Succesorul lui Mario Draghi la BCE are multe de făcut

BCE e într-o poziție splendidă, dar 2019 va fi totuși un an capital

31
8 minute de lectură

Probleme de succesiune

Ediția tipărită | Finanțe și economie

13 aprilie 2019


SEDIUL BĂNCII Centrale Europene (BCE) domină fluviul Main. Instituția a rămas la fel de impunătoare în viața uniunii monetare a Europei. Fiind singurul său decident politic, BCE a salvat euro din crizele financiare și din cele ale datoriei suverane, fiind motorul refacerii din 2015-2017.

Dar BCE nu se poate culca pe lauri. Anul acesta promite să fie unul de mare dramatism. Trei dintre cei șase membri ai consiliului executiv vor pleca. În speță, președintele băncii, Mario Draghi, și economistul-șef, Peter Praet (vezi graficul). Până la finele anului, 8 dintre cei 19 guvernatori de bănci centrale din organismul său de stabilire a dobânzilor își vor fi părăsit funcția. Finalul mandatului de opt ani al lui Draghi coincide cu alegerile europene și cu competiția pentru principalele funcții de la Bruxelles. Asta face ca alegerile pentru înlocuirea sa să aibă un pronunțat caracter politic. Dacă încercările lor de a obține președinția Comisiei sau a Consiliului vor eșua, francezii sau germanii ar putea să încerce să pună un compatriot – sau, în cazul germanilor, un alt nordic dur – în fruntea BCE, ca premiu de consolare.

Toate acestea ar putea schimba cursul politicii monetare. O alegere proastă ar putea însemna gafe în abordarea unei economii care încetinește sau în privința unei inflații prea joase. Credibilitatea greu câștigată a BCE ca gardian al euro riscă, astfel, să fie amenințată.

BCE a fost creată în 1998 ca bancă centrală fără un omolog fiscal. Pentru a domoli temerile germane că ar putea fi prea blândă cu inflația, sediul său a fost stabilit la Frankfurt și reprodus pe modelul Bundesbank. Conducerea sa intelectuală a venit de la economistul-șef, Otmar Issing, un fost înalt funcționar al Bundesbank care stabilea dobânzile. Ca și alte bănci centrale, ea a țintit inflația. Dar, ca să îi domolească pe germani, s-a ocupat și cu rata de creștere a masei monetare.

După două decenii, influența Bundesbank s-a evaporat. BCE se concentrează mai puțin pe masa monetară, după ce legătura acesteia cu inflația s-a dovedit extrem de instabilă. Philip Lane, un irlandez moderat, va deveni economist-șef începând din iunie. Nici zona economică, nici zonele de politică monetară nu sunt supravegheate de vreun membru al echipei din partea Germaniei.

Pentru a înțelege de ce alegerea succesorului lui Draghi este atât de importantă, să vedem ce a făcut el – și ce a lăsat nefăcut. Observatorii exagerează: unii îl compară cu Cincinnatus, un cetățean loial care a salvat Republica romană de la invazie. Modul receptiv în care a urmărit stabilitatea prețurilor a dus la folosirea unor instrumente neconvenționale, precum quantitative easing (QE), pentru a combate deflația, în ciuda ororii membrilor nordici față de o monetizare a datoriei guvernamentale. Ca și alte bănci centrale, BCE a câștigat puteri de supraveghere bancară și macro-prudențiale după criză.

Așa cum i se potrivește unui guvernator care consideră comunicarea ca fiind esențială pentru rolul său, cea mai importantă politică de intervenție a sa fost enunțată, dar nu și implementată. În 2012, el a spus că va face „orice este necesar” pentru a salva euro, promițând să cumpere cantități nelimitate de obligațiuni guvernamentale dacă datoriile suverane ar fi fost în pericol. Comunicarea BCE este similară celorlalte bănci centrale, spune Marcel Fratzscher, un fost angajat al BCE, aflat acum la think-tank-ul DIW. Schimbările recente de politică au provocat o volatilitate a pieței remarcabil de mică, spre deosebire de unele mutații ale Federal Reserve.

Cu toate acestea, următorul șef va trebui să restructureze strategia de politică monetară a BCE. Pare aproape sigur că Draghi va pleca fără să fi ridicat vreodată ratele de dobândă; presiunile prețurilor și așteptările în ceea ce privește inflația, în prezent mici, se vor menține, probabil, încă mult sub țintă. O încetinire economică a împiedicat creșterea dobânzilor anul acesta, iar pe 10 aprilie, BCE a promis că le va păstra constante în 2019. Ele sunt deja la un nivel foarte scăzut, iar BCE a cumpărat obligațiuni guvernamentale în valoare de 2,6 trilioane de euro. Dacă încetinirea se va înrăutăți, noul șef va trebui să găsească arsenalul de luptă pentru a reasigura piețele.

Independența BCE este o chestiune de drept internațional. Membrii UE trebuie să fie cu toții de acord în privința oricărei schimbări a mandatului său. Însă un alt risc sfidează orice încercare de a legifera: cel al numirilor politizate în consiliul guvernatorilor. Guvernatorii băncilor centrale naționale sunt aleși, adesea, din motive care țin de politica internă. Ascensiunea populismului pe întreg continentul complică lucrurile. Viitorul șef al băncii centrale a Austriei nu are nicio experiență privind politica monetară, ba chiar se spune că este legat de FPÖ, un partid de extremă dreapta. Populiștii din Italia vor să „reseteze” managementul băncii lor centrale.

Astfel de numiri ar putea accentua mult diviziunile din cadrul consiliului de guvernatori, care tind să se alinieze unor tendințe naționale. Acesta trebuie să stabilească politica pentru întreaga zonă euro. Dar unii membri încă joacă pentru publicul intern: de pildă, deciziile de a anunța tranzacții monetare ferme (OMT), care au sprijinit angajamentul lui Draghi că va face „orice este necesar”, și acelea de a începe QE. Ambele au fost atacate de unii guvernatori ai băncilor centrale nordice și au fost obiectul unor plângeri în justiție în Germania. Jens Weidmann, șeful Bundesbank și un posibil succesor al lui Draghi, a depus mărturie împotriva OMT.

O interpretare a verdictului din 2018 al Curții Europene de Justiție privind QE ar fi că BCE are spațiu să ridice limitele autoimpuse la cota de obligațiuni guvernamentale pe care le poate cumpăra fiecare țară membră. Dar diviziunile naționale exacerbate ar îngreuna construirea unui sprijin în cadrul consiliului guvernatorilor. Nu ar fi de ajutor faptul că, potrivit unui sondaj Eurobarometru, încrederea publică în BCE este mult sub nivelul de dinainte de criză atât în țări precum Spania și Grecia, unde BCE este considerată parțial responsabilă pentru austeritate, cât și în Germania, care nu este un fan al dobânzilor mici și al cumpărării de obligațiuni.

Pe măsură ce BCE își extinde autoritatea, ciocnirile cu politicienii vor deveni mai probabile. Acum, BCE supraveghează marile bănci în care guvernele sunt și ele foarte interesate. Anul trecut, sub presiunea Parlamentului European, brațul său de supraveghere a subminat planul de a le cere băncilor să facă provizioane mai mari pentru creditele neperformante. BCE a retras și o cerere de atribuții sporite pentru a centraliza reglementarea camerelor de compensare (clearing houses). Guvernele au încercat să limiteze aceste puteri; BCE spune că asta amenință capacitatea ei de a desfășura o politică monetară independentă.

BCE păstrează supravegherea bancară și politica monetară foarte separate. Președintele va da însă tonul în ceea ce privește răspunsului băncii la presiunile politice, susține Sir Paul Tucker, un fost viceguvernator al Băncii Angliei care a scris o carte despre puterea băncilor centrale în democrații. Succesorul lui Draghi va trebui să dea dovadă și de mare pricepere în a convinge guvernele să accelereze reformele fiscale și bancare, spune el, pentru a evita ca politica monetară să fie singura opțiune rămasă. Acea persoană va trebui să dirijeze eforturile BCE de reîntoarcere a inflației pe țintă și să fie capabilă să se confrunte cu o recesiune în timp ce echilibrează interese politice concurente. Dacă singura sa instituție economică funcțională se împotmolește, se va împotmoli și zona euro.


Acest articol a apărut în secțiunea Finanțe și economie din ediția tipărită a The Economist, sub titlul „Probleme de succesiune”

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele