Trăim izolați, condiționați de ordonanțe militare relaxate, cu față umană, urmărim atent informațiile care curg șuvoi pe telefoane, tablete și pe ecranele laptopurilor. Multe sunt exagerări, sfaturi inutile sau detalii statistice obsedante. Zbârnâie prin ecrane sute de mesaje video, subtitrate în românește, care, perfid, induc teamă, repulsie față de valorile europene, arată cu degetul vinovații de serviciu: străinii. Întrebarea e cine plătește totuși costurile astea, deloc mici, de traducere a unor filmulețe de cinci-opt minute, uneori mai mari, și apoi cine suportă costurile de editare video, cu subtitrare cu tot montajul necesar. S-au înmulțit și mesajele apocaliptice, sau manipulările mai mult sau mai puțin subtile. Câți s-au contaminat, câți au pierit și câți s-au însănătoșit. Cifrele privind numărul izolaților sunt irelevante, de vreme ce mai toți stăm departe de lume, închiși în case. Când această criză se va risipi ar trebui să reevaluăm efortul presei serioase și rolul ei esențial într-o democrație.

Titluri: