Statul insular va avea de plătit o „pensie alimentară” estimată la 40-60 de miliarde de euro, asociată„divorțului” dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană.

Modul în care se va finaliza relația financiară dintre Marea Britanie ca (fost) stat membru și Uniunea Europeană (UE) continuă să fie un important punct de discuție al Brexit-ului.

Între 1973 și 2018, contribuția netă a Regatului Unit la bugetul UE a fost de aproximativ 216 miliarde de lire sterline (cca 255 de miliarde de euro) în termeni reali (mod de calcul care are în vedere modificarea prețurilor survenită de-a lungul anilor, luând însă ca prețuri de referință pe cele din 2019) sau de 156 de miliarde de lire sterline (cca 184 de miliarde de euro) în termeni nominali (fără a contabiliza inflația).

Dar, cu toate că Marea Britanie a reprezentat un contribuitor net la UE (a furnizat mai multe fonduri bugetului european decât a primit de la bugetul european), acest fapt nu o scutește de a face plăți către Uniune mulți ani de acum înainte sau, mai exact, până în 2060, după cum arată estimările economiștilor. Totuși, după 2022, plățile anuale se vor diminua cu circa trei sferturi, comparativ cu cele care vor fi finalizate până în 2022.

Explicația pentru continuarea acestor plăți este una foarte simplă… Există proiecte care se întind pe mai mulți ani și la care Marea Britanie s-a angajat să contribuie, cât timp a fost membră UE, semnând în acest sens acorduri și tratate.

Trezoreria Marii Britanii (a Majestății Sale, cum este denumită oficial) a estimat că plățile totale vor fi în jur de 35-39 de miliarde de lire sterline (cca 40-45 de miliarde de euro), estimări similare fiind oferite și de un organism independent, respectiv Oficiul de Responsabilitate Bugetară (OBR). De asemenea, Marea Britanie va trebui să contribuie la sistemul de pensii al funcționarilor UE, sume care însă nu ar reprezenta decât 10% din total.

Unii comentatori evidențiază complexitatea evaluării relației financiare a Regatului Unit cu UE. Un alt punct important de luat în considerare este faptul că Marea Britanie poate fi angajată în continuare în acoperirea anumitor tipuri de cheltuieli chiar și după ieșirea din UE, deci pot exista contribuții curente care nu pot fi estimate în prezent. Acestea pot include, de exemplu, cheltuielile cu ajutorul de peste mări. În 2018, Departamentul pentru Dezvoltare Internațională a plătit 452 de milioane de lire sterline ajutor de peste mări prin intermediul instituțiilor UE, în timp ce, în total, guvernul Regatului Unit a plătit 951 de milioane de lire sterline.

Contribuitori vs primitori

UE cheltuie bugetul său într-o gamă largă de proiecte, dar aproximativ trei sferturi din acesta, în fiecare an, este cheltuit în două domenii principale: agricultura și dezvoltarea zonelor mai sărace ale UE. Deci, țările mai sărace și cele cu multe ferme obțin mai mulți bani.

În 2017, alte nouă țări, în afară de Marea Britanie, au fost și net contribuitori: Germania, Franţa, Italia, Olanda, Austria, Finlanda, Suedia, Danemarca și Irlanda. Germania, cu o contribuție netă de 12,8 miliarde de euro, a fost cel mai mare contribuabil în 2017, urmată de Marea Britanie, cu 7,43 miliarde de euro (6,55 miliarde de lire sterline). Olanda plătește cel mai mult ca pondere din produsul intern brut. În 2017, contribuția sa la bugetul UE a fost de 0,47% din PIB-ul său. Germania este pe locul al doilea pe această listă, urmată de Suedia și de Marea Britanie, pe locul al patrulea, cu 0,32% contribuție din PIB în 2017. La celălalt capăt al scalei, unele țări, precum Lituania, Bulgaria și Ungaria, primesc între 2,5% și 3% din PIB-ul lor, de la bugetul UE. Economii precum cele din Grecia, Estonia, Letonia, România și Polonia primesc aproximativ 2% din PIB-ul lor.

Cel mai mare contribuitor net la bugetul UE pe cap de locuitor este Olanda, urmată de Suedia, Germania, Danemarca și Regatul Unit pe locul al cincilea, cu 112,85 euro în 2017.

Tot în același an, Polonia a fost cel mai mare beneficiar net al bugetului UE (primind mai mult decât a contribuit), urmat de Grecia, România, Ungaria și Portugalia. Luxemburg și Belgia, două dintre cele mai bogate țări ale UE, se află, de asemenea, pe lista destinatarilor bugetului UE, deoarece primesc o proporție ridicată a finanțării pentru administrație, întrucât numeroase instituții ale UE, precum Comisia și Parlamentul European, se află acolo. ■

Cum funcționau transferurile de fonduri dintre UE și Marea Britanie și viceversa.

În 2018, contribuția brută a Regatului Unit la UE s-a ridicat la 20 de miliarde de lire sterline. Cu toate acestea, respectiva sumă de bani nu a fost niciodată efectiv transferată către bugetul UE, deoarece înainte ca guvernul Regatului Unit să transfere bani către UE, se aplică o ajustare (sau reducere), care în 2018 a fost de 4,5 miliarde de lire sterline. Aceasta înseamnă că 15,5 miliarde de lire sterline au fost transferate de la guvernul britanic la UE în plăți oficiale. Dar acest lucru reprezintă doar banii pe care Regatul Unit i-a plătit UE. O parte din aceste 15,5 miliarde de lire sterline a fost înapoiată sectorului public din Marea Britanie, din care o parte a fost apoi plătită sectorului privat. UE plătea bani sectorului public din Marea Britanie pentru a administra ceea ce este cunoscut sub numele de programe de „gestionare partajată”. În conformitate cu acestea, UE efectua plăți către autoritățile britanice, care erau apoi distribuite în conformitate cu normele UE, de exemplu, către fermieri. Oficiul pentru Statistică Națională (ONS) raportează că 4,5 miliarde de lire sterline s-au întors în sectorul public al Regatului Unit în credite în 2018. Aceasta a inclus 2,2 miliarde de lire sterline, care au venit prin Fondul de garantare agricolă, și 0,7 miliarde de lire sterline, care au revenit prin Fondul european de dezvoltare regională. Având în vedere aceste cifre, ONS raportează că dacă vorbim despre contribuția netă a guvernului britanic la UE – adică diferența dintre banii pe care i-a plătit UE și banii pe care i-a primit –, aceasta a fost de 11,0 miliarde de lire sterline în 2018, comparativ cu pasivul teoretic de 20 de miliarde de lire sterline.

Unii au susținut însă că există și alte plăți care ar trebui luate în considerare. Sectorul privat britanic era capabil să acceseze finanțări direct de la UE, dar acestea nu erau considerate „tranzacții oficiale”. Cifra netă publică avea în vedere doar plățile pe care guvernul britanic le primea de la UE, nu și plățile pe care UE le efectua direct sectorului privat din Marea Britanie, precum subvențiile acordate universităților.

Media anuală pe cinci ani (2014-2018), calculată pe această bază mai largă, arată că plățile efective au fost de „doar” 7,8 miliarde de lire sterline; mai mică decât estimarea ONS, care surprindea doar tranzacțiile oficiale între UE și guvernul britanic.

Contribuția Marii Britanii la bugetul UE se modifica în fiecare an, deoarece depindea de diverși factori, precum veniturile naționale brute ale Regatului Unit (VNB), VNB-ul altor state membre ale UE și mărimea bazei pe taxa pe valoarea adăugată (TVA). ■