Prăbușirea unui titan de carton

652
6 minute de lectură

Istoria s-a scris. Mai rămâne să identificăm maniera în care istoriile personale și istoria țării au vreo legătură, precum și să ne asigurăm că nu proiectăm neîmplinirile individuale pe cerul unui popor. România a trecut milimetric pe lângă glonțul slobozit din pistolul unui om bolnav, iar cetățenii ei nu trebuie acum decât să se asigure că degetul unui asemenea personaj nu va mai apăsa pe trăgaci niciodată. Lupta nu s-a încheiat. Iar argumentele nu sunt doar de natură istorică (categoria repetării ei, în caz că națiunea doarme), ci și factuale, născute de psihologia unui grup politic.

Mitul pușcăriei salvatoare

Genetic, partidele sunt organisme vii care au o amprentă comportamentală validată de repetiție. Căderea președintelui PSD nu este un eveniment singular, însă din precedentul Adrian Năstase se pare că acest monolit, dur ca un perete din titaniu, nu a învățat nimic. Creierul colectiv al PSD gândește la fel: suntem victimele străinilor și ale complicilor lor criminali, deși iată cât suntem de buni, cât suntem de buni! Și nu e doar propagandă, ci și convingere intimă. Filosofia respectivă se găsește celular în structura activului de bază al stângii românești, în ciuda tuturor evidențelor că se bazează pe o minciună de proporții. În ceea ce privește șefimea, aici e cu totul altă poveste. Retorica în cauză este rodul unor calcule complicate clădite pe psihologie colectivă: căutarea vinovatului în exterior, pentru a nu deconta factura incompetenței.

Dacă nu va pricepe nimic din evenimentele care au pus PSD într-o postură jenantă, partidul va ieși din istorie cu picioarele înainte. Un pic de școală democratică nu i-ar strica! Aritmetica electorală arată nu doar că PSD a ajuns de la 46% în decembrie 2016 la 23% în mai 2019, ci mai ales faptul că restul românilor au decis că nu doresc ca România să se izoleze, să devină un tărâm arid, plin de ciulini, la marginea Uniunii Europene. Și – sfat gratis! – ar trebui să priceapă că poporul român a vorbit. A transmis ceva! Nesocotirea vocii românilor este o greșeală pe care o fac dictatorii din două motive: teama și incapacitatea de a înțelege că nu sunt iubiți. Au legătură, firește, dar nu la nivel conștient.

Necesitatea unei stângi europene

În doi ani și jumătate, mobilizarea partidului pentru a valida deciziile luate împotriva logicii democratice, economice, sociale, cu unicul scop de a-și salva liderul, a arătat nu ticăloșie și lipsă de educație, ci și lipsa instinctului pentru morală. Și deși doi ani și jumătate sunt un mizilic la scara istoriei, guma de mestecat din care erau făcute picioarele liderului maxim s-a întărit teribil în părul Cosânzenei, astfel încât singura soluție pentru un aspect frecventabil al partidului este acum să-l tunzi la zero. Limpezirea doctrinară (ce glumă bună) nu este posibilă decât dacă, cu toate traumele și greșelile flagrante, poporul pesedist reușește să-și asume eșecul, eroarea de abordare, să nască altă linie de comandă. Dar intervenția trebuie făcută rapid. Fiecare zi care trece și în care vectorii de imagine nu reușesc decât să îngroașe discursul victimizării, al conspirației gigantice, al execuției politice împuținează șansele PSD de a pierde imaginea de grup scăpat de la casa de nebuni. Căci e o nebunie să nu pricepi că România are nevoie de o stângă europeană, capabilă să genereze soluții de secol 21 la tarele perpetuate în ultimii 30 de ani dintr-un calcul ipocrit!

Firește că ar trebui să nu mă doară capul, pentru că fiecare zi care trece și PSD persistă în greșeli dă apă la moară PNL și îl ajută pe președintele Klaus Iohannis să câștige defilând al doilea mandat.

Dar nu trebuie să fim ticăloși! Contradicțiile între viziuni, dezbaterea constructivă de idei, alternanța la putere sunt semnele sănătății unui stat. Partidele care nu se mai clintesc de la putere și nu au adversari doctrinari scufundă țările lor. Iar liberalii nu-și doresc asta. Ne dorim ca România să devină un forum în care să se înfrunte idei, nu temeri. Fără un adversar normal la cap, care are discernământ politic, orice partid riscă să-și subțieze natura democratică și să fie tentat să abuzeze de putere. Iar consecința este perpetuarea dramei popoarelor. N-am descoperit-o eu.

Mai vrea cineva să achite factura trădării?

A nesocoti dorința comunităților de a se dezvolta este o crimă, iar românii au priceput mesajul PNL. Dovada că progresul este posibil există în orașele administrate de liberali – iată că a trecut campania electorală și nu renunț la mesajul meu, pentru că aici este cheia următorului pas al României. A minimiza durerea celor pe care îi chemi să te voteze este doar un abonament către neant, o trădare a interesului național. Și din câte rezultă atât din secole de accese dictatoriale, cât și din evenimentele recente, trădarea are un preț cumplit. Mai este cineva dispus să-l plătească?

Retorica stângii arată că da, deci n-au priceput mare lucru. Dar chirurgia de urgență nu este o invenție și acum este singura soluție a socialiștilor români. PNL își dorește un partener de dialog, pe care să-l învingă după o luptă între programe, căci beneficiarii ar fi românii. Dar la cum arată acum stânga – nu doar rămasă fără farul călăuzitor către rele, ci persistentă în a circula prin același noroi, cu aceiași lideri găunoși –, nu avem cu cine să dialogăm.

Să se înțeleagă bine! Dreapta românească nu este dispusă să colaboreze la guvernare cu bolșevicii nici după ce-și toarnă cenușă în cap și-și schimbă garnitura de comandă. Dar are nevoie de opoziție pentru a o ajuta să nu uite niciodată cât de important este să-ți păstrezi busola. Iar busola este acum una singură: România. Ea este suma aspirațiilor cetățenilor care plătesc taxe și impozite, care continuă să apere valorile statului de drept.

[adrotate group="1"]

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele