Protestele vecinilor noștri

41
5 minute de lectură

Este după-amiaza de 31 decembrie și străzile capitalei ungare sunt animate, în așteptarea petrecerii din noaptea ce va să vină. Turiștii și localnicii încă se înghesuie pe populara arteră Vaci Utca, pentru a prinde ultima jumătate de oră de magazine deschise din 2018 sau pentru un vin fiert și un kurtos kallacs cald, la Târgul de Crăciun.

Ceva mai încolo, pe esplanada din spatele monumentalei clădiri a parlamentului ungar, câteva zeci de tineri par să aibă o altă preocupare. Ei fac ceea ce fac de săptămâni bune – protestează. Și-au întins cortul, au afișat câteva bannere și au îmbrăcat veste galbene. Din difuzoare răsună puternic „Bella Ciao”, cunoscutul cântec al rezistenței antifasciste italiene, devenit în timp o adevărată efigie a stângii din întreaga Europă. Tinerii dansează și nu par să se sinchisească de faptul că sunt, totuși, puțini.

Sunt ei puțini, dar mențin protestul în viață, chiar și într-o zi în care cei mai mulți sunt cu gândul la vacanță și petreceri.

Însă situația se va schimba radical în primul weekend din 2019, când mii și mii de unguri aveau să înfrunte frigul și zăpada pentru a protesta față de guvernul lui Viktor Orbán. Iar demonstrațiile continuă, neîntrerupt, de o lună.

Comentatorii de la Budapesta sunt aproape unanimi în a spune că așa ceva era imposibil de imaginat, fie și cu câteva luni înainte. Mai precis, înainte ca guvernul lui Viktor Orbán să promoveze așa-numita „Lege a sclaviei” . Aceasta le permite managerilor să forțeze angajații să efectueze până la 400 de ore suplimentare pe an. Pe de altă parte, angajatorii pot întârzia plățile cu până la trei ani.

Viktor Orbán a revenit la putere în 2010, după o guvernare socialistă marcată de stagnare economică și conflicte interne.

Profitând de o opoziție divizată și ineficientă, Orbán și-a sporit mereu puterea. Și-a subordonat instituții ale statului, precum Banca Națională și Curtea Constituțională. A pus mass-media sub control – recent, deținătorii unor mari platforme media și le-au donat (!) în beneficiul unei fundații controlate de putere, constituind astfel un uriaș conglomerat de presă la dispoziția guvernului. A alungat Universitatea Central-Europeană fondată de George Soros, a permis – unii spun chiar că a încurajat – atitudini și acțiuni antiminoritare, animate îndeosebi de partidul de extremă dreapta Jobbik, și-a subordonat Justiția. Recent, majoritatea aparținând partidului FIDESZ, a creat un sistem de justiție paralel care permite guvernului ocolirea tribunalelor independente, în chestiuni care țin de probleme guvernamentale, administrative sau legate de alegeri. Iar noile tribunale paralele sunt controlate de ministrul justiției. A intrat în conflict deschis cu instituțiile europene, iar parlamentul a declanșat procedura de aplicare a Articolului 7 din Tratatul UE, care poate duce chiar la pierderea de către Ungaria a dreptului de vot în Consiliul Uniunii. Mai recent, în noaptea de 28 spre 29 decembrie, a fost demontat monumentul din Budapesta ridicat în onoarea lui Imre Nagy, erou al revoluției antisovietice din 1956.

Acestea nu au generat însă decât, în cel mai bun caz, proteste sporadice, în timp ce susținerea populară pentru guvernul Orbán s-a menținut la cote ridicate.

De ce? Poate, pentru că, până acum, deciziile lui Orban nu i-au afectat direct pe cetățeni. Ba, unele dintre ele le-au venit chiar în ajutor, cum a fost convertirea forțată a creditelor din franci elvețieni în forinți, plafonarea prețurilor la energie sau măsurile în favoarea fermierilor și micilor antreprenori autohtoni. Toate au fost însoțite de o doză zdravănă de naționalism și revizionism, atitudini care nu o dată au deranjat vecinii Ungariei.

Să fi mers Orbán prea departe, de data aceasta?

În timp ce s-a luat la trântă cu băncile străine și cu marii retaileri, Orban a avut un mare succes în atragerea marilor firme europene din domeniul producției, mai ales auto, datorită subvențiilor generoase, dar și salariilor mai mici decât în vestul Europei. Doar că asta nu a oprit exodul forței de muncă tinere și calificate, în căutare de câștiguri mai mari și de mai multe libertăți în alte țări. „Legea sclaviei” a fost răspunsul guvernului ungar la criza tot mai accentuată a forței de muncă. Să basculeze acest protest, mai degrabă social, către probleme politice? În orice caz, unii manifestanți au strigat la Budapesta „aceasta este o democrație fake!”.

„Veste galbene” apar și la Belgrad, pentru a denunța guvernarea autoritară a președintelui Alexander Vucic și violența politică .

Manifestațiile au izbucnit după atacul asupra liderului opoziției, Borko Stefanovic, luna trecută. Acesta a fost bătut până la inconștiență înaintea unei reuniuni a grupării de opoziție Alianța pentru Serbia.

Tot în decembrie, a fost incendiată casa lui Milan Jovanovic, redactorul unui portal local. Numai în primele opt luni ale anului, peste 50 de jurnaliști au fost agresați, spun organizațiile civice sârbe.

Două regimuri iliberale și două societăți care încep să reacționeze. Motivațiile protestatarilor sunt diferite, dar guvernele par să reziste bine până acum. În orice caz, anul 2019 se anunță interesant în vecinătatea României.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele