Rușii evită televiziunea controlată de stat și merg pe YouTube

    Un Vladimir Putin îngrijorat încearcă să recâștige controlul asupra internetului din Rusia

    58
    10 minute de lectură

    Internet contra interniet

    Ediția tipărită | Europa – 7 martie 2019 | MOSCOVA

    ATUNCI CÂND oamenii din Uniunea Sovietică au deschis televizoarele pe 19 august 1991, au știut că este o stare de urgență. Fiecare canal difuza muzică clasică sau înregistrări cu „Lacul lebedelor”. Cu câteva ore mai devreme, Mihail Gorbaciov fusese arestat, într-o încercare de lovitură de stat. În tip ce Uniunea Sovietică se prăbușea, erau în toi cele mai cumplite lupte de stradă pentru turnurile de televiziune. „Ca să cucerești Kremlinul, trebuie să cucerești televiziunea”, spunea un consilier al lui Gorbaciov.

    Vladimir Putin a luat seama. El și-a început domnia în 2000, creând un monopol asupra televiziunii, principala sursă de știri a țării. Asta l-a ajutat să creeze o iluzie de stabilitate – și să genereze entuziasm pentru războaiele sale din exterior. Cel mai de nădejde instrument de propagandă al Kremlinului își pierde însă acum puterea. Experții ruși descriu de mult politica drept o bătălie între televiziune și frigider (adică între propagandă și economie). Acum intervine internetul.

    Potrivit Levada Centre, un institut independent de sondaje de opinie, încrederea rușilor în televiziune a scăzut cu 30 de puncte procentuale din 2009, aflându-se sub 50%. Numărul oamenilor care au încredere în surse de informație bazate pe internet s-a triplat, la aproape un sfert din populație. Oamenii mai în vârstă încă își iau știrile în principal de la televizor, dar majoritatea celor cu vârste între 18 și 24 de ani se bazează pe internet, care rămâne relativ liber.

    Mai ales YouTube erodează monopolul televiziunii de stat. Acest canal este vizionat acum de 82% din populația Rusiei cu vârste între 18 și 44 de ani. Canalul Unu, principalul canal de televiziune din Rusia, ajunge la 83% din același grup de vârstă. Vloggerii i-au depășit pe unii comentatori de televiziune. Iuri Dud,un jurnalist de pe YouTube care intervievează politicieni și celebrități precum Alexei Navalnîi, liderul opoziției, are 10-20 de milioane de vizionări per video, mult mai mult decât orice program de știri de televiziune. Până și Dmitri Kiselev, propagandistul-șef al televiziunii de stat, s-a simțit obligat să apară în emisiunea lui Dud.

    Știrile sunt cea de-a patra populară categorie pe YouTube printre ruși, după „cum să faci singur”, muzică și dramă. Navalnîi, care a devenit o voce politică dominantă pe internet, are două canele YouTube, unul dintre ele derulând programe zilnice de știri. În ultimul an, audiența sa s-a dublat. Are 2,5 milioane de abonați și 4,5 vizitatori unici pe lună. Webcastul său săptămânal pe YouTube este vizionat în direct de aproape un milion de oameni, Prin comparație, principala emisiune de știri de seară de pe Canal Unu este vizionată de 3-4 milioane de oameni.

    Kremlinul caută cu disperare modalități prin care să controleze internetul. „Guvernul încearcă să afle cum se poate transforma internetul într-o televiziune”, spune Gregori Asmolov, un expert în internetul Rusiei de la King’s College din Londra. Asta, mai spune el, ar necesita nu doar o reglementare strictă, ci și controlul asupra infrastructurii fizice și dominația în furnizarea de conținut.

    Luna trecută, Duma a aprobat preliminar o lege asupra „suveranității digitale”, care încearcă să separe internetul Rusiei de cel global. Ea vrea să incrimineze mesajele online antiguvernamentale, de fapt readucând la viață legile referitoare la „propaganda antisovietică.

    Totuși, controlul internetului va necesita mai mult decât o mână de legi. Spre deosebire de China, unde partidul de guvernământ și-a construit „Marele Firewall” la începutul anilor 2000, internetul din Rusia era o zonă liberă, atât în termenii conținutului, cât și ai infrastructurii, cu sute de furnizori privați de servicii. În anii 2000, când a devenit o alternativă la televiziunea dominată de stat, Kremlinul nu a sesizat amenințarea. Putin a argumentat atunci împotriva reglementării internetului.

    Servere fidele Țarului

    La finele anilor 2000 totuși, activitatea online s-a răspândit în lumea reală. În timpul unei serii de incendii necontrolate, mii de voluntari au folosit site-uri de crowdfunding pentru a face față la criză. Asmolov susține că această mobilizare a dat un sentiment de putere oamenilor obișnuiți și a expus deficiențele guvernului.

    Un an mai târziu, când Kremlinul a încercat să vicieze alegerile parlamentare, website-uri ca Golos („Vocea”) au activat mii de observatori voluntari la alegeri, care au înregistrat abateri generalizate. Ca urmare a protestelor de stradă, Putin a dezlănțuit represiunea atât online, cât și offline, inclusiv atacuri de tip DDoS pentru paralizarea website-urilor, noi reglementări și urmărirea în justiție a activiștilor. În 2014, el a declarat că internetul este un proiect CIA și a cerut formelor naționale de internet să își mute serverele în Rusia. Kremlinul a lansat grupuri de „ciber-gardieni” ca să caute conținut interzis, și a încercat să golească de conținut mișcarea voluntară, creând website-uri proprii de crowdsourcing, clonate după cele independente. A mers până la echiparea centrelor de votare cu camere web, nu ca să sporească transparența, spune Asmolov, ci pentru a crea o aparență de transparență. A desfășurat și o armată de troli ca să inunde rețelele sociale cu mesaje inflamatorii și în răspăr.

    Guvernul a făcut presiuni asupra lui Pavel Durov, cofondatorul VKontakte, o rețea socială dezvoltată în Rusia, ca să divulge informații către FSB, agenția de securitate a statului. Atunci când acesta a refuzat, l-a obligat să își vândă firma lui Alisher Usmanov, un oligarh loial care deține Mail.ru, o mare companie rusească de internet. VKontakte rămâne principala rețea socială din Rusia, în parte deoarece oferă pornografie și conținut piratat. Anul trecut, Usmanov a semnat un acord în valoare de două miliarde dolari de creare a unei firme mixte cu Alibaba, un gigant al comerțului electronic din China.

    Spre deosebire de Durov, Usmanov nu a avut vreo reținere în a da datele despre utilizatori serviciilor de securitate, ceea ce a dus la o serie de arestări. Potrivit Agora, un monitor al drepturilor omului, procurorii ruși au inițiat 1.295 de cercetări penale pentru delicte online și au dat 143 de sentințe, din 2015. Cele mai multe provin din paginile VKontakte.

    Această abordare de mână forte i-a alienat pe mulți utilizatori tineri ai internetului. Mai recent, guvernul a schimbat tactica. În loc să îi persecute pe utilizatori, a stabilit un control mai sever asupra furnizorilor de internet. Noua legislație privind „suveranitatea digitală” îi va obliga să instaleze echipament de supraveghere care poate fi operat de la un unic centru de control. Asta îi va permite statului să filtreze traficul pe internet, să izoleze regiuni sau chiar să taie accesul la rețeaua internațională în întreaga țară, în caz de urgență. Guvernul a arătat că poate să izoleze regiuni individuale de la internet în timpul protestelor recente din Ingușetia.

    Cu toate acestea, copierea „marelui firewall” al Chinei ar putea fi dificilă, spune Andrei Soldatov, autorul cărții „The Red Web” (Rețeaua roșie), expert în supravegherea internetului din Rusia. Rusia este mai integrată în arhitectura globală a internetului; cele mai mari firme ale sale, ca Yandex, au servere în străinătate, în timp ce giganți globali ca Google au servere în Rusia. Mai important, rușii s-au obișnuit cu site-uri ca YouTube, care este un mare furnizor de materiale video pentru copii.

    Interzicerea platformelor cu prezență consacrată, precum YouTube sau Google, poate fi imposibilă din punct de vedere tehnic, dar ar putea fi explozivă politic. Anul trecut, autoritatea de stat a încercat să blocheze Telegram, un serviciu de mesagerie dezvoltat de Durov, pentru că a refuzat accesul serviciilor de securitate ruse la mesajele criptate. Asta accidental a prăbușit o mulțime de servicii, inclusiv sistemele de rezervări la hoteluri și la biletele de avion, care (ca Telegram), se bazau pe serverele Amazon și Google. De aici au pornit și unele dintre cele mai mari proteste de stradă din ultimii ani.

    Telegram se luptă cu încercările de blocare și, pe moment, pare să câștige, nu în ultimul rând datorită faptului că mulți oficiali din guvern o folosesc. Soldatov susține însă că acest exercițiu a servit drept intimidare pentru a determina marile platforme să coopereze: „Le-a arătat unor firme ca Google și Facebook că oamenii de la Kremlin… sunt suficient de nebuni ca să distrugă tot internetul, dacă va fi necesar”.

    Anul trecut, serviciul de reglementare rus a amendat Google cu 500.000 de ruble (7.600 de dolari), pentru că nu a scos din rezultatele căutărilor website-urile interzise. Numărul de cereri din partea guvernului rus de a bloca sau elimina conținut a explodat în ultimii doi ani. Legea represivă a „suveranității digitale”, deja adoptată de Yandex și Mail.ru, două dintre cele mai mari firme din Rusia, are drept scop să sporească puterea de persuasiune a Kremlinului. Și tactica „persuadării” funcționează parțial. Ultimul raport de transparență a Google arată că a satisfăcut 78% din cererile guvernului rus în prima jumătate a anului 2018. Navalnîi se plânge că YouTube a greșit eliminând o reclamă plătită pentru adunarea pentru protest din septembrie trecut, la cererea comisiei electorale, și spune că platforma închide ochii la utilizarea de boți a Kremlinului, pentru a-i trage în jos ratingurile video și a le împiedica să devină virale.

    Aplicarea pe deplin a noii legi ar putea fi totuși ceva similar cu spargerea ecranului unui computer folosind un ciocan. Kremlinul va dispune de un buton pentru închiderea internetului, dacă izbucnește o criză politică, dar va avea la îndemână puține modalități de a o împiedica să izbucnească. A închide butonul pentru a bloca răspândirea mesajului protestatarilor ar fi cel mai puternic mesaj. În 1991, aproape nimeni nu avea acces la internet. Dar toată lumea știa că există tulburări în țară atunci când a deschis televizorul și nu au văzut nimic altceva decât „Lacul lebedelor”.


    Acest articol a apărut în secțiunea Europa din ediția tipărită a The Economist, sub titlul „Putin încearcă să construiască un interniet”

    LĂSAȚI UN COMENTARIU

    Comentariul:
    Introduceți numele