Ștampila de piață emergentă, o ambiție fără acoperire

120
6 minute de lectură

„Doresc să subliniez că România își menține un nivel ridicat de ambiție în privința obținerii statutului de piață emergentă de către bursa de la București. Obținerea acestui statut ar aduce României mai mult interes din partea marilor investitori, iar valoarea de piață a companiilor listate pe bursă ar crește substanțial”, a declarat ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, la Viena, la Forumul Financiar la care a participat zilele trecute.

Stupefiant, efectiv. Precum în episodul „The Good Samaritan” din Seinfeld, „I have no speech”.

de Cătălin Chivu

Șeful bursei de la Viena spunea săptămânile trecute că pentru a obține lichiditate la București este nevoie de privatizări prin listări, de o bază mai largă de investitori și investiție în educație. Johan Meyer, managerul de portofoliu al Fondului Proprietatea, afirma recent că perspectivele de ridicare a bursei românești la statutul de piață emergentă depind de o îmbunătățire a lichidității, care nu se poate ameliora decât prin IPO-urile unor noi companii de dimensiuni mari.

Toată lumea știe că problema majoră cu care se confruntă bursa de la București continuă să rămână lichiditatea, și asta de ani buni, nu de ieri, de azi, iar toate vocile implicate sau apropiate de piața de capital au tot repetat-o în această perioadă suficient de lungă (mai ales după criză). Evident, îmbunătățirea lichidității se poate face în primul rând prin listarea unor companii de mari dimensiuni, multe aflate în proprietatea statului. Însă, cu mici excepții, procesul este practic înghețat de ani buni, căci, s-o spunem pe șleau, nu cred că se dorește ca aceste companii să devină transparente și, cu un management competent, să valorifice din plin avantajele de a fi listate (nu am timp acum să dezvolt subiectul). Cum altfel se pot explica ezitările / întârzierile / tergiversările unor anunțate listări, e adevărat, mai mult prin campanii electorale? În plus, amânarea listării Hidroelectrica, unde procedura de achiziție cu privire la selectarea consorțiului de listare s-a tot prelungit / amânat. Cică se va relua din nou acum, însă, după cum spunea săptămâna trecută chiar președintele Directoratului Hidroelectrica, Bogdan Badea, „o listare într-o variantă extrem de accelerată s-ar putea întâmpla în toamna anului viitor”. Cu alte cuvinte, de-abia din 2020, și asta optimiști fiind, am putea spera să vedem compania pe Bursă.

În același timp, probabil că și companiile private care aveau intenții de listare în perioada aceasta au decis să-și amâne ofertele. De ce? Majoritatea intervențiilor politicului în piața de capital în toți acești 20 ani au cam fost în direcția opusă, având drept consecință tocmai îndepărtarea investitorilor, ăia puțini, care asigură rulajele zilnice. Sunt multe exemple în acest sens, nu e cazul să le amintim aici (poate unul dintre cele mai cunoscute a fost cu celebrul prag la SIF-uri), trei evenimente recente, de anul acesta, confirmă afirmațiile anterioare. Ba chiar pot fi cu ușurință plasate la capitolul manipularea pieței. Bine, nu e nicio mirare că ASF-ul nu a luat măsuri, pare să-și ignore statutul de instituție independentă care veghează la respectarea regulilor pe piața de capital. Dacă, făcând un exercițiu de imaginație, se întâmplau aceste episoade pe piețe mature, în plus față de sancțiuni se lăsa și cu audieri în comisiile parlamentare (care sunt de obicei extrem de dure).

Primul eveniment s-a petrecut prin primăvară, când s-a vorbit despre desființarea fondurilor de pensii de la Pilonul II, fapt ce a declanșat vânzări importante pe bursă. E adevărat, putem spune că asta a oferit un pic de lichiditate în acele momente (ha, ha!), însă ulterior s-a ales praful, căci fondurile, care sunt practic cei mai mari cumpărători din piața locală, probabil că și acum stau pe bară în această perioadă de incertitudine care le înconjoară (era de preferat să fie adoptată orice decizie, oricare ar fi aceasta, o situație oricum mai bună decât indecizia).

În iulie, Guvernul a avansat spre dezbatere publică o propunere de plafonare a prețului gazelor naturale la 55 de lei/MWh, suficient cât să asistăm iarăși la vânzări mari, în special pe acțiunile din sectorul energetic (SNG, SNP), pentru ca ulterior, sub presiunea acestor vânzări, proiectul să fie retras și același ministru Teodorovici să afirme că propunerea va fi reluată atunci când piața va fi pregătită, fie și peste câțiva ani. Unii mai cârcotași ar vorbi despre o manipulare de preț ca la carte, căci ulterior cotațiile au revenit, nu însă și cei care probabil au renunțat pentru o perioadă (sau totdeauna) la investițiile pe BVB.

Ultimul exemplu este și mai recent, când Darius Vâlcov, consilier al premierului, a făcut afirmații extrem de grave la adresa unei companii listate – este vorba despre Digi Communications –, caracterizând titlurile acesteia drept „toxice”. Acesta a spus că trendul este ca acestea „să se ducă în cap 25%”, acuzând și un cartel format din fondurile de pensii, care au achiziționat supraevaluat acțiuni ale companiei. Nici nu-i de mirare că, atacate politic practic, acțiunile DIGI au în acest moment, dintre emitenții care compun indicele reprezentativ BET, cel mai mic randament pe anul acesta, unul negativ (aproximativ -23%).

În concluzie, se pare că nivelul ridicat de ambiție există și, iată, este dovedit, doar că pentru a readuce investitorii și lichiditatea la BVB trebuie ca acesta nu să fie menținut, ci din contră, orientat invers, deși, la o adică, în acest domeniu atât de sensibil, mai bine să nu faci nimic decât să faci rău.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele