

Prea mică pentru probleme atât de mari – așa este adesea caracterizată Republica Moldova. În vara anului trecut, vizitam o țară care resimțea din plin presiunea guvernării oligarhice a lui Vladimir Plahotniuc. Și nu era deloc clar ce aveau să aducă alegerile din 24 februarie 2019. Acum, există o coaliție surprinzătoare, între pro-ruși și pro-europeni. Viitorul nu este deloc mai clar și încă o dată mica republică devine teritoriul tuturor posibilităților.

Alegerile din 24 februarie 2019 nu au dat un câștigător clar, niciunul dintre marii competitori neputând realiza o majoritate. Partidul Socialiștilor, al președintelui Igor Dodon, susținător al unei relații privilegiate cu Rusia, a obținut 31%, iar pe locul al doilea a venit blocul pro-european ACUM ( Maia Sandu și Andrei Năstase), cu aproape 27%. Partidul Democrat, al oligarhului Vladimir Plahotniuc, s-a ales cu 23%. Și, pentru ca incertitudinea să fie maximă, în parlament a mai intrat și Partidul Șor, al primarului cu același nume din municipiul Orhei, un fel de baron local în variantă moldovenească.
Problema era că nimeni nu dorea să se alieze cu nimeni – dar parcă mai apăsat, nu cu Partidul Democrat al oligarhului Plahotniuc și cu partidul lui Șor, considerat o anexă a democraților. Motivul: liderii acestor două formațiuni sunt acuzați că ar fi organizatori și principali beneficiari ai furtului unui miliard de dolari din trei bănci comerciale (circa 13% din PIB-ul micii republici), dar și că ar fi implicați în alte operațiuni ilegale. Despre Plahotniuc, atât pro-rușii, cât și europenii spun același lucru: că devenise stăpânul de facto al țării, controlând politica, administrația, economia și mass-media.
Ecuația guvernamentală părea de nerezolvat după alegerile din 24 februarie și spectrul unor alegeri anticipate părea să se contureze tot mai clar. O variantă dezavantajoasă pentru o țară dependentă de sprijinul financiar extern. Prelungirea incertitudinii ar fi putut avea efecte catastrofale în plan financiar și, desigur, social.
Până la urmă, în luna iunie, incertitudinea a luat sfârșit odată cu găsirea unei formule care, cel puțin privită de la București, a părut extrem de surprinzătoare: Socialiștii pro-ruși și pro-europenii din Blocul ACUM și-au dat mâna, uniți de interesul de a-i scoate din joc pe oligarhul Plahotniuc și aliatul său, Ilan Șor. Maia Sandu a fost nominalizată prim-ministru și votată în parlament.
După o încercare nereușită a Curții Constituționale de a bloca numirea Maiei Sandu, criza politică a fost depășită, din câte se spune, cu sprijinul cancelariilor occidentale, dar și al Rusiei. Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor au părăsit țara, iar partidele lor au intrat în degringoladă.
Igor Dodon: „Nici cu rușii, nici cu americanii!“
După un deceniu de tulburări politice, început cu revoluția tinerilor din aprilie 2009, care i-a înlăturat pe comuniștii lui Voronin, pare să se deschidă o perioadă de stabilitate. Cel puțin, așa promit liderii coaliției. Dar semnele de întrebare persistă.

Socialiștii și cei din Blocul ACUM și-au fixat drept obiectiv fundamental „dezoligarhizarea” Republicii Moldova, lăsând în afara discuției subiecte care le-ar fi putut învrăjbi în modul cel mai serios – cum ar fi orientarea strategică a țării, spre Uniunea Europeană sau Uniunea Eurasiatică.
Câteva lucruri au fost deja realizate, cum ar fi îndepărtarea din funcție a procurorului general, considerat omul lui Plahotniuc. Sau crearea comisiilor parlamentare de anchetă privind actele de spălare de bani, sau elucidarea circumstanțelor unor privatizări și concesionări.
Un acord controversat
Numirea șefului Serviciului de Informații și Securitate ar urma să fie făcută de parlament. De asemenea, a fost anulată legea privind acordarea cetățeniei prin investiție, prin care orice persoană care aducea în țară o anumită sumă, indiferent de proveniență, ar fi dobândit automat pașaportul moldovenesc.
Unele promisiuni ale Blocului ACUM nu au fost însă îndeplinite – cum ar fi adoptarea Legii Magnitsky sau crearea comisiei parlamentare de anchetă pentru stabilirea consecințelor implementării legii privind amnistia capitalului. Este vorba despre o lege adoptată sub guvernarea Partidului Democrat prin care era încurajată repatrierea capitalurilor moldovenești ascunse în afara țării, contra unei taxe de 3%. Adversarii acestei legi au văzut-o drept o cale pentru albirea banilor rezultați din furtul miliardului.
La 16 septembrie, când se împlineau 100 de zile de la formarea coaliției, Socialiștii și Blocul ACUM au semnat un acord politic menit a consolida coaliția și a fixa obiectivele viitoare ale guvernării comune.
Printre acestea, reforma justiției, independența magistraților, lupta împotriva corupției, asigurarea independenței societății publice de radio și televiziune. De asemenea, au fost incluse numeroase obiective ținând de liberalizarea activităților economice, stimularea antreprenoriatului, o reformă a pensiilor, prin creșterea celor mici și limitarea celor mai mari.
Politica președintelui
Am ajuns la Chișinău la puțin timp de la semnarea acordului politic al coaliției – presa din Chișinău speculează pe tema unei anexe secrete, lucru infirmat de o parte și de cealaltă.
Președintele Igor Dodon m-a primit în noul sediu al administrației prezidențiale, renovat de Turcia, prin amabilitatea președintelui Recep Tayyip Erdoğan. De altfel, între Chișinău și Ankara există un parteneriat strategic. După plecarea de la guvernare a partidului lui Plahotniuc, atenția opiniei publice a fost îndreptată și către episodul de anul trecut în care mai mulți profesori de la liceul turc Orizont, din rețeaua lui Fetullah Gulen, au fost făcuți pachet și trimiși în Turcia. Investigațiile au arătat că fusese opera Serviciului de Informații și Securitate.
Totuși, chiar și așa, președintele Igor Dodon ține foarte mult la relația cu Turcia lui Erdogan, după cum avea să spună în interviul acordat RFI România. Iar el vorbește despre o „politică externă echilibrată”, prin care Republica Moldova să promoveze relații echidistante față de Uniunea Europeană și Rusia, în special.
„Sunt un președinte care nu dorește ca Moldova să fie implicată în jocuri geopolitice, în interesul unor actori. Eu nu vreau să fim de partea americanilor împotriva rușilor sau de partea rușilor împotriva americanilor. Marile forțe geopolitice, de foarte multe ori, încearcă să te tragă de partea lor împotriva oponentului lor geopolitic. Noi suntem o țară neutră. Am spus și americanilor, și rușilor că dacă au probleme să se lupte acolo, dar să nu ne implice pe noi. Să nu ne tragă unul de partea celuilalt!“, spune președintele Dodon. Iar el vede chiar un avantaj în această poziționare.
„Abordarea pe care o promovez eu de câțiva ani este a politicii externe echilibrate. Acest lucru înseamnă păstrarea Acordului de asociere cu Uniunea Europeană. Eu sunt pentru păstrarea și implementarea acestui acord. Eu sunt pentru păstrarea tuturor acordurilor pe care le avem cu Occidentul, inclusiv de liber schimb, fără vize. În același timp, înseamnă păstrarea parteneriatelor pe care le avem cu Rusia. Avem piață de desfacere enormă. Toți doresc! Și România dorește să meargă în Rusia cu produsele sale. Această poziție echilibrată poate să mențină statul Republica Moldova (…) Până la urmă, și cei care doresc mai aproape de UE, și cei care doresc mai aproape de Rusia vor doar un singur lucru: să trăiască bine aici, acasă. Dacă în cadrul coaliției, o parte, Partidul Socialiștilor, are deschidere mai mare în Federația Rusă și poate să deschidă piețe sau să obțină resurse energetice mai ieftine, trebuie să o facă. Cealaltă parte a coaliției poate să discute la Bruxelles, să aibă relații cu alți parteneri occidentali. Este doar un lucru care va aduce plusvaloare la calitatea vieții în Republica Moldova.“.
Periculoasa alegere
Pentru președintele Igor Dodon, o alegere strategică, spre un punct cardinal sau altul, ar fi un dezastru pentru mica republică. O țară mică, dar străbătută de puternice diviziuni civilizaționale.

„Opiniile sunt 50 la 50 sau 60 la 40, se schimbă lucrurile, dar tot timpul, jumătate doreau mai aproape de Rusia, jumătate de Europa. În premieră, la 28 de ani de la independență, forțele politice care reprezintă aceste două părți ale societății s-au așezat la masa negocierilor și au creat un guvern. Cred că este un semnal pozitiv. Dacă această coaliție se va menține, iar eu voi face tot posibilul să se mențină, atunci reducem din această scindare și consolidăm societatea. (…) Încercarea de a ne pune în fața alegerii (…) poate duce la scindarea, ruperea și destabilizarea țării. Noi avem regiuni, Găgăuzia, Transnistria, nordul țării, care în proporție de 60%-70% și chiar 90% în Găgăuzia doresc apropierea de Rusia. Avem regiuni în centrul țării, raioanele din centru, care doresc apropierea de Uniunea Europeană sau chiar unirea cu România. Chișinăul este 50 la 50. Dacă încercăm să abordăm subiectul în modul sau-sau, inevitabil o parte a societății nu va fi de acord și putem ajunge la destabilizare“, spune președintele Igor Dodon.
Testul transnistrean
Situația regiunii transnistrene este un subiect inevitabil în orice discuție politică legată de Republica Moldova. Oficial, Chișinăul consideră regiunea ca fiind separatistă și cere Rusiei să-și retragă trupele de acolo. Moscova își consideră militarii staționați acolo drept forță de pacificare. Pentru comentatorii pro-ruși, această forță e menită a-i proteja pe etnicii ruși și pe rusofoni în fața amenințării moldovenești sau chiar românești.
Pentru unii comentatori de la Chișinău și București, regiunea nistreană este o veritabilă piatră de moară legată de piciorul Republicii Moldova, în mersul ei greoi către Occident. Este genul de conflict înghețat lăsat în urmă de Kremlin după destrămarea URSS și care ține prizonieră mica republică.
În 2003, Dmitri Kozak, pe atunci șef al administrației prezidențiale, a înaintat Republicii Moldova un plan de reintegrare a regiunii transnistrene, prin constituirea unui stat federal .
Ar fi urmat crearea unui parlament bicameral, cu o cameră inferioară aleasă prin reprezentare proporțională. Toate legile trebuiau însă consimțite de Senat, în care Transnistria și Găgăuzia ar fi avut reprezentare egală cu restul raioanelor republicii. Practic, nicio lege n-ar fi putut trece fără încuviințarea celor două regiuni puternic pro-ruse.
În urma unor puternice manifestații de protest, președintele moldovean de atunci, Vladimir Voronin, a respins Planul Kozak, dar la Chișinău există temeri că acesta ar putea fi resuscitat, odată cu instalarea președintelui pro-rus Igor Dodon. Acesta întreprinde adesea vizite la Moscova (la București spune că ar putea ajunge de-abia după alegeri) și a avut și întâlniri cu Dmitri Kozak, acum viceprim-ministru.
L-am întrebat pe președintele Igor Dodon cum privește viitorul regiunii nistrene și dacă susține un proiect de federalizare. Răspunsul președintelui a fost că federalizarea este exclusă, dar că există un proiect privind un statut special acordat regiunii separatiste. Însă nu este momentul ca acest proiect să fie lansat.
„Nu există în agenda coaliției de guvernare de la Chișinău, în agenda guvernului, soluționarea problemei transnistrene prin federalizare. Acesta a fost un element de propagandă lansat de fostul partid de guvernare, PD, pentru a încerca să sperie forțele politice din Occident referitor la această coaliție. Noi nu discutăm în această etapă despre soluția politică referitor la problema transnistreană. Instituția prezidențială are un concept despre cum vede soluționarea. Este vorba de acordarea unui statut special regiunii transnistrene în componența statului integru Republica Moldova. (…) Cu Blocul ACUM încă nu s-a discutat nimic din ceea ce ține de problema transnistreană. Dacă vorbim despre Transnistria, sunt două blocuri de întrebări. Primul se referă la subiectele curente, la tot ce ține de problemele curente ale oamenilor, școli, drumuri, terenuri agricole, deschiderea unui pod, probleme de telefonie fixă și mobilă. Ne axăm pe aceste probleme. Aici avem un consens pe intern despre cum să mergem. Al doilea bloc de subiecte ține de soluția politică, în ce formă o să reintegrăm țara. Referitor la acest subiect, încă nici nu am început discuțiile în cadrul majorității parlamentare. Cred că este un subiect de pus în discuție mai târziu“, a spus președintele moldovean.
Un examen greu: alegerile
Președintele Igor Dodon se declară un susținător pe termen lung al actualei coaliții de guvernare de la Chișinău și spune că, în pofida unor probleme de parcurs, s-au bifat totuși cam 95% din obiective.
Dar stabilitatea coaliției va fi foarte curând pusă la încercare. La 20 octombrie urmează a avea loc alegeri locale, dar și parlamentare în câteva circumscripții uninominale rămase vacante.
La Chișinău vom asista, foarte probabil, la o reeditare a turului al doilea din 2018, dintre Andrei Năstase, acum ministru de interne din partea Blocului ACUM, și socialistul Ion Ceban, ajuns între timp vicepreședinte al Parlamentului. Anul trecut, Andrei Năstase a câștigat al doilea tur, dar victoria sa a fost invalidată de justiție – o justiție controlată de oligarhul Plahotniuc, acuza atunci Andrei Năstase.
Între timp, poziția pro-europenilor pare oarecum slăbită de anumite disensiuni interne. Unele voci acuză conducerea formațiunii că ar ceda teren prea ușor în fața socialiștilor, care își impun punctul de vedere mai ales în domenii de forță, precum apărarea sau serviciul de informații. Un mare semn de întrebare planează asupra unui posibil acord militar cu Rusia, care ar fi fost discutat cu ocazia recentei vizite întreprinse la Chișinău de ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu.
Printre vocile critice din Blocul ACUM se numără istoricul Octavian Țâcu, membru al parlamentului, care tocmai și-a anunțat candidatura independentă la alegerile pentru primăria capitalei.
Nu se știe cum vor ieși cele două componente ale coaliției din testul electoral. Tonul, în mod sigur, se va înăspri și s-ar putea să lase urme. Iar instabilitatea este ultimul lucru de care Republica Moldova are nevoie. Nimeni nu poate spune însă cât timp te poți menține încercând să navighezi între două lumi.
„Economic vorbind, Moldova este lipită de UE“
Când președintele Voronin respingea, în 2003, Planul Kozak, Igor Munteanu era ambasador al țării sale în Statele Unite. Și, se spune, a avut un rol determinant în a-l convinge pe șeful statului să sfideze Moscova. În prezent Igor Munteanu este deputat din partea Blocului ACUM.

Domnule Munteanu, președintele Igor Dodon spune că Președinția ar avea un plan pentru Transnistria, care ar privi un statut special. Dar că nu va fi discutat acum, pentru că sunt alte priorități în coaliție. Ce părere aveți?
Există probabil anumite schițe asupra unui statut pe care Președintele Igor Dodon insistă, însă informația cu privire la elementele acestui plan este sumară și contradictorie. De fapt, liderul PSRM a formulat în mai multe rânduri planuri în acest scop: în 2015, Dodon vorbea despre un plan de federalizare cu doi sau chiar trei subiecți federali; după 2017, Dodon adoptă ideea unui statut special cât mai extins pentru Transnistria, iar de curând, acesta se referă la o autonomie teritorială nu mai slabă decât autonomia găgăuză, dar evită să dea și alte detalii. Este simptomatic și faptul că unul dintre miniștrii responsabili pe politicile de reintegrare, Vasile Șova, a negat cu vehemență că ar exista un plan pentru Transnistria, evitând să explice de ce se contrazice cu liderul său politic. Totuși, clișeul păstrat în ambele ipostaze ale acestui plan se referă la faptul că Igor Dodon nu consideră imperativ ca trupele rusești să părăsească imediat regiunea, ca o garanție a reglementării comprehensive. Din contra, Igor Dodon insistă că prezența militară rusă ar fi necesară sau chiar ar fi „benefică” pentru stabilitatea situației în regiune până la identificarea unei soluții pașnice pentru acest conflict înghețat. Sigur că există o inconsistență logică crasă în această abordare. Trupele rusești reprezintă o amenințare în adresa securității naționale și un impediment constant în reglementarea conflictului.
Este posibil ca alegerile din octombrie să destabilizeze coaliția? Care ar fi riscurile?

Nu vorbim de o coaliție clasică întemeiată pe o comunitate de interese și reguli stabile. Există un guvern al Blocului ACUM, care se bucură de sprijinul unei majorități parlamentare pe cele mai multe din prioritățile guvernării, și un Președinte care-și revendică mai multe competențe decât i le recunoaște Constituția RM. Asperitățile devin vizibile mai ales în ajunul acestor alegeri locale. Este evident că cele mai bune șanse pentru funcția de primar al orașului Chișinău le au candidatul Blocului ACUM, Andrei Năstase, și candidatul PSRM, Ion Ceban. Diferențele sunt semnificative. Andrei Năstase a câștigat alegerile din 2018, învingându-l la scor pe Ceban, în turul al doilea, evident. Între timp însă, disoluția regimului politic monopolizat de oligarhul Plahotniuc a condus la o polarizare acută a scenei politice. Mai ales segmentul de centru și cel de dreapta au fost cel mai supuse acestui proces. Ironia situației ține de faptul că anume cei care-și doresc cel mai mult să repună în ordine instituțiile statului de drept, justiția, administrația publică, relațiile cu Occidentul plătesc cel mai mult. Vorbesc despre partidele Blocului ACUM. Mai imun la aceste costuri politice pare a fi, potrivit unor sondaje recente, PSRM, care nu se află la guvernare, dar se străduie să profite din plin de oportunitățile acestei tranziții recente. Blocul ACUM a refuzat să semneze un acord politic cu PSRM, dar a agreat să-și fixeze prioritățile guvernării printr-o înțelegere provizorie cu PSRM, care stabilizează această formă de coabitare politică. Cât ar putea să dureze acest acord provizoriu? Posibil, un an, posibil, mai mult.
Poate rămâne Republica Moldova „suspendată“ între UE și Rusia?
Teza cu privire la suspendarea RM între Est și Vest este o gogoriță. Economic vorbind, Republica Moldova este lipită puternic de spațiul economic și comercial al UE, pentru că peste 67% din exporturile sale se îndreaptă spre piața europeană. Mai puțin de 10% din exporturi ajung pe piața rusească. Totuși, cea mai mare parte din produsele sale agricole (70% din struguri și 90% din mere) sunt în continuare legate de piața rusă, iar agricultura angajează cea mai mare parte din populația aptă de muncă. Și emigrația economică din RM s-a orientat spre statele UE, mai ales după aplicarea sancțiunilor internaționale Rusiei, ca urmare a anexării Crimeii, astfel încât 2/3 din cei un milion de cetățeni care muncesc în străinătate se găsesc în Uniunea Europeană. Republica Moldova este legată de UE printr-un Acord de Asociere, semnat la 27 iunie 2014, ratificat un an mai târziu. Acordul de asociere este completat de un Acord de Liber Schimb și Comprehensiv și de un Acord de liberalizare a vizelor. Relația se înscrie într-o politică de transformare a spațiului ex-sovietic, care se numește Parteneriatul Estic și care oferă o deschidere generoasă a celor patru libertăți comunitare către cetățenii statelor din vecinătatea sa imediată, condiționată de implementarea unor reforme punctuale pe majoritatea sectoarelor sociale, politice și economice, dar care nu promite o finalitate de aderare. Totuși, influența Rusiei rămâne un factor semnificativ prin diversele sale instrumente de putere – livrările de gaze naturale, embargouri economice, conflictul transnistrean, soft-power-ul rusesc, aplicate în funcție de circumstanțele pe care le reclamă procesul politic intern.
Ar trebui Republica Moldova să aibă parteneri privilegiați? Sau să trateze în mod egal UE, Rusia, SUA, Turcia…?
Republica Moldova are, fără îndoială, parteneri privilegiați, iar prioritățile sale se exprimă prin existența unor parteneriate strategice. În anul 2013, SUA și RM au lansat un Dialog Strategic, întemeiat pe patru areale de prioritate: democrație și bună guvernare (i.e. anticorupție), independență energetică, dezvoltare economică și financiară, cooperare în materie de securitate. Noi am solicitat SUA continuarea programului MCC (Millenium Challenge Account), care reprezintă un program de asistență în scopul modernizării economiei și infrastructurii. Cu UE, avem un Acord de asociere, iar actualul guvern al Blocului ACUM a promis să solicite până în 2023 un statut de membru asociat al UE. Parteneriatul strategic cu România se manifestă prin comunitatea de limbă, politică externă, cooperarea activă în domeniul educației, culturii naționale, dar și în ceea ce privește interconectarea energetică. Parteneriatul strategic cu Ucraina rezidă în consolidarea securității regionale, în particular legată de protejarea hotarelor comune mai ales pe segmentul transnistrean, extinderea relațiilor comercial-economice, gestionarea comună a resurselor acvatice ale râului Nistru și respectarea intereselor naționale ale ambelor părți. În ceea ce privește relațiile cu Federația Rusă, insistăm pe recunoașterea unității, suveranității și integrității teritoriale, în frontierele anului 1990, retragerea necondiționată a munițiilor și trupelor rusești din raionale estice ale țării, cooperarea cu statul rus în domeniul cooperării economice, migrație și azil, educație și cultură. ■