Când am definit perioada 1990-2008 drept una de vacanță strategică pentru România, am avut în vedere și influența benefică a jocurilor de sumă pozitivă asupra politicii globale. Iar aspectul acesta putea fi întâlnit atât în zona economică, cât și în cea politică. Globalizarea economică nu a sporit doar averea Occidentului, în egală măsură ea a generat foarte multă prosperitate și în țări din Asia sau Africa, în ceea ce experții în relații internaționale definesc prin REST. Până în 2008, Vestul și Estul s-au dezvoltat împreună. Datorită globalizării, China a scos sute de milioane de chinezi din sărăcie, oferindu-le statutul mult mai confortabil al clasei de mijloc. Jocurile de sumă pozitivă au dominat nu numai economia globală, dar și politica internațională. Chiar dacă URSS a pierdut Războiul Rece, tratamentul pe care Occidentul i l-a conferit a fost unul de sumă pozitivă, astfel încât și pentru ea să existe ceva de câștigat din tot acel efort de gestionare a sfârșitului confruntării ideologice. Ce învins într-un război a mai profitat de o substanțială asistență economică din partea învingătorilor sau de respectarea statutului său internațional?

Tot un joc de sumă pozitivă am avut și între Occident și Rusia, care, pe fiecare etapă de dezvoltare politică a Vestului, a primit compensații și chiar premii. Atunci când NATO a luat decizia extinderii spre Europa Centrală, Moscovei i-a fost oferit un statut special, prin înființarea Consiliului NATO-Rusia. Pe anumite teme, Moscova avea același cuvânt cu NATO. Însă de departe, cel mai bine pentru noi a fost să vedem că și Occidentul, ca o mare familie, urmărește jocuri de sumă pozitivă în relațiile dintre membrii săi. O dovadă în acest sens au fost cei trei „D” agreați între UE și NATO, începând cu 1998, atunci când europenii și-au propus dezvoltarea cooperării pe chestiuni de politică externă și securitate: Dublare, Discriminare, Decuplare. Dezvoltând o politică externă și de securitate comună, UE nu urmărește să discrimineze statele NATO care nu sunt în UE, nu dublează eforturile NATO și, cel mai important lucru, nu urmărește decuplarea de Alianță. Existența tuturor acestor jocuri de sumă pozitivă atât în economie, cât și în politică ne-au făcut viața internațională ușoară. Ca orice țară mică sau mijlocie, și România urmărește să aibă relații bune cu toată lumea. Mai mult decât atât, ținând cont de complementaritatea dintre NATO și UE, România și-a dorit să adere la ambele organizații. Epoca bună de până în 2008 ne-a ferit de postura foarte complicată, chiar periculoasă, de a trebui să alegem, să ne manifestăm preferințele. Din păcate, începând cu 2008, acea epocă bună a început să se destrame. În vara acelui an, Rusia reintroduce jocul de sumă zero în politică europeană, transformând nejustificat extinderea NATO în pierdere pentru ea. În toamna lui 2008 vine și criza economică și pe această dimensiune jocurile de sumă pozitivă dispar. În fine, pe măsură ce asistăm la deoccidentalizarea globalizării, la creșterea Asiei și a țărilor neoccidentale, jocul de sumă zero începea să se impună și în economie. Iar erorile strategice ale Occidentului, gen intervenția în Irak sau în Libia și Siria, erori americane, dar și europene, au impus jocurile de sumă zero și în geopolitica mondială. Revenirea politicii globale la jocul de sumă zero a dus la creșterea deficitului de securitate națională pentru România. În ultimele săptămâni, lumea relațiilor internaționale mi-a oferit noi argumente în acest sens, realitate periculoasă pe care clasa noastră politică va trebui să o ia serios în calcul. În acest sens, într-o primă fază, am asistat la deciziile abrupte ale unor țări, precum Rusia, China, Iran și chiar Turcia. Inclusiv în Occident, care și-a păstrat mult timp liniaritatea deciziilor de politică externă,  în ultimele săptămâni am asistat la două decizii abrupte, cu multiple implicații și pentru România. Peste noapte, fără niciun fel de consultări în NATO, nici măcar britanicii nu au știut, Donald Trump îi lasă baltă pe kurzi și retrage trupele americane din Siria. Într-un gest de mare simbolism, bazele americane sunt ocupate imediat de ruși. Viitorul Siriei se discuta de acum la Soci, în Marea Neagră. La fel de îngrijorător, de asemenea fără consultări, președintele Franței aruncă în aer toată politica de extindere a UE, lovind în credibilitatea Uniunii și în Balcani și în Europa de Est. Dacă pentru Albania nu este nicio ofertă pe masă, ce să mai aștepte Republica Moldova sau Ucraina? Și ca tabloul să fie și mai grav, decizia lui Macron ne arată și că, după foarte mulți ani, Germania nu mai poate influența Parisul. După foarte mulți ani, UE este redusă la a fi interfață pentru interesele naționale ale Franței. Pentru că, dacă pentru Germania interesul național a fost UE, pentru Franța, interesul național continuă să fie Franța. În fine, 2020 a început geopolitic în trombă, cu eliminarea unilaterală de către americani a celui mai important general iranian, Ghasem Suleimani, șeful Gărzilor Republicane. Sub povara renăscutei competiții geopolitice de mare putere, jocul de sumă pozitivă este marginalizat, lăsând locul central pentru complicatul și periculosul joc de sumă zero. Cel care, mai devreme sau mai târziu, va complica și viața internațională a României. Și pentru care, dacă mai avem vreun dram de inteligență geopolitică, ar trebui să fim pregătiți din timp. Ca să știm care sunt cele mai bune opțiuni și pentru noi.