Promisiunea și pericolele demiterii președintelui

Politică americană

41
8 minute de lectură

În America, Nancy Pelosi a mutat împotriva președintelui Donald Trump. Nu este momentul să sărbătorim.

Foto: Getty Images / Guliver

AMERICA era foarte aproape să nici nu aibă președinte. Delegații care au sosit la convenția constituțională din 1787 au adus cu ei oroarea de monarhie. Fără o figură de statura lui George Washington, tânăra țară ar fi adoptat, probabil, un sistem de guvernare de tip parlamentar. Însă, dacă tot au creat funcția de președinte, fondatorii au trebuit să gândească o metodă de a putea demite președinții care abuzează de funcție—pentru că nu toți oamenii sunt Washingtoni. Au definit mecanismul: un vot de demitere în Cameră, urmat de un proces în Senat. Chestiunea privind motivele mai exacte pentru care să poată fi demis un președinte—„trădare, mită sau alte infracțiuni importante sau încălcări ale legii”—a fost lăsată, în mod deliberat, la latitudinea Congresului.

Astfel, deși demiterea este prevăzută constituțional, este și o campanie politică. Această campanie a început, cu adevărat, în această săptămână, când Nancy Pelosi a cerut colegilor ei democrați din Camera Reprezentanților, pe care o conduce, să înceapă audieri pentru demiterea președintelui Donald Trump. Acestea nu vor duce, în mod necesar, la demitere. În trecut însă audierile de demitere au generat propriul lor impuls. Procesul e plin de riscuri pentru ambele părți. Dar un lucru pare cert: el va diviza și mai mult o țară care se află deja în conflict cu ea însăși.

Dna Pelosi a făcut acest pas major pentru că e convinsă că președintele a trecut peste un prag acceptabil prin comportamentul său față de guvernul ucrainean. Dacă acesta pare un motiv obscur pentru a lua în calcul demiterea unui președinte, să ne aducem aminte că procedurile de demitere ale președintelui Richard Nixon și-au avut originea într-o spargere a unui birou, iar cele împotriva lui Bill Clinton au început cu o legătură amoroasă cu o stagiară. Dl Trump pare să fi spus guvernului Ucrainei că relațiile sale cu America, inclusiv acordarea de ajutor, depindeau de începerea unei investigații asupra familiei unui rival politic—ceea ce ar putea fi o problemă mult mai serioasă decât o spargere sau o legătură amoroasă. Ar putea să însemne că președintele a subminat interesul național pentru a urmări o vendetă politică.

Guvernul federal face adeseori promisiuni de ajutor către guverne străine, în schimbul unor lucruri pe care America vrea ca acestea să le facă. Cazul Ucrainei e diferit. America are un interes în a se asigura că Ucraina se poate apăra în fața agresiunii ruse, motiv pentru care Congresul a aprobat un pachet de ajutor militar în valoare de 391milioane de dolari pentru guvernul nou ales. Dl Trump a acționat astfel împotriva interesului național când a suspendat acel ajutor, în timp ce îl presa pe Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, să îl investigheze pe Hunter Biden, care a făcut afaceri în Ucraina și este fiul principalului candidat democrat, Joe Biden. Ca și când asta nu era destul de clar, dl Trump l-a trimis și pe avocatul său personal pentru a se întâlni cu un consilier al dlui Zelenski și a repeta mesajul.

Într-o țară atât de coruptă și de vulnerabilă precum Ucraina, legătura dintre sprijinul american și investigarea celor doi Biden—ne dați material compromițător despre Joe și vă dăm armament și bani—nu era nevoie să fie explicită pentru a fi înțeleasă. „Doresc și eu să vă asigur că vom acționa cu seriozitate în legătură cu acest caz și vom investiga”, i-a spus dl Zelenski dlui Trump, într-o convorbire, în 25 iulie.

Ne-am fi așteptat ca investigația Mueller privind legăturile dintre campania sa și Rusia să îl facă pe dl Trump să fie mai reținut în felul în care relaționează cu guvernele străine. Se pare că nu. Comportamentul său pare unul de mită și extorsiune. Iar folosirea banilor contribuabililor și puterea statului american împotriva unui oponent politic ar putea fi considerată un abuz de putere.

Fondatorii au dorit ca demiterea să fie o opțiune practică, nu doar una teoretică. Altfel, președintele ar fi deasupra legii, un fel de monarh care stă pe tron pentru patru sau opt ani. A renunța la a-l demite pe dl Trump ar crea un precedent pentru viitorii președinți: orice ar fi făcut președintele cu numărul 45 până la acest moment ar deveni acceptat. Republicanii partizani ar trebui să considere până la ce nivel s-ar putea duce un viitor președinte democrat, astfel încurajat.

Ar fi și un semnal către aliații și inamicii Americii că spionarea americanilor care sunt sau ar putea să devină influenți ar putea să le aducă favoruri din partea unui președinte. Nici nu ar fi necesar ca materialul compromițător să fie adevărat. Rusia și China, sunteți pe recepție?

Foto: Getty Images / Guliver

Acestea sunt riscurile evitării declanșării procedurii de demitere.  Însă riscurile de partea cealaltă—de a merge înainte cu procedura—sunt, de asemenea, mari. Votanții se așteaptă ca demiterea să fie o chestiune de ultim resort, nu o șmecherie a unui partid de a da jos președintele de la celălalt, sau un mijloc pentru pierzătorii unor alegeri de a frustra rezultatul acestora. Democrații din Cameră riscă să pară autoindulgenți pentru că, în loc să se ocupe de problemele din infrastructură și sănătate, se agită pe amănuntele comunicărilor interne ale Casei Albe. Audierile pot să scape de sub control și politicienii democrați să pară ineficienți și obsesivi, după cum s-a întâmplat în timpul mărturiei obstrucționiste de săptămâna trecută a unui fost angajat de-al lui Trump, Corey Lewandowski. Audierile ar putea, de asemenea, să fie prea confuze și conflictuale pentru gustul publicului.

Chiar dacă ar decide Camera demiterea dlui Trump, este foarte improbabil că acesta ar fi găsit vinovat de către o majoritate de două treimi care este necesară în Senat, unde republicanii au 53 dintre cele 100 de locuri. Din punct de vedere legal, afacerile dubioase ale dlui Biden junior în Ucraina nu sunt relevante pentru a determina dacă dl Trump a abuzat de funcția sa. Politic însă, cele două chestiuni sunt legate, pentru că oferă senatorilor republicani care doresc să îl apere pe dl Trump niște subiecte de discuție.

Un eșec al demiterii, care ar avea ca rezultat păstrarea funcției de către dl Trump, nu ar acționa preventiv pentru acest președinte sau pentru următorul. În fapt, ar putea chiar să îl ajute pe dl Trump, care ar putea argumenta că a fost găsit nevinovat după o vânătoare de vrăjitoare făcută de democrații pierzători. Până săptămâna aceasta, așa arăta calculul dnei Pelosi și al democraților din Cameră, provenind din circumscripții electorale competitive. Nu este clar dacă percepția publică s-a modificat îndeajuns pentru a schimba datele ecuației. Deși ar putea fi doar bravadă, echipa de campanie a dlui Trump a insistat întotdeauna că, pe cât democrații vorbesc mai mult de demitere, pe atât cresc șansele pentru realegerea președintelui, în 2020.

Aruncarea zarului

În fața unei alegeri atât de grele, dna Pelosi s-a abținut, până acum. Însă dl Trump pare să devină din ce în ce mai sfidător, pe măsură ce se apropie alegerile. Comportamentul președintelui trebuie investigat, cu autoritatea suplimentară pe care o conferă procedurile de demitere. Astfel, ar fi mai bine de mers preponderent pe principii decât pe pragmatism. Însă e o cale riscantă și periculoasă. ■


Acest articol a apărut în ediția tipărită a The Economist, sub titlul „Promisiunea și pericolele demiterii președintelui“.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele