Spațiul urban, premiere răzlețe, dans și un premiu pentru gândirea liberă

Ultimul „val”, mai mititel, de evenimente culturale de dinaintea concediilor.

153
8 minute de lectură

Către finalul „stagiunii” culturale, în mai-spre-iunie, cu prelungiri și la-nceput de iulie, vine – așadar (și continuând cele spuse în articolul precedent) – ultimul „val”, mai mititel, de evenimente culturale de dinaintea concediilor. Unele dintre ele ies efectiv în aer liber, la propriu, marcând rotația sezoanelor, grație căreia o parte din an ne-o petrecem mai mult „în interior”, cealaltă – „afară”, la soare, pe terase ori în natură (cât ne permit timpul, slujbele, obligațiile!). Simbolic în acest sens e festivalul de stradă Street Delivery, ajuns la ediția a 13-a (15-17 iunie), care închide pentru un weekend, de vineri până duminică, Strada Pictor Artur Verona din București, între Bulevardul Magheru și Grădina Icoanei. De la Librăria Cărturești și până la Școala Centrală, traseul se umple de standuri, chioșcuri, tonete, mici scene de joc, până la cea mare, unde concertează seara trupe rock. Zona se animă, șuvoaie de oameni, mai ales tineri, curg încoace și-ncolo, într-un aer deja de vacanță. Multe idei creative, „găselnițe” simpatice, boemă veselă, în spațiul urban recucerit pentru câteva zile de către oameni, în dauna mașinilor și în numele libertății de spirit. Organizatori: Fundația Cărturești și Ordinul Arhitecților din România, care-și are sediul pe Pictor Verona colț cu Pitar Moș, într-o casă pe care a reconfigurat-o și a marcat-o conceptual fondatorul modern al domeniului la noi, Ion Mincu, Librăria Cărturești ocupând – de altfel – o casă recuperată de bine-cunoscutul arhitect Șerban Sturdza, fost domiciliu al politicianului și premierului liberal Dimitrie Sturdza. Asemeni multor evenimente culturale festivaliere, și Street Delivery a făcut pui, extinzându-se în alte orașe, de obicei în centrele vechi: anul acesta au avut loc ediții la Sibiu, înaintea celei din București, la Iași și Timișoara în paralel, apoi la Baia Mare și urmează la Cluj și Bacău în iulie, la Craiova și Alba Iulia în septembrie. Peste vară, adică…

Puține spectacole noi acum pe scenele teatrelor, care-și planifică premierele pentru reluarea operațiunilor de la toamnă, apoi de-a lungul iernii și primăverii, mai rar înainte de intrarea în vacanța de vară. Marele Festival de la Sibiu, considerat al treilea ca anvergură din Europa, după cele de la Avignon și Edinburgh, mobilizează mai toate energiile trupelor și atenția criticilor, a întregii lumi teatrale, încât atmosfera din puținele săptămâni de până la pauza estivală nu prea mai e potrivită pentru noi lansări. Se mai anunță totuși, ici-colo, câte o premieră răzleață: producții amânate, cu pregătiri prelungite din motive diverse (se mai îmbolnăvește câte un protagonist, nu sunt gata la timp decorurile ș.a.m.d.), proiecte care trebuie bifate și decontate în stagiunea curentă, în care au fost „bugetate”, dar și montări ale unor regizori cu cote înalte, suprasolicitați, disponibili pentru teatrele comanditare doar în intervalul cutare, înaintea concediilor.

Două exemple bucureștene: Fugarii la Odeon și Mult zgomot pentru nimic la Comedie.

Primul spectacol se înscrie în seria bogată de „cercetări” cehoviene ale regizorului Alexandru Dabija, care a montat și piesele celebre ale dramaturgului rus, dar a transpus pe scenă și alte scrieri, scenarizate precum nuvelele de la care a pornit acum. Adaptarea liberă îi permite să gliseze între marile teme existențiale ale lui Cehov, cu inserții onirice ori absurde, cu un subtil experimentalism infuzat viziunilor aparent mai „tradiționaliste” ale regizorului. Dabija a colaborat de astă dată cu o echipă de actori din generația tânără-spre-mijlocie: Pavel Bartoș, Alexandru Papadopol, Mihai Smarandache, Cezar Antal și alții. O siluetă fantasmatică: Dorina Lazăr, în travesti, cu chipul ascuns sub borul larg al pălăriei, traversând scena ca un mister neliniștitor.

Mult zgomot pentru nimic e o adaptare de cu totul alt timp, extrem-contemporană, a piesei lui Shakespeare, transpusă de Andrei Șerban în zilele noastre, printre politicieni și mafioți. Montarea e comico-satirică, asezonată cu multă muzică și cu o coregrafie care le stârnește entuziasmul actorilor, angrenați într-un „corp-ansamblu” care se distrează de-adevăratelea jucând, cântând, dansând. Din mai tânăra echipă se detașează, prin mobilitatea interpretativă și prin expresivitate, Sabrina Iașchevici, alături de Dorina Lazăr, „senioara” spectacolului, cu tot aerul ei de copiliță fără vârstă. Importante – costumele Doinei Levintza, decorul și proiecțiile video datorate lui Andu Dumitrescu, muzica special compusă de Raul Kusak, prezent în avanscenă, de unde dă mereu „tonul”, coregrafia lui Ștefan Lupu.

Nu sunt montări de vârf ale celor doi, însă fiecare își continuă în felul său explorările cehoviene, shakespeariene, adăugând câte ceva propriilor viziuni teatrale.

Tot din lumea scenei, mai exact a coregrafiei, dar implicând un nume mare de dansator și creator de spectacole complementare, uneori interferente sau direct implicate în viața teatrală: lansarea la Teatrul Național din București, la Sala Media, la mijlocul lunii mai, a unui extraordinar album Gigi Căciuleanu, alcătuit de Ludmila Patlanjoglu, în trei versiuni paralele, în limbile română, engleză și franceză: Gigi Căciuleanu – OmulDans (editat de Institutul Cultural Român și Editura Nemira). Admiratorilor, colegilor, prietenilor, jurnaliștilor care au umplut sala, dansatorul cu fulminantă carieră internațională le-a dăruit, în variantă scurtă, spectacolul său TextShop, lectură a unor poeme proprii, în ordine aleatorie, de pe foile risipite pe jos, joc și joacă, reflecție discursivă însoțită de gesturi și mișcări improvizate și de comentariile ad-hoc ale artistului, care la final și-a și scos „la licitație” textele, auditoriul intrând în joc, în complicitate cu un mare artist care ni se „oferă” de-acolo, de pe scenă. În fundal, lateral stânga – o măsuță pe care vegheau cele trei albume despre care s-a vorbit apoi de la microfon, pentru lansarea propriu-zisă (repetată și în alte locuri din țară, la festivalurile de teatru ale perioadei). Splendidă publicație, introdusă și atent, laborios îngrijită de Ludmila Patlanjoglu, cu Frânturi de jurnal și alte notații ale lui Gigi Căciuleanu (coregraful a și publicat o serie de cărți de reflecție asupra dansului), cu o bogată selecție de texte ale unor critici și oameni de dans și de teatru români și străini care i-au analizat creațiile, întrecându-se în elogii.

Despre ultimul „val” de vernisaje de expoziții de dinaintea vacanțelor de vară – data viitoare. Până atunci, n-aș vrea să rămână uitat un alt moment al perioadei, cu un statut aparte, evident că și cultural, în sens larg, cu specială relevanță în câmpul valorilor intelectuale și morale: acordarea de către Noua Revistă de Drepturile Omului a Premiului său anual, decernat unor personalități emblematice pentru societatea românească în ordine etică. Primii laureați au fost, în 2016 și în 2017, Emil Moise, profesorul care a denunțat în justiție propaganda religioasă din școli, înfruntând atacurile unor grupuri de extremă dreapta, și Andrei Ursu, fiul dizidentului Gheorghe Ursu, torturat și ucis în 1985 de către bătăușii Securității comuniste pentru teribila culpă de a fi ținut un jurnal liber, Andrei Ursu reușind, cu mari eforturi, să scoată treptat la lumină, după 1990, adevărul despre crima care i-a răpit părintele, până la procesul astăzi încă în desfășurare. La ediția a 3-a, Premiul Noii Reviste de Drepturile Omului „pentru realizări excepționale în promovarea libertății și demnității ființei umane” i-a fost acordat, pe 4 mai, la librăria bucureșteană Pavesiana, nu unui român, ci unui străin care a făcut mult pentru România, pentru recuperarea valorilor democratice după căderea regimului comunist, și anume lui George Soros, readus în actualitatea românească – cum s-a-ntâmplat și pe alte meridiane… – de către propaganda naționalistă și xenofobă care a încercat să-l transforme într-o figură „malefică”, într-un „conspirator” mondial, în sfidarea evidenței și a bunului-simț: tocmai el, gânditorul politic și filantropul care a sprijinit emanciparea post-totalitară a națiunilor eliberate de comunism, în conformitate cu viziunea „societății deschise” preluată de la marele său profesor, filozoful Karl Popper! Premiindu-l pe George Soros, Noua Revistă de Drepturile Omului, editată de Gabriel Andreescu, la rândul său un mare intelectual democrat, dizident înainte de 1989, a făcut un gest admirabil, onorându-și profilul și – simbolic vorbind – salvând și onoarea națională de sub asaltul mizerabilelor calomnii cu pricina…

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele