Romeo și Julieta

109
6 minute de lectură

Dacă întrebi pe cineva azi să-ți spună ce poveste de dragoste celebră cunoaște, ce credeți că va zice: Paul et Virginie? În niciun caz. Brad și Angelina? Unii dintre ei, da. Dar cei mai mulți vor spune fără să sufle: Romeo și Julieta. De ce e mai tare povestea lor decât cea a lui Brad și a Angelinei? Pentru că se sfârșește mult mai tragic, dacă putem spune așa. Cea dintre Brad și Angelina nu s-a terminat nici ea bine. S-au despărțit, au rămas șase copii ușor nedumeriți, dar măcar nimeni n-a murit. În cealaltă parte se cam moare. Pe capete.

Subiectul din Romeo și Julieta e simplu, chiar banal. Dacă n-ar fi fost scriitura lui Shakespeare, povestea ar fi trecut neobservată. Astfel de drame se întâmplau frecvent în Evul Mediu.
În Verona, două familii foarte bogate, rivale, care se urau de moarte, au ghinionul să aibă, una, un băiat și, cealaltă, o fată. Tinerii se amorezează definitiv și irecuperabil și de aici e întoarsă clepsidra tragediei. 
Adolescenții nu erau proști, dacă ne uităm la cum se purtau și vorbeau. Pe lângă obligatoriile lecții de spadă, Romeo luase și unele de retorică. Iar Julieta era și mai răsărită în învârtirea vorbelor. Studiase și ea, sigur, acasă, cu profesori particulari, ceva arte frumoase și filosofie. Iată o mostră: De ce trebuie iubirea să se proptească într-un nume? O, dacă nu te-ar fi chemat Montague! Zice tânăra de doar 14 anișori. What’s in a name? That which we call a rose by other name would smell so sweet. Pe românește: „Ce dracu’ înseamnă un nume? Ca și cum dacă i-am spune trandafirului altfel, n-ar mai mirosi atât de dulce”.
Iar, probabil, cea mai frumoasă declarație de dragoste e cea făcută de Julieta în noaptea despărțirii, ultima lor noapte de dragoste, când Romeo trebuie să plece în exil ca să nu fie ucis și-i spune iubitei că a auzit cântecul ciocârliei, vestitoarea dimineții. 
It was the nightingale and not the lark. Privighetoarea e și nu ciocârlia, îi spune Julieta, deși știa și ea că nu e adevărat.
Să revenim. În ciuda opoziției părinților, cei doi îl găsesc pe un anumit părinte Laurence, un popă franciscan, care îi căsătorește în ascuns. Ciudățel personaj acest Friar Laurence. Mai pomenim despre el. Acum, Julieta avea un văr, unu’ Thybalt, un ins extrem de recalcitrant și pus pe scandal. Romeo avea și el un prieten, rudă cu prințul. Îl chema Mercutio și era palavragiul perfect. Thybalt aflase că Romeo se însurase cu vară-sa și, întâlnindu-l pe stradă, sare la bătaie. Mercutio se bagă între ei și, așa cum se întâmplă cu cel care intervine între doi care se caftesc, sfârșește prin a fi el bătut. În cazul nostru, înjunghiat.
Mercutio își dă duhul nu înainte de a-i blestema pe toți ca la ușa cortului. A plague o’ both the houses! Adică, pe limba noastră: „Mânca-v-ar ciuma să vă mănânce de nenorociți!”.
Romeo îl execută pe Thybalt și părinții lui sunt nevoiți să plătească o grămadă de bani ca odrasla lor să nu fie condamnată la moarte. Romeo e exilat la Mantua și iubirea adolescenților pare că și-a mâncat mălaiul.
Aici intervine popa franciscan cu un plan straniu. Îi propune Julietei să bea o licoare care o va face să pară moartă. Fata va fi depusă în capela familiei și de acolo o va lua el, părintele Laurence, și o va purta pe brațe până la iubitul ei care o va primi, vie, în pat. Dacă ar fi trăit pe vremea Inchiziției care urma să vină, popa Laurence ar fi fost ars pe rug pe loc, fără proces. Pentru deținere și utilizare de droguri de risc înalt. Și, evident, pentru vrăjitorie. 
Părintele uită să-i trimită la timp vorbă lui Romeo în care să-i explice toată scamatoria.
În fine, Romeo află că iubita lui a murit și intră-n depresie. Se duce să cumpere otravă cu scopul de a se sinucide lângă cadavrul Julietei. Un dialog simpatic are loc între el și apotecarul care i-a vândut otrava. Ăla se prefăcea că el nu comercializează așa ceva și-l invita pe Romeo să plece. Dar când vede purcoiul de bani pe care i-l zăngăne Romeo pe la nas, se răzgândește. Na, ia-ți otrava! Zice otrăvarul. Romeo îi dă replica: I sell thee poison, thou hast sold me none! Adică: „Eu ți-am vândut otravă, nu tu!”. Se referea, evident la bani. 
Romeo ajunge lângă Julieta, o sărută pentru ultima oară, bea otrava și cade lat lângă ea. Între timp, fata își revine și își vede iubitul decedat. Vrea să bea și ea din otravă, dar Romeo o dăduse pe gât pe toată. Julieta îl ceartă: O, churl! Drunk all and left no friendly drop! În traducere: „Calicule! Ai băut-o pe toată și nu mi-ai lăsat și mie măcar un strop!”. Îl pupă și ea pentru ultima oară, ia pumnalul de la brâul lui și se înjunghie. Când îi găsește, părintele Laurence, văzând ce a iscat, se frânge de durere ipocrită. 
Finalul e ratat și ușor tezist. Dar nu e vina lui Shakespeare. Așa cereau vremurile. Cele două familii se împacă, chipurile, ca astfel de tragedii să nu se mai întâmple. Te gândești c-un pic de scârbă că se întâlneau adesea să mănânce și să bea ca porcii, într-o prietenie bizară, clădită pe cadavrele copiilor lor.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele