Ultimele două zile ale lui Isus

75

Undeva pe 13 a lunii nisan, adică pe 6 aprilie după calendarul nostru (datele sunt incerte și, în final, neimportante) Isus Hristos ia ultima cină împreună cu ucenicii lui. E ceea ce creștinii numesc Joia Mare.

E ziua în care le spală picioarele apostolilor. Ziua în care le dezvăluie cea mai mare dintre tainele creștine, cea a euharistiei. Ziua în care merge cu trei dintre ei să se roage în Grădina Ghetsimani și are un scurt episod de slăbiciune atunci când îi cere lui Dumnezeu să fie scutit de tortură și răstignire. Își revine rapid și-l așteaptă pe Iuda Iscarioteanul căruia îi semnalase la cină că e cel care-l va vinde. E dus în fața marilor preoți evrei, Ana și Caiafa; aceștia, deși îl voiau mort, se spală pe mâini și îl trimit, pentru a fi judecat, la guvernatorul Pilat. Care și el se va spăla pe mâini, dar, căzut în capcana unui șiretlic ieftin, îl va condamna. Un proces bizar, cu un rechizitoriu ce conținea acuzații care nu încălcau legislația în vigoare, lucru pe care l-a sesizat însuși Pilat din Pont. Acesta le-a spus acuzatorilor: nu a săvârșit nici măcar o contravenție. Să te crezi Fiul lui Dumnezeu nu e ilegal. Ba da, au spus membrii sinedriului, încalcă legea noastră. Dar Iudeea era provincie romană și era administrată conform legilor cezarului. Răstignește-l, i-au spus ei. Să te crezi împărat, în vreme ce pe tron este Tiberius, au adăugat ei ipocriți, este o uzurpare a funcției. Aici Pilat, speriat, a dat înapoi și l-a răstignit. Înainte de asta, a ordonat, conform obiceiului, să fie bătut. Delicate, evangheliile povestesc despre o scurtă biciuire ori o bătăiță cu nuiele, urmată de punerea unei coroane de spini pe cap. Adevărul e că niciunul dintre evangheliști nu a asistat la ceea ce au numit ei bătaie. Vorbesc din auzite și repovestesc cum a fost Isus lovit și scuipat. Sigur, pentru vremurile acelea, scuipatul era ceva firesc. Atâta îi ducea capul. Dar tot o umilință teribilă era considerată. Ei bine, nu scuipatul a fost problema. Și nici palmele despre care vorbesc evangheliștii că le-ar fi primit Hristos.

O scurtă paranteză. Iudeea acelor vremuri era cea mai recalcitrantă și mai greu de guvernat provincie romană. Acolo, Tiberius trimisese cei mai duri soldați, mercenari care nu erau neapărat cetățeni romani, și un guvernator fără scrupule, Pilat din Pont. Acesta era un libert, adică un sclav eliberat din motive necunoscute. Poate chiar pentru că acceptase dificila funcție din Iudeea. Soldații care au pus în aplicare pedeapsa nu erau niște gentlemeni care ziua loveau sau omorau oameni, iar seara, la cafea, își drăgăleau soțiile și copiii, povestindu-le cum a fost la serviciu. Biciul cu care a fost lovit Isus nu era unul pe care îl folosesc astăzi oamenii ca să mâne caii. Era un bici special, cu niște cuie legate în așa fel încât fiecare lovitură să despice pielea și mușchii. La finalul corecției, Isus arăta ca o bucată de carne însângerată. Ca în filmul lui Mel Gibson. Piroanele bătute în mâini și în picioare nu le-a mai simțit. A rămas doar iubirea pură pentru cei care-l bătuseră și iertarea pe care le-a dat-o și care pe unii i-a mirat, pe alții i-a pus pe gânduri și pe câțiva i-a convertit.

La final, pe cruce, cu puțin înainte să moară, Isus a strigat: „Eli, Eli, lama sabahtani!”. Adică: Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit? Au crezut toți că-l strigă pe Ilie, proroc intransigent, față de care aveau ceva frică și respect. De fapt, Isus se ruga, așa cum o făcea tot timpul, recitând Psalmul 21 al lui David. Iată un fragment din psalmul care fusese scris cu o mie de ani înainte de răstignirea lui Hristos:

„Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit? Că m-au înconjurat câini mulți și adunarea celor vicleni m-a împresurat. Străpuns-au mâinile mele și picioarele mele. Numărat-au toate oasele mele, iar ei priveau și se uitau la mine. Împărțit-au hainele mele loruși, iar pentru cămașa mea au aruncat la sorți.”

Nu știm dacă a apucat să termine rugăciunea. Știm că a murit spunând: s-a săvârșit! Adică, misiunea lui terestră se încheiase. A fost un cutremur, catapeteasma templului s-a rupt în două, Isus a înviat a treia zi, iar trei secole mai târziu creștinismul devenea religie de stat în Roma care-l răstignise fără să-l cunoască.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele