Ediția tipărită | Finanțe și economie

15 septembrie 2018 | ISTANBUL

SUNT zile de glorie pe Stadionul Recep Tayyip Erdogan, un teren de fotbal bine îngrijit situat pe un deal abrupt, din cartierul Kasimpasa al Istanbulului și numit după un băiat din zonă care a devenit președinte. Kasimpasa SK este în fruntea Super Lig, prima divizie a Turciei, după ce au câștigat primele patru meciuri ale sezonului.

Economia peste care prezidează Erdogan este, prin contrast, angajată într-o luptă pentru supraviețuire. Anul acesta, lira a scăzut cu 40% față de dolar, prăbușindu-se în special luna trecută, după cearta diplomatică cu America. Inflația este de aproape 18%. Banca centrală, asupra căreia Erdogan face presiuni să țină ratele dobânzilor la un nivel scăzut, a reacțional lent, dar pe 13 septembrie, în momentul în care președintele îndemna la o reducere, ea și-a ridicat rata de politică cu 6,25 puncte procentuale, mult mai mult decât se așteptaseră piețele, la 24%. Ca răspuns, lira a sărit în sus.

Economia Turciei încetinește deja accentuat. Creșterea anuală a încetinit de la un ritm amețitor, de 7,4% în primul trimestru, la 5,2% în al doilea. PIB-ul ar putea să se micșoreze în ultimele luni ale lui 2018. Creditele care au alimentat boomul – multe dintre ele din străinătate, ceea ce a împins deficitul de cont curent la 6% din PIB – se evaporă. Ajustate la inflație, împrumuturile bancare sunt în declin. Chiar și marilor companii li se cer dobânzi de împrumut de 35%.

O oprire atât de bruscă este adesea echivalentă cu probleme pentru bănci. Semnalele de alarmă clipocesc. Prețurile acțiunilor băncilor listate au scăzut cu peste 40% anul acesta. Cele ale băncilor occidentale care dețin participațiuni în cele turcești, cum ar fi BBVA din Spania (care deține jumătate din Garanti) și UniCredit din Italia (care are o cotă indirectă de 40% din Yapi Kredi), au fluctuat și ele. Luna trecută, agenția de rating Moody’s a declasificat 18 bănci turcești.

În acest context, ținând cont de măsurile obișnuite, băncile turcești se confruntă cu criza într-o formă decentă. Raporturile lor între capital și activele expuse la riscuri de creditare sunt mult peste pragurile de reglementare, ceea ce implică faptul că pot să absoarbă unele lovituri. Ele au suficientă lichiditate. Până în prezent, ele s-au bucurat de randamente pe capital între 10 și 19%. Sam Goodacre de la J.P. Morgan spune că marjele lor nete de dobândă, de circa 4%, sunt suficient de mari pentru a rezista la costurile mai mari ale finanțărilor.

Grafic
Scadența
Turcia, împrumuturile din sectorul privat din străinătate Conform datei scadente, în miliarde $
Financiare Ne-financiare

Cât de mari vor fi problemele lor depinde în mare măsură de două lucruri. Unul este disponibilitatea finanțatorilor străini să le acorde fonduri în continuare. Băncile turcești s-au împrumutat mult din afară. O parte din acești bani au fost împrumutați firmelor turcești avide de dolari și euro ieftini. O parte au fost transformați în lire, pentru a face față cererii de împrumuturi în lire, care depășește cu mult depozitele în lire. Reglementările obligă băncile să își limiteze expunerea la riscurile valutare, dar băncile străine se pot teme că debitorii de ultimă instanță ar putea să nu își onoreze plățile. Aproximativ 100 de miliarde de dolari din datoria externă a băncilor este scadentă în interval de un an. Puțin mai mult de 20 de miliarde de dolari în împrumuturi, inclusiv împrumuturi sindicalizate, obținute de la zeci de bănci, trebuie plătite sau rostogolite până la finele lui 2018 (vezi graficul).

Un bancher implicat pe piață spune că împrumuturile sindicalizate și-au dublat costul în a doua jumătate a anului, chiar dacă au pornit de la o bază scăzută. Băncile nu vor putea să rostogolească toate împrumuturile care ajung la termen. Dar ele au suficientă lichiditate pentru a contracara descoperitul. Iar băncile străine cu care tranzacționează de mult timp vor continua probabil să sprijine relațiile lor privilegiate. Goodacre notează că Akbank, o bancă importantă, cu datorii de 940 de milioane de dolari scadente luna aceasta, are relații cu 300 de bănci străine, din care aproape 40 au împrumutat-o, într-un sindicat, anul trecut pe vremea asta.

Mișcare lentă

Celălalt factor este cât de mult din datoria deținută de companiile turcești va deveni neperformantă. De mai mulți ani, firmele împrumută dolari și euro la dobânzi ultra-joase, post- criză. Prăbușirea lirei face ca aceste datorii să fi devenit mult mai costisitoare. Desigur, unii debitori câștigă valută externă. Alții au acoperire – unii dezvoltatori de malluri i-au obligat pe comercianți să le plătească chiriile în dolari, de pildă. Dar mulți nu au. Și dacă proprietarii de magazine nu plătesc chiria, în cele din urmă vor suferi și proprietarii de imobile.

În prezent, raportul de împrumuturi neperformante ale băncilor este de doar circa 3%, un mizilic, după standardele grecești și italiene. Băncile de stat raportează cifre mai scăzute decât băncile private, ceea ce poate fi înșelător. Băncile de stat au fost mai generoase cu împrumuturile pentru firmele mici, conform fondului guvernamental de garantare a creditelor, un program menit să țină economia în creștere. Raporturile vor crește cu siguranță, dar asta va lua ceva timp.

Supraveghetorii au câștigat timp pentru bănci. Ei au îmblânzit regulile pentru împrumuturile potențial neperformante și au amânat reevaluarea împrumuturilor în monedă străină în lire, care ar fi erodat raportul de capital propriu al băncilor. Dacă nu ar fi fost Erdogan, nu s-ar fi pus deloc întrebări despre băncile Turciei. De când Federal Reserve a Americii a început să elimine expansiunea cantitativă în 2014, zilele banilor super-ieftini de pe piețele emergente au fost numărate. În loc să accepte asta și o încetinire treptată, Erdogan a riscat să pună Turcia la zid.

După ce a evitat o lovitură de stat în 2016 și a câștigat alegerile și un referendum ulterioare, ceea ce i-a permis să-și întărească puterea, el a schimbat regulile politicii turcești. Dar el nu poate să schimbe și legile economiei, la fel cum nu le poate schimba pe cele ale fotbalului.

Acest articol a apărut în secțiunea Finanțe și economie a ediției tipărite a The Economist, sub titlul „Offside”