Până la apariția epidemiei din China, cel mai important subiect de pe arena politică internațională a fost procesul de impeachment în care a fost implicat președintele SUA, Donald Trump. Așa cum era destul de previzibil, rezultatul a fost achitarea acestuia. Cu toate acestea, imaginea sa nu a scăpat neatinsă. Dar nu numai Trump a ieșit din tevatură mai puternic, ci și instituția prezidențială Acest lucru va avea implicații uriașe pentru viitorii președinți.

Nimeni nu a fost mai conștient de pericolele politice ale punerii sub acuzare decât speakerul (președintele) Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi. Reticența ei a fost înlăturată datorită presiunii rezultate în urma raportului Mueller și a scurgerilor de informații despre acțiunile președintelui Trump. Chiar și în condițiile achitării lui Trump de către Senat, rămân opt întrebări cu potențial efect detonator pentru viitor. În fond: Ce a spus Trump despre înghețarea ajutorului către Ucraina? Ce altceva știe Bolton? Când a aflat președintele ucrainean Zelensky despre evenimente? A fost Mike Pompeo la curent cu întreaga situație tot timpul? A fost ministrul justiției, William Barr, conștient de toate presiunile exercitate de Trump? Cât de implicat a fost Mick Mulvaney, șeful de personal al Casei Albe? Trump a determinat pe cineva să mintă? Ce se va întâmpla cu ancheta penală? Procesul a început în Senatul SUA pe 21 ianuarie, cu o sesiune-maraton, în cadrul căreia democrații au forțat fără succes adoptarea a 11 amendamente privind citarea martorilor, ceea ce prefigura rezultatul procedurii de impeachment. Nancy Pelosi și colegii ei democrați s-au comportat onorabil. Dar pe plan politic, i-au mobilizat pe partizanii lui Trump și și-au demobilizat propriii susținători. O dovadă în acest sens este că Donald Trump a adunat donații de 46 de milioane de dolari pentru campania sa, în ultimul trimestru din 2019. Potrivit unui recent sondaj Gallup, 94% dintre republicani aprobă performanțele lui Donald Trump în exercitarea funcției sale. Această cifră a continuat să crească, în ciuda procesului său de punere sub acuzare. Tot Gallup a arătat că 89% dintre republicani susțin acțiunile lui Trump din timpul celui de al treilea an de mandat. Aceasta l-a făcut al doilea cel mai popular președinte al tuturor timpurilor printre membrii Partidului Republican. Într-un sondaj recent realizat de Associated Press și Centrul NORC pentru Afaceri Publice, 54% dintre republicani au crezut că nu a făcut nimic greșit. Faptul că Donald Trump a fost achitat cu 52 – 48 și 53 – 47 pentru cele două capete de acuzare dovedește că republicanii controlează ferm Senatul, fiind capabili să direcționeze condițiile procesului. Singurul senator republican care nu a respectat linia partidului a fost Mitt Romney. Democrații Adam Schiff și Jerrold Nadler au fost, probabil, cel mai puțin potriviți mesageri posibili pentru a face acest caz convingător. Ei nu sunt tipul de politicieni capabili de a convinge membrii juriului (Senatul acționând practic ca un juriu). Nancy Pelosi a greșit destul de mult tergiversând timp de patru săptămâni trimiterea către Senat a articolelor de acuzare, pretinzând că vrea să aibă un caz solid. Strategia ei a fost criticată și de unii democrați. Lidera democrată a dorit probabil să își creeze o imagine de mare strateg. Faptul este că Pelosi a lăsat prin întârzierea ei în mâinile lui Mitch McConnell punerea sub acuzare cu un caz incomplet și oferindu-i scuza pentru a schimba în mod sumar regulile sau chiar să respingă articolele de acuzare. Atunci când Camera Reprezentanților este lăsată să prezinte o listă de manageri ai cazului, aceasta a fost întotdeauna o favoare (cutumă juridică) permisă de normele Senatului și nu o condiție prevăzută în Constituție. Prin redactarea în mod necorespunzător a articolelor de punere sub acuzare și prin nesocotirea tradiției, Pelosi pur și simplu i-a dat lui McConnell un motiv suficient pentru a exercita „opțiunea nucleară“ și de a schimba regulile de utilizare a votului cu majoritate cât și regula pentru începerea procesului. McConnell a decis un vot rapid în Senat, având în vedere faptul că însăși Camera Reprezentanților și – a încălcat propriile reguli de procedură. Prima este aceea dacă referitor la acuzația de obstrucționare a Congresului, președintele poate fi judecat de către instanțele de judecată sau în Senat, chiar și atunci când Camera Reprezentanților a stabilit o perioadă scurtă în care să se desfășoare judecata. A doua problemă este aceea că permițând camerei inferioare cererea de a audia martori, ar putea deschide calea unor viitoare investigații superficiale făcute de către Camera Reprezentanților. Dacă Nancy Pelosi ar fi audiat martorii în forul condus de ea, probabil cazul ar fi fost mai solid și cu mai multe șanse de reușită în Senat. Procesele propriu-zise desfășurate în instanțe ocupă o mică parte din întreaga perioadă a investigațiilor (anchetei). În cazul de față, Camera Reprezentanților a așteptat timp de patru luni fără a cita pe nimeni. În afacerea Watergate, a durat doar trei luni până ce Curtea Supremă a decis publicarea benzilor audio. Din toată desfășurarea evenimentelor, putem trage următoarele concluzii principale: Statele Unite sunt o națiune foarte divizată, mai ales în ceea ce privește atribuțiile președintelui; politizarea vieții publice a atins cote fără precedent; Partidul Democrat, până în prezent, nu pare să aibă vreun candidat capabil să îl înfrângă pe Donald Trump la alegerile din noiembrie; Partidul Republican, prin susținerea liderului de la Casa Albă, dovedește înclinații spre autoritarism; datorită înclinațiilor personale ale lui Donald Trump, președinția tinde să devină prea puternică, dereglând echilibrul puterilor în stat și transformând Statele Unite într-o republică oligarhică. Încheiem prin menționarea a două proverbe americane și a unei cugetări a lui John Kenneth Galbraith, unul dintre liberalii americani prestigioși. „O conştiinţă vinovată nu are nevoie de acuzator.“ „Aroganţa este un regat fără coroană.“ „Oricine spune de patru ori la rând că nu demisionează o va face cu siguranță.“ (Legea înțelepciunii politice, a lui Galbraith). ■