Presa internațională relatează despre cazul fetei dispărute la Caracal

964
2 minute de lectură

Principalele agenţii de presă şi publicaţii internaţionale au relatat despre cazul fetei dispărute la Caracal, incident în urma căruia șeful poliției române a fost demis din funcție, după ce autorităților le-au luat 19 ore pentru a interveni.

“Șeful poliției române a fost demis după ce autoritățile au răspuns după 19 ore apelurilor unei fete răpite”, titrează publicația The New York Times.

“Șeful poliției naționale din România și încă doi oficiali au fost demiși după ce autorităților au răspuns abia după 19 ore apelurilor date de o fată în vârstă de 15 ani, care a semnalat că a fost răpită”, relatează jurnaliștii americani.

Site-ul postului BBC relatează că adolescenta a dispărut în cursul zilei de miercuri, însă a reușit să apeleze de trei ori poliția și să le ofere autorităților detalii despre locul în care era sechestrată.

“Familia sa acuză că polițiștii nu i-au luat apelurile în serios, în timp ce poliția susține că a avut probleme în localizarea acesteia”, adăugă BBC.

“Premierul României ia în considerare organizarea unui referendum prin care să ceară pedepse mai aspre pentru infracțiuni precum crimă, asalturi sexuale și pedofilie”, informează jurnaliștii de la The Guardian.

Aceștea au adăugat că mai multe persoane s-au adunat vineri în fața casei lui Gheorghe Dincă, principalul suspect, pentru a protesta.

Publicația menționează că premierul Viorica Dăncilă a cerut o anchetă privind răspunsul poliției și tragerea la răspundere a celor reponsabili.

The Washington Post informează că proteste au avut loc și în capitală, unde mai multe persoane au participat la un marș între Palatul Victoria și Piața Revoluției, unde au aprins lumânări în fața Ministerului de Interne, unii dintre ei strigând sloganuri precum “Demisia”, “Corupția ucide” și “Jos Guvernul”.

Alexandra este dispărută de miercuri, iar joi a reușit să sune de trei ori la 112, unde a anunțat că a fost sechestrată și violată. Polițiștii au ajuns după 19 ore la locația suspectului, acuzând STS că a dat date greșite privind localizarea și că nu au avut mandat să intre. Pe de altă parte, într-un raport al procurorului de caz se arată că mandatul a fost dat la 3.00 noaptea, dar polițiștii au acționat la 6.00 dimineața pentru că nu era echipă la muncă.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele