Roboții vor ajuta firmele chinezești să facă față salariilor și războiului comercial

Lecții din comerțul cu textile

25

Schumpeter

Ediția tipărită | Afaceri
3 ianuarie 2019

PUȚINE OBIECTE de îmbrăcăminte dau un aer de seriozitate precum cămășile cu guler alb. Ele au scos exuberanța din freza Epocii Elisabetane și au pus apret Angliei Victoriene. Gulerul alb a definit un sens de mobilitate în sus pentru funcționarii de bancă, pentru salariații japonezi sau pentru oricine dorește să împingă de ici-colo hârtii ori pentru subordonați profesionali.

Puține cămăși albe se vând la fel de bine precum cele de la magazinele PYE din China. Te-ai putea aștepta ca vânzătorii să scoată o riglă de calcul, în loc de metru de croitorie. Numele PYE, explică brandul cu entuziasm, „combină litera chinezească pentru fler cu omonimul său, constanta matematică π”. Fără a ține cont de modă, cămășile poartă nume de matematicieni: Euclid și Newton, cele cu guler occidental, Zu și Liu, cele Mandarine, cu guler stil Mao.

Esquel, proprietarul PYE și un mare producător de cămăși pentru Hugo Boss, Tommy Hilfiger și alte branduri globale, nu este serios doar în privința cămășilor sale. El se preocupă de mobilitatea profesională a celor 65.000 de angajați ai săi, din care jumătate lucrează în fabrici din China. Lucru neobișnuit pentru industria textilă și a îmbrăcămintei, Esquel dorește să mărească salariile și să accelereze productivitatea prin mecanizare. Ca firmă privată, poate face asta cu o gândire pe termen lung care se aliniază cu confucianismul. Firma are însă și hotărârea fermă de a se adapta în fața unei piețe interne a muncii mai îngustă și a unui război comercial cu America. Alți producători chinezi fac același lucru, ceea ce înseamnă că aceste două amenințări gemene ar putea să îi facă, în mod contraintuitiv, mai puternici.

Stiluri tehnologice

Comerțul cu îmbrăcăminte nu este locul unde găsești de obicei povești de succes în afaceri care să te și inspire, mai ales cu concurența dură din China. Lanțul de aprovizionare este brutal. Munca este repetitivă; munca la bucată face totul mai greu pentru suflet. E relativ greu să automatizezi materiale moi, precum textilele; producția cămășilor de la Esquel implicând până la 65 de subprocese delicate, cum este cusutul mânecilor și al butonierelor. Imediat ce cresc costurile cu forța de muncă, fabricile de textile și obiecte de îmbrăcăminte tind să își ia zborul, căutând degete mai ieftine care să lucreze până la os, fie ele în Bangladesh sau în Etiopia. Esquel plănuiește însă să păstreze mult din producția sa în China.

Textilele nu sunt singura industrie manufacturieră din China care se confruntă cu creșterea salariilor, cu o rată înaltă de rotație a angajaților și o populație în curs de îmbătrânire; și industria electronică este în aceeași situație, de pildă. În unele cazuri, astfel de dificultăți sunt exacerbate de războiul comercial; firmele japoneze se pare că au mutat producția de echipamente pentru automobile, cum sunt radiourile, din China în Mexic, unde pot să scape de tarife.

Totuși, chiar și dacă tarifele americane vor continua să crească, multe companii chinezești pariază din greu pe automatizare pentru a rămâne competitive. În 2017, instalațiile de roboți industriali din China au crescut cu 59%, la 138.000, mai mulți decât în America și Europa împreună. În timp ce își minimizează politica industrială controversată „Made in China 2025”, pentru a potoli temerile administrației Trump, guvernul chinez e fericit să arunce cu banii în industriile manufacturiere existente, pentru a le ajuta să se retehnologizeze. Asta va contribui la a ține vie revoluția robotică.

Dacă faceți o vizită celei mai mari fabrici Esquel din Foshan, în Delta Pearl River, e clar că roboții vin chiar și aici. Imaginea care se întipărește pe retină este cea a sute de muncitori, așezați, cu capetele plecate, acoperite cu bonete roz. Numărul lor este depășit de asemenea de cel al mașinilor. Pe unele linii de asamblare, șuieră brațele robotice, care festonează marginile gulerelor și calcă piepții cămășilor. Mașinile execută munci de finețe, cum e cea de a se asigura că minusculii nasturi de culoarea perlelor pentru Banana Republic au scris pe ei cuvântul Banana. Camere de filmat israeliene, adaptate de la echipamentele militare, folosesc inteligența artificială pentru a scana dacă există defecte în material, ceea ce automatizează una dintre cele mai chinuitoare munci pentru mintea omenească.

Unii muncitori au fost înlocuiți, dar productivitatea a crescut, ceea ce menține stabile profiturile firmei, în ciuda triplării salariilor medii lunare din China după 2006, la 4.500 yuani (650 $). La început, muncitorii au reacționat la mașini precum Luddiții din Anglia la țesătoriile mecanice. Acum ei contribuie însă la designul lor. Managerii de la Esquel glumesc, spunând că fac asta din lene – vor să-și facă munca mai ușoară. De exemplu, „Sora Yan”, o doamnă în rochie neagră și pantofi rezonabili, care a început să lucreze la linia de asamblare când avea 21 de ani, era nemulțumită de calitatea proastă a multora dintre obiectele de îmbrăcăminte cusute de mână și i-a ajutat pe inginerii firmei să proiecteze mecanisme care să facă munca asta mai bine. Acum este director general și împarte onorurile, împreună cu „Fratele Ming”, inginerul-șef, pentru mai multe patente industriale. Tian Ye, alt manager de la Esquel, spune despre cusătoresele cu cunoștințe tehnologice tot mai bune că nu mai sunt pur și simplu muncitoare cu gulere albastre, dar că nu au devenit nici gulere albe. Ele sunt, în schimb, „cu buline sau în dungi”, spune el.

Se așteaptă de asemenea ca automatizarea să ajute Esquel în confruntarea comercială cu America. În ciuda fricțiunilor, Marjorie Yang, președinta Esquel, își dublează efectiv miza pe China. Ea vorbește despre o investiție de 2 miliarde de yuani într-o fabrică nouă din Guilin, o regiune pitorească, care va include o secție de țesătorie atât de high-tech, încât vizitatorii nu vor avea voie să pătrundă acolo. Până în prezent, produsele Esquel au scăpat de tarifele americane. Clienții americani sunt tensionați, așa că, dacă va fi nevoie, firma ar putea să mute o parte din producție la fabricile sale din afara Chinei, cum este în Mauritius, transferând alte linii de producție înapoi în China.

Doi factori îi vor încuraja probabil pe producătorii din China să rămână loiali pieței lor de desfacere interne. Primul este dimensiunea acestei piețe. Willy Shih de la Harvard Business School spune că asta le permite să exerseze și să își rafineze procesele de producție la o scară care le lasă posibilitatea  să mențină reducerea costurilor. Celălalt factor este priceperea roboților înșiși. El spune că mașinile-unelte au azi atât de multă „cunoaștere încorporată”, încât China își va putea permite să înceapă repede să creeze produse care ar fi putut lua o generație ca să fie dezvoltate mai înainte, cum sunt mașinile cu transmisie automată de vârf.

E bine să ne amintim asta în toiul temerilor în legătură cu o încetinire a activității fabricilor din China, legată de un război comercial. Dacă e să ne luăm după Esquel, firmele chinezești pot folosi oportunitatea de a deveni chiar și mai eficiente, în loc să pălească în fața adversității. Pe termen lung, asta ar face ca economia Chinei per ansamblu să fie și mai rezistentă.

Acest articol a apărut în secțiunea Afaceri din ediția tipărită a The Economist, sub titlul „Povești despre cămăși”


LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele