Criza coronavirusului este un test important pentru Uniunea Europeană. Dar oferă și câteva lecții. Iar partea bună este că Europa are, în general, obiceiul de a învăța din crize. Mai puțin de a le preveni.

În momentul în care Italia a arătat că scapă coronavirusul de sub control și criza a început să se acutizeze pe întreg continentul, un gest-reflex a străbătut statele membre ale Uniunii Europene.

Ele au trecut la restricții severe, de la anularea manifestărilor publice, la întreruperea cursurilor în școli și universități, închiderea cafenelelor, restaurantelor și magazinelor neesențiale și până la limitarea deplasărilor. S-a ajuns apoi la închiderea frontierelor sau naționalizarea rezervelor de medicamente și echipamente sanitare.

Reflexe de război

O primă constatare ar putea fi aceea să statele, începând cu cele mari (Germania a sistat printre primele exporturile de medicamente și materiale sanitare, dar și România a făcut-o), au uitat de Uniunea Europeană.

Ideea generoasă potrivit căreia putem face mai multe împreună decât separat este bună în vremurile bune, dar se vede treaba că este repede uitată în fața unei amenințări nemaivăzute.

În astfel de situații, după cum se vede, guvernele sunt tentate să acționeze unilateral. Liderii vorbesc despre un „război”. Iar când este război, guvernele naționalizează, raționalizează și închid frontiere – o revenire la logica de război a secolului XX.

În definitiv, cu toate progresele remarcabile ale unității europene, liderii politici naționali sunt totuși aleși de cetățenii statelor respective, în alegeri naționale, pe programe naționale, care foarte rar cuprind o viziune europeană. Adesea, sunt aleși chiar pe baza unor platforme situate împotriva Uniunii Europene.

Este adevărat că, în discursurile sale către națiune, președintele francez Emmanuel Macron a avut și o abordare europeană, a vorbit primul despre coordonare. Dar liderul francez este cel care în momentul câștigării alegerilor a apărut pe scena de onoare în acordurile „Odei Bucuriei”. „Pentru a face faţă coronavirusului, forţa noastră constă în unitatea noastră. Lansez un apel în direcţia partenerilor europeni pentru o acţiune urgentă în vederea coordonării măsurilor sanitare, a eforturilor de cercetare şi pentru un răspuns economic comun în faţa epidemiei”, a declarat Macron. 

Ce să mai spunem despre Italia? Cererile ei de ajutor, în momentul în care sistemul ei medical a fost depășit de amploarea crizei, s-au auzit în pustiu. Editorialiști ai unor publicații de prestigiu din Peninsulă atrag atenția că națiunea se simte abandonată în efortul său de a face față molimei. Așa cum s-a simțit și atunci când s-a văzut nevoită să facă față, pentru multă vreme, de una singură crizei refugiaților din Mediterana.

Un semn de rău augur. Economia italiană se afla într-o formă proastă încă de dinaintea crizei coronavirusului. Numai dezastrul din industria turistică va lovi economia italiană suficient cât s-o arunce în recesiune. Și problema este că dacă virusul va trece cumva, boala economiei și a finanțelor italiene se va dovedi extrem de greu de tratat, având în vedere mărimea acestora.

Situația este cu atât mai complicată cu cât, până de curând, Italia a fost condusă de o coaliție formată dintr-un partid populist de stânga și o formațiune de extremă dreapta. De curând, aceasta din urmă a fost scoasă de la guvernare, dar se luptă din greu să revină. Probabil, cu gânduri de răzbunare.

Lipsa de solidaritate nu folosește nimănui, iar rezultatele pot fi nefaste pentru toți, pentru că dau apă la moară exact dușmanilor Europei.

Există însă și o altă abordare

Conform Tratatului Uniunii Europene, sănătatea reprezintă un domeniu de competență ce revine statelor membre. Acestea elaborează politicile, gestionează sistemele de asigurări și au pârghiile de acțiune în momente de criză, înaintea instituțiilor europene. Iar cetățenii cer acțiune.

Unul dintre răspunsurile la epidemie este limitarea mișcării oamenilor. În această situație, frontierele naționale, chiar cele din interiorul Spațiului Schengen, sunt și acum locurile unde autoritățile naționale pot controla fluxurile de oameni și mărfuri și acționa pentru a institui puncte de control.

Chiar și așa însă, Uniunea Europeană începe să acționeze și spiritul de solidaritate începe să se facă și el simțit.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat că Uniunea Europeană va limita exporturile de măşti chirurgicale şi alte echipamente de protecţie, pentru a garanta aprovizionarea. De asemenea, se lansează achiziții publice comune cu statele membre pentru truse de testare și ventilatoare respiratorii, prin mecanismul de protecție civilă.

A fost alocată o sumă totală de 47,5 milioane de euro destinate cercetării de urgență privind dezvoltarea de vaccinuri, tratamente și metode de diagnostic.

De asemenea, Comisia a mobilizat un total de 140 de milioane de euro companiei CureVac, pe care președintele american să le-o sufle germanilor de sub nas, în beneficiul Americii. Președinta Ursula von der Leyen a estimat că un vaccin va putea fi disponibil „înainte de toamnă”.

Banca Centrală Europeană a oferit băncilor 109,1 miliarde de euro, sumă care face parte din prima ofertă de credite cu dobânzi reduse lansată de BCE pentru a ajuta companiile să facă față crizei de coronavirus.

Creditele vor fi oferite cu o dobândă negativă de 0,5%. De asemenea, Comisia a trimis statelor membre proiectul unei scheme temporare de ajutor de stat pentru companiile care întâmpină probleme din cauza epidemiei.

Avem din nou problema frontierelor

Iar aceasta are componenta ei identitară și ideologică. Revenirea la controale și chiar la închiderea totală a trezit, desigur, exaltarea în rândurile celor care doresc revenirea la o Europă a granițelor – și, pentru că am vorbit despre Emmanuel Macron, să vă aducem aminte și despre contracandidata sa, Marine le Pen, care exact asta propunea, pentru a-i proteja mai bine pe francezi.

Atunci amenințarea era terorismul, dar și acum virusul a fost exploatat mediatic ca fiind o amenințate din străinătate.

Frontierele erau, într-adevăr, singurele locuri în care, tehnic vorbind, guvernele puteau impune filtre de control, în gestul lor reflex de a-și apăra cetățenii. Dar efectele în plan economic ale blocajelor la frontiere sunt astăzi cu mult mai grave decât ar fi fost cu decenii în urmă.

Blocajele țin în loc numeroase transporturi de mărfuri, cozile de TIR-uri se întind pe kilometri întregi, șoferii așteaptă zile și nopți întregi, în condiții grele, mărfurile întârzie.

Piața unică și libera circulație a bunurilor, capitalurilor și persoanelor a schimbat fluxuri economice și comerciale care n-au mai ținut cont de frontiere.

Și așa ajungem la primele lecții

Blocajele de la frontiere ne oferă o imagine relevantă pentru ceea ce ar însemna o revenire la Europa frontierelor. Într-o asemenea atmosferă întunecată, orice conducător populist va putea întrezări posibilitatea de a bloca accesul unor transporturi, sub diferite pretexte, ca mijloc de presiune politică sau parte a unor litigii comerciale.

Uniunea Europeană are nevoie de un plan de criză, astfel încât, dacă în anumite situații va fi nevoie de unele forme de control, atunci marile trasee comerciale și economice să fie afectate cât mai puțin. De asemenea, situația de azi ne semnalează ce potențial de criză au guvernele populiste care ar derapa unilateral de la angajamentele europene.

Puteau fi luate astfel de măsuri preventiv? Ar fi fost bine, dar Uniunea Europeană nu este o construcție perfectă și multe dintre acțiunile ei spectaculoase au venit ca urmare a crizelor și nu în întâmpinarea lor.

Să ne amintim de criza financiară din anii 2008 – 2011. Aceasta a obligat instituțiile europene, dar și statele membre să adopte reglementări comune, în domeniile fiscal, bugetar și bancar, de neimaginat până atunci. Dacă mai înainte ai fi deschis discuția la Bruxelles despre o uniune fiscală sau bancară, funcționarii și-ar fi băgat degetele în urechi și ți-ar fi recitat ca pe apă versetul conform căruia politicile bugetare, fiscale și bancare sunt atributele statelor membre.

Putem vorbi apoi despre răspunsurile economice. Achiziționarea la nivel european a echipamentelor necesare se află de-abia la început, iar problema este că puține astfel de lucruri se mai produc azi în Europa. Când compania franceză de produse de lux LVMH a anunțat că va susține lupta împotriva coronavirusului producând gel dezinfectant în loc de parfumuri, a vorbit, de fapt, despre adaptare a economiei.

Criza coronavirusului a zdruncinat fluxuri de aprovizionare la nivel planetar, clădite de marile companii în era globalizării. Globalizarea nu se va sfârși, dar o întrebare pentru viitor este cum putem avea o economie europeană mai flexibilă.

Crizele ne-au învățat multe pe noi, europenii. Construim o poliție de frontieră comună și dezvoltăm sistemul FRONTEX, ca urmare a crizei migrației. Punem în comun resursele de informații și construim o cultură de securitate comună pentru că asta ne-a învățat terorismul.

Începem să ne gândim la apărarea europeană, ca urmare a amenințării rusești, dar și în contextul atitudinilor ambigue ale lui Donald Trump cu privire la obligațiile în cadrul NATO.

Nu am fi făcut aceste lucruri, sau nu atât de repede, dacă am fi fost lăsați în pace.

Să privim cu încredere în urmă

Putem găsi o formă mai bună de răspuns în fața unor crize de tipul coronavirusului?

Avem un exemplu remarcabil: sistemul european de siguranță alimentară.

În pofida tuturor dezinformărilor de tipul „Europa ne otrăvește”, realitatea este că astăzi știm cu exactitate de unde provine orice produs alimentar de pe rafturile magazinelor europene. Știm din ce fermă vin ingredientele, de la ce animal sau de pe ce plantație, ce furaj sau ce alte substanțe s-au folosit, ce tratamente s-au aplicat. În termeni tehnici, asta se numește „trasabilitate”. Legislația europeană acoperă atât întregul lanț de producție și prelucrare a alimentelor de pe teritoriul UE, cât și bunurile importate. Cu alte cuvinte, vrei să intri pe piața europeană (și cine n-ar vrea?), trebuie să respecți regulile.

Dacă apare o problemă este semnalată imediat prin sistemul european de alertă și produsul sau furajul este retras imediat, după care urmează o anchetă amănunțită. Sistemul datează din 1979 și la acest capitol, Uniunea Europeană este chiar cea mai bună din lume.

Această criză poate fi ocazia ca Uniunea Europeană să imagineze o formulă rapidă de alarmare pentru orice focar de epidemie, care să ducă la un răspuns rapid și concertat la nivel european. Iar aici, păstrarea fluxurilor de aprovizionare pe piața unică este esențială. ■