Taxele pe avere avansează pe agenda politică

Liber schimb

28
7 minute de lectură

Unii economiști își reconsideră aversiunea pentru taxele pe averile mari

Foto: Getty Images / Guliver

ACUM CINCI ANI, „Capitalul în secolul 21” de Thomas Piketty, o analiză serioasă a inegalității în creștere, a zburat de pe rafturi și a creat o dezbatere încinsă. Atât fanii, cât și detractorii săi aveau însă tendința de a fi de acord asupra unui lucru, cel puțin: propunerea sa de a repara inegalitatea – o taxă pe avere – era dezamăgitoare. O jumătate de decadă mai târziu, sentimentul publicului s-a schimbat. Mai mulți candidați pentru nominalizarea democrată la președinție promit să taxeze bogăția; Bernie Sanders a anunțat recent un plan de a taxa averile de peste 32 milioane de milioane de dolari cu 1% pe an, iar pe cele mai mari de 10 miliarde de dolari, cu 8%. În cea mai recentă carte a sa, „Capital și ideologie”, disponibilă în prezent doar în franceză, dl Piketty sugerează taxarea averii miliardarilor cu până la 90%. Puțini economiști merg atât de departe. Dar mai mulți argumentează acum că taxele pe avere nu sunt neapărat de natură să încetinească creșterea.

Schimbarea climatului politic nu este greu de explicat: taxele pe bogăție sunt populare. O analiză a sondajelor recente, de exemplu, a găsit că americanii sunt de acord cu astfel de taxe, în special pe moștenire. Iar argumentul pentru taxarea bogăției a devenit mai ușor de promovat. Emmanuel Saez și Gabriel Zucman de la Universitatea din California, Berkeley, au găsit că primii 0,1% din contribuabili aveau 20% din bogăția americană în 2012, în creștere de la 7% din avere în 1978 și aproape de nivelurile văzute ultima dată în 1929. Averile uriașe ale celor foarte bogați – de exemplu cele mai mari de 100 de miliarde de dolari controlate de Jeff Bezos, fondatorul și șeful Amazon – sunt ținte atractive de asemenea pentru politicienii care caută modalități de a finanța noi cheltuieli.

Economiștii au fost în mod tradițional ostili taxelor pe avere. Dar nu dl Piketty, dl Saez sau dl Zucman. Dl Piketty s-a bazat pe argumentul că bogăția concentrată duce la concentrarea puterii politice, care subminează democrația. Dl Saez și dl Zucman sunt de acord și citează și alte îngrijorări. Într-o lucrare recentă, de exemplu, ei notează că în America raportul dintre bogăția gospodăriei și venitul național aproape că s-a dublat în ultimii 40 de ani, în special din cauza creșterii valorii activelor. Valori mai mari ale activelor pot însemna că firmele devin mai eficiente – sau că pot reflecta o scleroză economică. Valorile proprietăților ar putea să crească, de exemplu, pentru că reglementările impun dificultăți în a construi, iar prețurile mai mari pentru acțiuni ar putea fi un semn că piețele devin mai puțin competitive, iar profiturile sunt mai ușor de obținut. Taxarea și redistribuirea bogăției ar putea fi astfel un răspuns justificat la piețele defecte.

Alți economiști încep să accepte ideea. Într-o nouă lucrare* publicată de Biroul Național de Cercetare Economică, o echipă de cinci economiști țintește exact argumentul standard împotriva taxelor pe avere. Bogăția de azi este venitul de ieri, conform acelei logici, astfel încât taxele pe avere sunt rele pentru că descurajează activitățile generatoare de venituri, cum ar fi munca și investițiile. Taxele pe capital în special ar trebui evitate, pentru că investițiile sunt un input al creșterii viitoare. Taxele care descurajează investițiile înseamnă un output redus azi și o economie mai mică mâine. În unele modele economice, taxa optimă pe capital este un șocant 0%.


*Use It or Lose It: Efficiency Gains from Wealth Taxation”, NBER Working Paper No. w26284, Fatih Guvenen, Gueorgui Kambourov, Burhanettin Kuruscu, Sergio Ocampo-Diaz and Daphne Chen

Însă aceste modele presupun adeseori că o investiție este la fel de bună ca alta. În practică, spun autorii noii lucrări, acest lucru este departe de a fi adevărat. Unii oameni își depozitează banii în obligațiuni guvernamentale cu dobânzi mici; alții finanțează startup-uri care devin companii de un trilion de dolari. Mutarea poverii fiscale de la venitul din capital pe bogăție, argumentează ei, ar răsplăti investitorii capabili să realizeze venituri mari din investițiile lor și ar reduce averile celor care nu doresc sau nu pot să își bage banii în ceva productiv. Moștenitorii ar fi sub presiunea de a-și folosi bogăția sau de a o pierde. Antreprenorii obișnuiți să obțină profituri substanțiale de abia ar observa o taxă modestă pe bogăție. Dacă este bine proiectată, socotesc autorii, aceasta ar reduce inegalitatea în același timp cu creșterea productivității.

Abordarea autorilor de tip „folosește sau pierde” în privința taxării are similarități cu argumentele pentru taxarea valorii terenurilor (pe care această publicație le susține). Henry George, un jurnalist american din secolul al 19-lea, a devenit un Thomas Piketty al zilelor sale prin campania pe care a dus-o pentru astfel de taxe. Rentele câștigate de proprietarii de pământ derivă în parte din îmbunătățirile pe care le aduc terenului, argumenta el, dar și din raritatea terenurilor. O taxă pe valoarea terenului colectează pentru beneficiul societății valoarea atribuibilă pământului în sine, în timp ce permite proprietarilor să colecteze profiturile din investițiile în teren, cum ar fi clădirile, fără a le taxa. Similar, mutarea poverii fiscale de pe venitul de capital pe avere răsplătește eforturile de a investi banii bine.

Economiștilor le plac taxele pe valoarea terenurilor pentru că sunt eficiente. Dar ele au și o atracție morală. Societatea stabilește felurile în care indivizii pot acumula bogăție. Are sens să structureze aceste modalități pentru a fi în beneficiul societății ca întreg. Taxele pe bogăție sunt de multe ori prezentate ca punitive – o impresie încurajată de suporterii lor, precum dl Sanders, care crede că „miliardarii nu ar trebui să existe”. Însă dacă este bine gândită, o taxă pe bogăție ar putea să confere o mai mare legitimitate morală averilor mari, pentru că păstrarea lor înseamnă a le folosi în mod continuu în scopuri productive.

Foto: pixabay

Tot ce termină bogăția e bun

Taxele pe averea au complicațiile lor. Definirea tipurilor de investiții care sunt mai productive decât altele e dificilă. În loc de a încuraja luarea de riscuri, ar putea încuraja evitarea taxelor – și emigrarea, din moment ce bogații sunt adeseori foarte mobili. În Europa, unde cetățenii pot să schimbe țara ușor, iar urmărirea evaziunii fiscale este laxă, taxele pe avere au fost greu de susținut. Dar unii politicieni socotesc că problemele sunt surmontabile. Elizabeth Warren, un alt concurent democrat pentru președinție, ar lovi americanii care renunță la cetățenie din motive fiscale cu o „taxă de ieșire” de 40% din averea lor netă de peste 50 de milioane de dolari. Instituțiile financiare păstrează informații detaliate despre averile clienților lor; guvernele ar putea să le ceară să pună la dispoziția autorităților fiscale aceste informații. Răbdarea guvernelor cu paradisurile fiscale, deja pe cale de dispariție, ar putea să se termine dacă taxarea pe bogăție se răspândește.

A lovi prea tare este în mod clar un risc. O stânga americană energizată, dacă ajunge la putere, ar putea lejer să meargă prea departe. Însă taxele pe avere nu sunt în mod necesar un afront din punct de vedere economic. Merită dezbătute. ■


Acest articol a apărut în secțiunea Finanțe și economie al ediției print sub titlul „Avere scandaloasă”

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele