„Sputnik România Moldova o propune pe Viorica Dăncilă pentru titlul de Omul Politic Român al Anului Centenarului vă invităm să vă exprimaţi acordul cu această propunere prin intermediul unui sondaj“, se arată în articolul de pe plaforma Sputnik.md.
Meritele pe care le are Dăncilă sunt, în opinia publicației, ”calm” și ”pricepere” și ”un nivel al demnității mult peste ce am văzut în ultimii ani”.
”Cu siguranță, 2018 a fost un an special, nu doar prin semnificația sa deosebită – 100 de ani de la Marea Unire – dar și prin frământările continue. În acest context, suprastructura politică a fost afectată puternic, mai ales la nivelul puterii, împiedicată prin toate mijloacele să își exercite atribuțiile guvernamentale și să pună în aplicare programul de guvernare – manifestații, denunțuri penale, campanii de denigrare, reclamații la nivel internațional, intervenții din străinătate, atacuri în număr record la CCR etc.”, scrie Sputnik.md.
Dăncilă, devenită celebră în spațiul public pentru avalanșa de gafe și agramatisme, exprimate mai ales când vorbește liber și nu citește discursurile scrise de consilierii săi de imagine, este pentru publicația rusă omul politic care ”s-a dovedit o uriaşă surpriză, dovedind calm, pricepere şi, peste toate, un nivel al demnităţii mult peste ce am văzut în ultimii ani – premierul Viorica Dăncilă. Prima femeie din istoria ţării care conduce Guvernul a avut intervenţii memorabile în Parlament, în cadrul unor manifestări interne şi internaţionale, la şedinţele Cabinetului sau în diverse interviuri şi conferinţe de presă“, mai scrie publicația de casă a Kremlinului.
”Una dintre aceste intervenții al (sic!) premierului Dăncilă, susținută chiar în Parlamentul European pe 3 octombrie 2018, poate fi considerată istorică: În numele României spun de la început că nu am venit să dau socoteală – sunt cuvinte pe care niciun premier sau șef de stat român nu a mai avut curajul să le rostească în fața Europei”, scrie publicația rusească Sputnik.
Dăncilă elogiată alături de Pleșoianu, autorul Roexit și Șerban Nicolae
Articolul reeditează o odă făcută lui Dăncilă, în luna octombrie, după discursul său în Parlamentul European. Atunci, articolul începea cu un proces de intenție făcut dușmanilor invizibili ai premierului: ”Erau pregătiți să o facă de răs pe Viorica Dăncilă — și, prin ea, România. Dar, surprinzătoarea politiciană cu aparențe modeste a început brusc, trimițând de la început parlamentarii europeni în corzi”.
Sputnik, platforma oficială de propagandă a Kremlinului, este parte a holdingului Rossiya Segodnia, deținut de guvernul rus.
În paginile publicației sunt elogiați Liviu Pleșoianu (PSD) – autor al unor inițiative controversate împotriva societății civile, fostul ofițer SRI Daniel Dragomir – condamnat în primă instanță pentru fals în înscrisuri și anchetat în dosarul de spionare a foste șefe a DNA și Șerban Nicolae – unul din artizanii modificării legilor Justiției, lăudat de Sputnik pentru că ”șterge pe jos” cu protestatarii #Rezist.
Liviu Pleșoianu apare în peste 200 de articole ale publicației ruse de limba română Sputnik, deseori gratulat cu apelative precum ”cel mai activ deputat din noul val de parlamentari”, ”cel mai bine cotat om politic din noul val”, ”campionul PSD” și elogiat pentru propuneri legislative precum cea de dizolvare a unei organizații neguvernamentale considerată a fi ”succesoare a unei organizaţii naziste sau care acţionează în sensul schimbării prin violenţă a regimului constituţional”.
Daniel Dragomir este inițiatorul ideii Roexit având peste 160 de articole dedicate. Printre apelativele folosite de propaganda rusă la adresa lui: ”intelectual independent”, ”omul care a avut curaj să devoaleze combinaţiile statului paralel”. Ideea Roexit a fost promovată intens chiar de Sputnik.