
Comisia de la Veneția a publicat raportul privind modificările aduse de PSD-ALDE-UDMR codurilor penale și recomandă o reevaluare în integralitatea lor a celor două legi.
În avizul adoptat vineri, Comisia de la Veneţia a exprimat preocupare faţă de proiectele de amendamente la Codul Penal şi la Codul de Procedură Penală din România. Instituția arată că modificările afectează grav eficienţa sistemului judiciar penal şi acţiunile anticorupţie.
Comisia de la Veneţia recomandă României, în avizul publicat luni pe site-ul instituției, să reanalizeze sistemul de numire şi revocare a procurorilor de rang înalt, notând că, în pofida unor îmbunătăţiri, proiectele de lege în domeniul justiţiei riscă să genereze presiuni şi să submineze independenţa sistemului judiciar.
În raportul forului european există și o recomandare pentru reexaminarea motivelor de revocare a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) şi “abandonarea definitivă” a schemei de retragere anticipată din activitate, “dacă nu pot fi oferite garanţii că nu vor exista efecte adverse asupra funcţionării sistemului”.
Raportul Comisiei de la Veneția se referă la modificările aduse Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și Legii nr. 317/2004 privind funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii. Modificările aduse pachetului de legi din justiție au fost contestate de același for și în luna iulie, în raportul preliminar.