, ceramica şi toate „decorativele” cultivând geometrismele sau modulaţiile abstracte, căutate sau „descoperite” în proces, pe măsură ce materialele se topesc şi se răcesc, dilatându-se şi contractându-se, rigidizate mai firesc ori mai nefiresc, surprinzător contorsionate sau miraculos aliniate. Cu toate acestea, numeroşi artişti propun portrete şi scenete, situaţii de viaţă sau preluate/ citate din poveşti celebre, din mituri şi religii, „evadând” din rama aparent-limitată a genului şi reuşind să spună sau să sugereze poveşti, destine, diagnostice de epocă.
Combinaţii cu metal, cu fibre textile şi cu alte materiale, de pildă în cazul tinerei de porţelan, în haine foarte sportiv-„hipstereşti”, din porţelan, în picioare cu bocanci de porţelan negru din ale căror găuri se revărsau în afară şireturi lungi, roşii, din… şireturi (de Stephanie Marie Roos din Germania).
O lucrare-ansamblu de piesete atârnate din tavan de multe fire, în mijlocul unei săli, de ocolit şi de contemplat din toate părţile (Yu-Jung Kim din Coreea de Sud).
Alta cu o bilă aurie spânzurată deasupra piesei propriu-zise, în care sfera se „oglindea”, marcată prin depunere de oxizi, tot aurie: lună răsfrântă-n apă (de Jihye Myung din Coreea de Sud)!
Sugestii sau mesaje explicit-naturiste, programatic-ecologiste în câteva cazuri, ca-n apariţia sfâşietoare a micului urs polar care se topeşte, blana-i curge, din ea parcă atârnă „ţurturi”, o parte din corp e deja „mâncată”, scursă, evaporată, blocuri de gheaţă s-au prăbuşit peste el şi i-au sfărâmat creasta spinării, el rămânând senin în faţa „încălzirii globale”, cu figură, ochi, botic de ursuleţ blând, totul modelat în lut şi-a alte adaosuri plastice, ars, răcit, pictat, supraimprimat (operă de Lily Wang din Taiwan).
Mai multe lucrări au tuşante mesaje feministe, de pildă o fată-mămică aşezată pe jos, cu picioarele larg desfăcute, sugerând naşterea, între ele cu o bărcuţă-coif de hârtie, adică din foi ceramice, plină-plină de corpuri mici-mici de copii cu capetele pleşuve, încă fără păr, încă neîntâmpinaţi cum se cuvinte într-o viaţă care s-ar putea să nu le fie deloc uşoară (lucrare de Dori Schechtel Zanger din Israel).
Sau ambarcaţiunea-pirogă, doar cu bărbaţi, rămaşi acolo în ciuda faptului că apa a pătruns înăuntru, continuă să stea pe băncuţe cufundaţi până la brâu, privind către liderul din vârful bărcii, care-ar trebui să le dicteze ritmul de vâslire şi să-i conducă spre o victorie care-a devenit – vedem limpede – imposibilă, de fapt el îi… dirijează cu o baghetă şi membrii echipajului cântă la instrumente de suflat, probabil a pagubă, a recviem, la celălalt capăt al „Schiff”-ului fiind sculptată… o femeie, mândră, înălţată deasupra lor, privind senină în depărtare. Toţi – de culoare, africani (compoziţie de Ilona Benczedi, plecată din Cluj şi stabilită în Suedia)…
…cum sunt şi alte câteva personaje, în alte piese din Bienală, ilustrare a diversităţii rasiale de pe Planetă.
Şi câte altele, mari, mici, solitare ori în asamblaje sau mici „instalaţii” – o lume, o minunată, încântătoare, înveselitoare ici, întristătoare colo, colo…sală lume ceramică!
Nume, nume, nume de „dicţionar onomastic”, premii şi menţiuni
Să mi se îngăduie să transcriu, în defilare alfabetică, de „dicţionar onomastic” multilingvistic, măcar numele tuturor celor 137 de artişti selectaţi (fără letonii reprezentanţi ai Bienalei lor, la care mă voi referi la proxima): Adil Writer (India), Agnė Šemberaitė (Lituania), Agnes Husz (Ungaria), Alberto Bustos (Spania), Alexandru Murar (România), Amparo Almela Catala (Spania), Ana Hanzel (Slovenia), Ananda Aragundi-Hanus (Franţa), Andrei Alupoaie (România), Angel Igual (Spania), Aniela Ovadiuc (România), Arny Nadler (United States), Augustine Garrigou (Franţa), Avital Avital (Israel), Şule Altay (Turcia), Brian Kakas şi C.A. Traen (Statele Unite), Carlos Martínez (Spania), Catherine Schmid-Maybach (din nou din Statele Unite), Chi Yau Monica Chan (Hong Kong), Chisato Yasui (Japonia), Christa Zeitlhofer (Austria), Claire Murray (Regatul Unit al Marii Britanii), Cristina Mato (Spania), Cristina Bolborea (România), Daeun Lim (Coreea de Sud), Dana Jeschke (Germania), Daniel Adăscăliţei şi David Leonid Olteanu (România), Debra Sloan (Canada), Denise Braune (Brazilia), Dilek Demir şi Dilek Alkan Özdemir (Turcia), Dmitrij Buławka-Fankidejski (Ucraina), Doina Stici (România), Dori Schechtel Zanger (Israel), Doris Dittrich (Austria), Dragica Cadez (Slovenia), Eglė Einikytė-Narkevičienė (Lituania), Elena Amariei (România), Enver Güner (Turcia), Erika Rejka (Ungaria), Ernest Palko (România), Farouk N. Sarhan Al-Isawi (Iraq), Florence Corbi (Franţa), Francoise Joris (Belgia), Gabriella Sacchi (Italia), Güngör Güner (Turcia), Gheorghe Crăciun şi Gloria Grati (România), Grit Uhlemann (Germania), Hanibal Salvaro (Croaţia), Hanna Miadzvedzeva (Belarus), Hasan Numan Sucaglar, Hatice Nilufer Aksu şi Havva Eker Aktas (Turcia), Heide Nonnenmacher (Germania), Heidi McKenzie (Canada), Heidi Degenhardt (Germania), Ieva Bertasiute Grosbaha (Lituania), Ihor Kovalevych (Ucraina), Ileana Crăciun (România), Ilona Benczedi (Suedia, originară din Transilvania), Ioan Iosif şi Iordanka Cioti (România), Irina Salmina (Georgia), Ivan Albreht (Statele Unite), Jan Drzewiecki (Polonia), Jane Jermyn (Irlanda), Janina Myronowa (Polonia), Jihye Myung (Coreea de Sud), Joseph Paushel (Statele Unite), Judit Crăciun (România), Julia Kovalevych (Ucraina), Julia Hanzl (Austria), Julie Progin (Elveţia), JungHui Liu (Taiwan), Katarzyna Plucinska şi Katarzyna Woźniak (Polonia), Kristina Rutar (Slovenia), Kristina Okan (Federaţia Rusă), Laura Scopa (Italia), Lily Wang (Taiwan), Linda Swanson (Canada), Lise Zambelli (Franţa), Lucia Lobonţ (România), Lynn Frydman Kuhn (Elveţia), Magdolna Toth (Ungaria), Makoto Hatori (Japonia), Marcia Limani Baumgarten (Brazilia), Marek Jacisin (Statele Unite), Maria Ten Kortenaar (Olanda), Maria Cioată (România), Marilena Isăcescu (Canada, originară din România), Mark Goudy (Statele Unite), Marta Jakobovits (România), Márta Radics (Ungaria), Michael Moore (Irlanda), Nadia Allario şi Nicola Filia (Italia), Nicolae Moldovan (România), Nina Van Geffen (Olanda), Noémi-Abigél Jankó-Szép (România), Norma De Saint Picman (Slovenia), Pemra Pilevneli (Turcia), Peter Olson (Statele Unite), Pim Sudhikam (Thailanda), Pinar Baklan (Turcia), Piotr Stachlewski (Polonia), Rachel Grimshaw (Regatul Unit al Marii Britanii), Ray Chen (Statele Unite), Ritika Anand (India), Robert LaWarre III (Statele Unite), Salih Veysel Özel (Turcia), Sandra Ban (Croaţia), Shanyar Algarad (Iraq), Shulamit Teiblum-Millar (Israel), Stephanie Marie Roos (Germania), Suchit Manale (India), Sunbin Lim (Coreea de Sud), Suzanne Au Ho Lam (Hong Kong), Theodora Tsirakoglou (Grecia), Thomas Stollar (Statele Unite), Tony Briffa (Malta), Ulla Harju (Finlanda), Valdas Kurklietis (Lituania), Valentina Fracchiolla (Atipica Ceramic) (Italia), Valerie Zimany (Statele Unite), Velimir Vukicevic (Serbia), Viorica Bocioc şi Vlad Basarab (România), Willy Van Bussel (Olanda), Yacoub Alatoom (Iordania), Yeal Roll (Israel), Yu-Jung Kim (Coreea de Sud), Yuriy Musatov (Ucraina), Zsófia Karsai (Ungaria).
Juriul ediţiei, alcătuit din artiştii, curatorii, profesorii și promotorii de ceramistică Monika Gass (Germania), Shamai Gibsh (Israel), Tuzum M. Kizilkan (Turcia), Cornel Ailincăi (Romania) şi Cristina Popescu Russu (România), a acordat 3 Premii de excelenţă taiwanezelor JungHui Liu şi Lily Wang şi sud-coreeanului Sunbin Lim, 3 Premii pentru artişti tineri sud-coreencei Daeun Lim, românului Ioan Iosif şi solvenei Kristina Rutar şi 12 Menţiuni de onoare maghiarei Agnes Husz, turcoaicei Altay Şule, canadiencei Debra Sloan, israeliencei Dori Schechtel Zanger, lituanienei Ieva Bertasiute Grosbaha, polonezei Janina Myronowa, nemţoaicei Stephanie Marie Roos, rusoaicei Kristina Okan, belarusei Hanna Miadzvedzeva şi româncelor Aniela Ovadiuc, Doina Stici şi Maria Cioată.
*
Despre expoziţiile complementare şi despre Bienala letonă, cu alte şi alte exemple, inclusiv dintre contribuţiile româneşti – în episodul următor! ■