În cadrul unei vizite la București, președintele Parlamentului European (PE), Antonio Tajani, a subliniat faptul că în mandatul președinției române la Consiliul European se vor organiza alegerile europarlamentare.
”Avem nevoie de ajutorul dumneavoastră pe două, trei chestiuni cruciale pentru PE. În primul rând Brexitul. Există un acord, suntem în deplin acord cu ceea ce face negociatorul Barnier și trebuie să ne luptăm pentru a garanta drepturile cetățenilor, pentru a asigura fondurile necesare și pentru a rezolva problema frontierei în Irlanda. Avem nevoie de ajutorul dvs cu privire la migrație, la refugiați. Trebuie să ajungem la un acord asupra regulamentului Dublin. La fel este important și cadrul financiar multianual. De pildă, în ce privește agricultura, noi suntem pentru fonduri de coeeziune, dar PE va trebui să decidă cum le abordează înainte de alegerile europarlamentare”, a menționat Tajani.
Cu același prilej, el a mai spus că este nevoie de ajutorul părții române în perioada campaniei electorale pentru alegerea PE.
La rândul său, președintele Klaus Iohannis a declarat după întrevederea pe care a avut-o cu președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, că Parlamentul European e un partener cheie în mandatul pe care urmează să îl preia România la Președinția Consiliului UE.
”După cum am subliniat în discursul meu pe 23 octombrie, România împărtășește deplin această cale europeană. Sunt convins că prin acțiunile noastre putem să creăm o Uniunea Europeană mai puternică și mai bună”, a spus Iohannis.
El a mai afirmat că România își propune să aibă o proiecție strategică cu privire la viitorul UE și cu privire la politicile pe care Uniunea Europeană trebuie să le adopte pe viitor.