Noul program „Prima casă”, redenumit „O casă, o familie”, nu suferă doar o schimbare de nume, ci și una mai profundă. În esență, devine tot mai rupt de piață și, în același timp, cu o implicare tot mai accentuată a statului. Exact pe gustul PSD și ALDE (chiar dacă această formațiune politică s-a extras recent de la guvernare, nu trebuie să uităm că a fost alături de PSD în toate grelele încercări la care a supus economia românească), adică o intervenție masivă a statului în principiile de derulare ale programului.

Banca Națională a României a cerut în ultimii ani transformarea programului într-unul social și revenirea la menirea sa inițială. Este limpede că programul Prima casă a căpătat o amploare semnificativă. Doar dacă luăm în calcul că, în ultimii 10 ani, totalul garanțiilor acordate de stat pentru „Prima casă” au fost în valoare de 23,7 miliarde de lei, fiind în număr de aproximativ 270.000 de garanții. Programul a dictat în ultimii ani piața imobiliară, inclusiv creditarea, băncile construind în ultima perioadă produse bancare apropiate de conceptul „Prima casă”.

Schimbarea programului era, așadar, necesară și din rațiuni ce țin de expunerea pe care statul și băncile o au pe creditele ipotecare derulate prin „Prima casă”. Programul nu a reușit să atingă un obiectiv important, și anume, să impulsioneze piața construcțiilor noi. Mulți ani, majoritatea tranzacțiilor prin „Prima casă” erau derulate cu apartamente vechi. Abia în ultimii ani, dezvoltatorii imobiliari și-au adaptat oferta la programul garantat de stat, astfel că tot mai mulți cumpărători s-au orientat și către locuințe noi, nu doar către cele la „mâna a doua”.

Acum, programul „O familie, o casă” suferă o transformare radicală, prin adoptarea de către Senat a proiectului de lege. Dacă va rămâne în forma actuală, va depăși cadrul social și va deveni aproape lipsit de relevanță.

Concret, programul „Prima casă” avea o restricție importantă, și anume se adresa persoanelor cu vârsta de până la 35 de ani. Condițiile de creditare, un avans de minimum 5% din valoarea creditului și o plafonare a valorii locuinței și a dobânzii. Prin programul „O familie, o casă”, lucrurile se complică mult.

În primul rând, se plafonează veniturile familiei sau persoanelor singure care doresc să ia un împrumut. Este vorba despre nivelul maxim de 4.500 lei pentru o familie și de maximum 7.000 de lei pentru o familie cu unu sau mai mulți copii. Pragul-limită este foarte scăzut. De ce? Pentru că va fi complicat pentru o familie cu venituri lunare de cel mult 4.500 de lei să plătească rata creditului și să reușească să aibă și un nivel de viață decent. Paradoxul este că programul „O familie, o casă” se adresează exact celor care nu pot lua un împrumut. Adică, plafonul de venituri impus este atât de mic, încât există riscul ca tocmai persoanele care au dorința de a accesa programul să nu fie bancabile, adică să nu se poată califica pentru obținerea creditului. Ne-am putea afla în cea mai stranie situație: avem un program nou, cu noi facilități, dar și cu noi restricții care îi împiedică pe beneficiari să îl acceseze. Adică, programul va fi sublim, dar clienții vor lipsi cu desăvârșire. 

O a doua schimbare introdusă în program este subvenționarea dobânzii. Face ce face PSD și mai acordă o subvenție. În programul „Prima casă” exista o plafonare a nivelului dobânzii. Acum, în noul program, s-a simțit nevoia acordării unei subvenții. Este vorba despre reducerea ratei dobânzii cu 0,5 puncte procentuale pentru o familie cu un copil și o reducere cu un punct procentual pentru familiile cu doi sau mai mulți copii. Principial, subvenția îndepărtează și mai mult programul de piața liberă. Subvenția va face sistemul bancar să se întrebe în ce măsură mecanismul de decontare cu statul va funcționa, ceea ce vor putea să facă băncile, pentru început, mai reticente cu noul program.

Subvenția nu era necesară. Era suficientă păstrarea prevederii cu plafonarea dobânzii, dar Executivul a dorit să fie darnic. Atât de darnic încât a decis să plătească din banii tuturor contribuabililor achiziționarea de locuințe de către o parte a cetățenilor. Curat social-democrație. Dar din acest avânt social-democrat, s-ar putea să fie nevoie de aprobarea de către Comisia Europeană și a unui program de ajutor de stat. Pe de altă parte, este posibil ca inițiatorii programului să fi gândit un tip de contrabalanță, în sensul că limitarea veniturilor să fie compensată de o dobândă mai mică. Este un joc destul de complicat, de plus și minus, din care băncile vor trebui să găsească un echilibru. Dar, de ce simplu, dacă se poate complicat?

Programul „Prima casă” trebuia să fie transformat într-unul social. El s-a metamorfozat într-un program atât de restrictiv, încât riscă să aibă atât de puțini clienți încât va putea muri încet, dar sigur. ■