A venit și mult-așteptata zi în care parlamentarii s-au mobilizat într-un front comun demn de cauze mai înalte să dea lovitura fatală inamicului public numărul unu al românilor: pensiile speciale. Adevărul e că într-o perioadă în care corupția, autostrăzile, poluarea, sănătatea și educația sunt rezolvate, trebuia să vină și rândul toxicelor pensii speciale. Lâsând gluma deoparte, votul de eliminare a unei părți din pensiile speciale nu e decât un exercițiu de imagine la care au participat, cu nuanțele de rigoare, toate partidele parlamentare. De la putere la opoziție, de la partidele circumstanțiale la cele mici, dar robuste, toate au ținut să participe într-un ritm susținut la un spectacol de luat ochii electoratului în cel mai facil mod cu putință. Și asta, din mai multe motive.

În primul rând, ideea în sine poate ține ca principiu – dar nici măcar așa nu e aplicată, căci are excepții –, dar argumentul economic nu se susține. Practic, Camera Deputaților a dat verde pentru desființarea pensiilor cu ponderea cea mai mică în totalul pensiilor speciale. Parlamentarii înșiși admit că, prin tăierea pensiilor magistraților, personalului diplomatic, parlamentarilor, aviatorilor, se face o economie de cam… 4 la sută. Pensiile militarilor, cu tot cu controversatele sume pentru foști lucrători din Securitate, sunt de fapt grosul, dar de ele parlamentul nu s-a atins.

În al doilea rând, toți parlamentarii știu bine că legea, așa cum au votat-o, e extrem de vulnerabilă și că, cel mai probabil, Curtea Constituțională o va respinge. În aceste condiții, nici nu le-a fost greu să se întreacă în entuziasmul cu care și-au votat tăierea propriilor pensii. În 2010 s-a mai pus problema tăierii pensiilor magistraților. Atunci însă Curtea a stabilit că nimeni nu se poate atinge de aceste pensii, pentru că ele garantează independența justiției: „Curtea constată că principiul independenței justiției apără pensia de serviciu a magistraților, ca parte integrantă a stabilității financiare a acestora, în aceeași măsură cu care apără celelalte garanții ale acestui principiu. Atât în jurisprudența Curții Constituționale a României, cât și în jurisprudența altor Curți Constituționale s-a statuat că stabilitatea financiară a magistraților reprezintă una dintre garanțiile independenței justiției”. Greu de presupus că aceste argumente nu vor fi valabile și în 2020, chiar dacă, e drept, Curtea e acum în altă formulă decât atunci. Cei de la USR au încercat în zadar să introducă un amendament care să aducă legea mai aproape de limitele Constituției, dar nu au fost luați în seamă. În aceste condiții, de frică să nu fie taxați drept susținători ai pensiilor speciale, și cei de la USR au intrat în horă și au votat pentru. Deputatul Cristian Seidler a explicat situația: „Pensiile speciale NU vor fi eliminate, de fapt, din cauză că amendamentul USR care ar fi făcut legea constituțională nu a fost supus la vot. Ceea ce intuiam din atitudinea PSD și PNL din timpul ședinței comisiei de muncă s-a confirmat la ședința de plen. USR va depune noi proiecte de abrogare sau plafonare a fiecărei categorii de pensii speciale pentru ca dispariția sau limitarea acestora să fie constituțională. Fie că suntem sau nu de acord cu deciziile Curții Constituționale, ele trebuie respectate pentru că legi noi, care ignoră deciziile respective, nu vor putea intra în vigoare”. Ironia vieții politice, PSD și PNL au ieșit triumfătoare, pe aceeași parte a baricadei, cu același tip de declarații numai bune de dat satisfacție facilă poporului. Au cântat aceeași arie, doar că separat. Liderul liberalilor din Cameră, Florin Roman, a contabilizat succesele partidului care, între noi fie vorba, nu a avut a se lupta cu nimeni de această dată: „Astăzi PNL a livrat cea mai importantă promisiune din perioada campaniei electorale, cum am spus românilor că vom depune, vom susține și vom duce la final un proiect de lege în parlament pentru eliminarea pensiilor speciale. Nu au fost 30 de zile, a fost nevoie de 60 de zile pentru ca acest proiect să ajungă la votul final. PNL a demonstrat că prin tăierea pensiilor speciale putem găsi inclusiv acele resurse financiare necesare pentru plata alocațiilor, cu rectificarea de la 1 august, astfel încât aceste alocații să fie în plată”. Sigur, Florin Roman omite să spună că banii economisiți nu rezolvă câtuși de puțin problema sursei de finanțare pentru majorarea alocațiilor, dar asta e altă poveste. Îl completează din opoziție Alfred Simonis, omologul său de la grupul PSD: „În ceea ce privește votul PSD, grupul PSD a votat în unanimitate pentru eliminarea pensiilor speciale, am confirmat telefonic. (…) În momentul în care CCR va judeca această lege, dacă cineva o contestă, și vom avea o decizie de neconstituționalitate, vom opera pe această inițiativă legislativă modificări exact în sensul deciziei CCR, care este obligatorie”.

De acum, puterea și opoziția vor putea bifa un succes de parcurs în care vor proclama și reclama merite absolute. Urmează abordarea haiducească, pentru că, nu-i așa, cu banii teoretic economisiți se pot majora, tot teoretic, alocațiile. Desigur, calculele arată că nu e deloc așa, dar ce mai contează, dacă reușești să plasezi strategic mesajul. Acum, dacă judecătorii Curții Constituționale vor apăra pensiile, inclusiv ale parlamentarilor, nu ai ce să faci, trebuie să te supui.

Sigur, ne aflăm într-o perpetuă campanie electorală, iar PSD își permite să promoveze orice, sub orice formă. Un singur lucru nu își permite să susțină: alegerile anticipate. Liberalii sunt însă la putere, pe un val anti-PSD alimentat de măsuri și ziceri populiste, goale de conținut, de tip praf în ochi, aruncate de liderii social-democrați, de la Dragnea la Viorica Dăncilă. Problema e că pe alocuri liberalii o apucă tocmai pe această cale care i-a dus la pierzanie pe cei de la PSD. Proiectul eliminării pensiilor speciale este exact un pas pe acest drum. Nu e clar dacă vor mai urma și alții și, mai ales, câți. Marele pericol pentru liberali e ca, instalați în sferele înalte ale puterii, să piardă din vedere că există și un electorat ceva mai lucid și realist, care i-a cauționat și le-a dat o șansă. Un electorat la care nu prinde nici scenetele de la ședințele de guvern, nici haiducia bombastică à la Florin Roman. Pericolul ar fi încă și mai mare dacă electoratul acesta va ajunge la concluzia că și liberalii sunt în unele privințe tot un fel de PSD. Nu de alta, dar, anticipate sau la termen, parlamentarele vor veni. Și pe acest fond, colorat hipsterește cu degringolada USR-PLUS, n-ar fi de mirare să înflorească absenteismul… ■