
21 iunie 2018 | WASHINGTON, DC
DEVINE din ce în ce mai probabil ca falsul război comercial dintre America și China să se transforme într-unul real. Pe 15 iunie, Administrația Trump a publicat două liste de produse chinezești la care vrea să aplice tarife de 25%, în valoare de 50 de miliarde de dolari, în 2018. Prima va intra în vigoare pe 6 iulie. Chinezii au replicat cu propria lor listă, care conține o retaliere de dimensiuni egale. Apoi, pe 18 iunie, președintele Donald Trump l-a instruit pe Robert Lighthizer, Reprezentantul Comercial al Statelor Unite (RCSU), să alcătuiască o nouă listă de produse, în valoare de 200 de miliarde de dolari, care ar fi supuse la tarife de 10%, și a amenințat cu încă una, care să acopere alte mărfuri în valoare de 200 de miliarde de dolari, dacă chinezii retaliază din nou. Cel puțin unele dintre aceste cuvinte grele se vor transforma probabil în fapte. Ambele tabere se pot aștepta să aibă victime.
China consideră că prima rundă de tarife americane este o violare unilaterală a regulilor comerciale globale. Ea a făcut o plângere la Organizația Mondială a Comerțului (OMC). Dar echipa lui Trump susține că acest conflict a fost inițiat de China, care ar fi furat proprietate intelectuală americană și s-ar fi angajat în politici industriale incorecte. Odată ce vor fi impuse tarifele, se poate pierde din vedere cine are sau nu dreptate – și chiar rolul OMC însăși în această dispută.
Mai este încă un licăr de speranță că 6 iulie va trece fără intrarea în vigoare a tarifelor. Faptul că tarifele nu au fost impuse imediat ar putea să dea timp pentru continuarea negocierilor. Dar perspectivele pentru pace pălesc. Pe 19 iunie, Peter Navarro, consilierul lui Trump, a spus că nu există planuri imediate pentru negocieri. Intervalul dintre anunțarea tarifelor și impunerea lor era menit să dea timp autorităților vamale americane să se pregătească.
Biroul RCSU și-a luat de asemenea timp ca să decidă ce produse vor fi supuse tarifelor. El dorește să evite cât mai mult posibil durerea pentru consumatorii americani și să îi doară cât mai tare posibil pe exportatorii chinezi. Dintre produsele anunțate pe 15 iunie, 95% prin valoarea importurilor americane erau bunuri de capital sau mărfuri intermediare. Asta ar trebui să diminueze efectul imediat asupra prețurilor de consum din America, dat fiind că doar o fracțiune din costurile de producție vor crește din cauza tarifelor. RCSU a căutat de asemenea să se asigure că importatorii americani vor putea să găsească furnizori alternativi. Potrivit Centrului Internațional pentru Comerț, o agenție multilaterală, China reprezintă doar 8% din importurile totale ale SUA din produsele afectate.
Totuși, tarifele vor lovi companiile americane, impunându-le costuri pe care concurenții lor nu le au. Chiar și pentru produse la care China reprezintă o cotă mică din importuri, reconstruirea lanțurilor de aprovizionare poate fi ceva ușor de zis, dar greu de făcut. Într-o declarație publică, conglomeratul industrial GE a arătat că piesele sale componente specializate trec prin tot soiul de procese de control al calității și de aprobări de reglementare. Dar dintre cele 34 de produse pe care firma le-a cerut să fie scoase de pe listă, niciunul nu a fost eliminat.
A provoca durere Chinei poate fi de asemenea ceva mai ușor de zis decât de făcut. Administrația Trump vrea să înăbușe ambițiile Chinei în sectoarele strategice pe care le-a identificat în cadrul politicii sale „Made in China 2025”. Dar potrivit lui Yang Liang de la Syracuse University și lui Mary Lovely de la Peterson Institute for International Economics, un think tank din Washington, DC, 55% dintre exporturile high-tech chineze către America în 2013 au provenit de la firme deținute pe întregime de străini. Importurile de semiconductori din China, în valoare de 3,6 miliarde de dolari, care se află în linia de foc, provin mai ales de la subsidiarele companiilor americane, conțin microprocesoare proiectate și produse în America și se află în China doar pentru asamblare și testare intensivă din punctul de vedere al muncii.
Pagube colaterale
Loviturile de deschidere ale Chinei vor afecta produsele agricole, care vin mai ales din State care au votat pentru Trump. Dar pe măsură ce va escalada războiul comercial, durerea va deveni mai nediscriminatorie. În 2017, SUA au importat mărfuri în valoare de 505 miliarde de dolari din China. Dacă se vor extinde tarifele, ca să acopere importuri din China în valoare de 250 de miliarde de dolari, ca să nu mai zicem de 450 de miliarde de dolari, evitarea produselor de consum, precum îmbrăcămintea și electronicele, va deveni imposibilă. Vor fi afectate produse cu puțini furnizori alternativi. Le va veni mai greu importatorilor americani să evite transferul costurilor mai mari către consumatori. Un război comercial, spune Dmitry Grozoubinski, de la think tankul International Centre for Trade and Sustainable Development, presupune „să ne aruncăm în aer propriile noastre orașe și să suflăm fumul rezultat peste graniță, în speranța că îi va ustura la ochi”.
Spațiul Chinei de aplicare a tarifelor are un prag mai jos: în 2017, ea a importat doar mărfuri în valoare de 130 de miliarde de dolari din SUA. Dar China are alte opțiuni. Ar putea să nu îi mai lase pe studenții și pe turiștii chinezi să meargă în America. Ar putea găsi pretexte de reglementare ca să perturbe operațiunile firmelor americane din China. Potrivit Consiliului de Afaceri SUA-China, guvernul chinez a discutat cu firmele chineze găsirea unor înlocuitori pentru produsele americane pe care le folosesc.
În timpuri normale, asta i-ar da spațiu de manevră Chinei, deoarece firmele americane ar cere ajutor. Dar timpurile nu sunt normale. Pentru unii din administrația SUA, a face ca investițiile în China să fie mai puțin atrăgătoare nu este un efect secundar nefericit al unui război comercial, ci unul dintre scopurile sale. Indiferent ce formă va lua acest conflict, și oricât de mult va dura, nu va exista un învingător.
Acest articol a apărut în secțiunea Finanțe și economie din ediția tipărită a The Economist, sub titlul „Liniile de luptă sunt trasate”.
Din The Economist, tradus de Roxana Dascălu, publicat sub licență. Articolul original, în engleză, poate fi găsit pe www.economist.com.